A trecut ceva timp de când nu am mai scris. Și totuși, au fost lucruri care nu s-au schimbat nici măcar o clipă. Iubirea pentru tine, Rapid, a rămas la fel de vie, la fel de puternică, adânc înfiptă în inima mea.
Nu contează distanța, țara sau timpul. Tot ceea ce contează este RAPID.
A fost un an greu. Un an al speranțelor și al dezamăgirilor, al căderilor și al ridicărilor. Dar, indiferent de încercări, destinul nostru va rămâne legat pe vecie.
Pentru că, odată ce ai fost atins de virusul numit Rapidism, nu mai există leac. Devine parte din tine, îți curge prin vene și îți modelează sufletul pentru totdeauna.
Ultimul an mi-a schimbat viața în feluri pe care nici măcar nu îndrăzneam să le visez. De aceea vreau să le spun tuturor un singur lucru: visați măreț, pentru că, uneori, viața are curajul să vă împlinească cele mai frumoase vise.
Am fost un simplu suporter, unul dintre miile de oameni care iubesc Rapidul. Dar pasiunea, iubirea sinceră, poate și puțină nebunie și îndrăzneală, m-au adus în punctul în care astăzi pot scrie despre clubul pe care îl iubesc. Iar pentru asta mă simt nespus de mândră si recunoscatoare.
În viață există oameni care îți intră în inimă și nu mai pleacă niciodată. Oameni care întind o mână de ajutor fără să aștepte nimic în schimb, pentru că bunătatea este felul lor de a fi.
Jucătorii vin și pleacă, însă amprenta pe care o lasă poate rămâne pentru totdeauna în istoria unui club.
Nu știu cât de mult va rămâne numele lui Alexandru Dobre în memoria tuturor, însă pentru mine va avea mereu o însemnătate aparte.
Încă din primele lui meciuri în tricoul Rapidului mi-a lăsat impresia unui om serios, ambițios, talentat și extrem de muncitor.
Da, orgoliul îl caracterizează. Dar cine, aflat în locul lui, nu l-ar avea?
Mai târziu, în mai 2025, după meciul cu Craiova, când am primit tricoul lui, aveam să descopăr și omul din spatele fotbalistului. A fost o bucurie imensă și o onoare pe care nu o voi uita niciodată.
Dar ceea ce m-a convins cu adevărat de noblețea sufletului său a fost gestul făcut anul acesta, când, fără să caute apreciere sau publicitate, mi-a întins o mână de ajutor în campania pentru Patrick.
Și da… am reușit.
Am ajuns la transplantul de celule stem din Istanbul. Au fost trei săptămâni intense, pline de analize, tratamente, emoții și speranță, presărate cu câteva momente de liniște, plimbări și clipe în care am încercat să ne încărcăm sufletele.
Ne-am întors acasă cu speranță și cu încrederea că munca, credința și tratamentul își vor arăta, în timp, roadele.
Chiar și departe de casă, copleșiți de emoții și griji, gândul nostru a fost mereu la Rapid. Am urmărit fiecare meci de pregătire cu aceeași pasiune.
Mi-au plăcut evoluțiile lui Bogdan Ungureanu și jocul lui Kamara.
Moruțan încă pare în căutarea locului său în echipă, dar am încredere că își va găsi ritmul.
Și am încredere deplină că Pancone va construi o echipă competitivă, serioasă, unită și muncitoare.
Aștept cu nerăbdare meciul din această seară. Ne mai despart doar câteva ore până când furtuna vișinie se va dezlănțui din nou.
Primul meci acasă.
Imnul care răsună la unison.
Vocile care devin una singură.
Tribunele care împing echipa înainte.
Pentru că Giuleștiul nu este doar un stadion.
Este un loc binecuvântat.
Este locul în care inimile noastre bat în același ritm.
Sunt sentimente care nu pot fi descrise în cuvinte. Se trăiesc.
Așa pățesc eu de fiecare dată când pășesc pe stadion.
Sunt atât de absorbită de tot ceea ce se întâmplă în jurul meu, încât uneori am impresia că și respirația mi se oprește, doar pentru a nu pierde nicio clipă din magia acelui loc.
Astăzi este un nou început.
Un nou drum.
O nouă speranță.
Cu Daniel Pancu la cârmă, nimic nu ne poate opri dacă seriozitatea, munca, disciplina și determinarea vor deveni identitatea acestei echipe.
Pentru că atunci când crezi cu adevărat într-un vis și muncești neîncetat pentru el, nimic nu este imposibil.
Iar asta îmi doresc și de la voi, jucători ai Rapidului!
Nu vă lăsați pradă nervilor, frustrărilor sau sentimentelor negative.
Lăsați ambiția, curajul și dorința de victorie să vorbească pentru voi.
Luptați până la ultima secundă.
Purtați cu mândrie acest tricou.
Și nu uitați niciodată ce înseamnă Giuleștiul pentru cei care vă iubesc necondiționat.
Hai, Rapid!
Te iubesc infinit.
Superb articolul tău Ana Maria !
Și felicitări lui Dobre ptr. ceea ce a făcut si mai ales că A TĂCUT !
Sănătate lui Patrick, e șansa lui.
Dumnezeu să vă Ajute si să vă Dea Putere !