Ioan Becali a confirmat oficial: Daniel Pancu va fi noul antrenor al Rapidului începând din vară.
Impresarul a fost categoric în declarațiile sale, spunând că „da, e adevărat, Pancu merge la Rapid”. Deși nu a intrat în detalii suplimentare (motivând că este prieten cu atât Dan Șucu, cât și Nelu Varga), confirmarea sa a declanșat valuri în Superligă.
Pancu nu ar veni singur
„Pancone” ar putea veni la pachet cu o restructurare importantă la nivel administrativ. Există zvonuri potrivit cărora Iuliu Mureșan ar putea ajunge președinte la Rapid.
Trio-ul Mureșan – Bilașco – Pancu a funcționat excelent la CFR Cluj, reușind o minune: au preluat echipa de la retrogradare și au dus-o în lupta pentru titlu. Dan Șucu pare decis să aducă aceeași formulă câștigătoare și în Giulești.
Daniel Pancu însuși a lăsat să se înțeleagă că acceptă mutarea doar dacă va avea mână liberă pe partea sportivă. „Eu nu am cum să am șef pe fotbal! Încă nu s-a inventat asta!”, a declarat recent antrenorul.
Tu ce crezi, rapidistule? Crezi că venirea lui Daniel Pancu (eventual alături de Iuliu Mureșan) va fi lovitura de care Rapidul are nevoie sau mutarea implică prea multe riscuri? Scrie-ți părerea în comentarii







Sincer va spun Daniel Pancu nu este acel care cindva a antrenat Rapidul in liga 2 sau 3.A crescut foarte foarte mult.Are filosofie si viziune de joc,vede jocul ,ca o partida de sah.Da e impulsiv,dar a crescut ca antrenor foarte mult .El a facut ceva fantastic, a luat o echipa de la coada campionatului si a dus-o in fruntea campionatului,CUM ???Fara experienta,fara ,,creeri,, ,fara o echipa unita nu poti face nimic. Lui Pancone daca ii bagi mina pina la cot,atunci te musca pina la cot.Ma bucur ca Pancone a terminat scoala de antrenori din Basarabia.
Acum ce tine de Director .Imi place pe Dan Coman,cu adevarat isi apara echipa si ese la atac.Cea mai buna aparare este Atacul..Imi place ,are el ceva din curajul si insistenta lui Misu de la FSCB de la oeri,care sare ca capra inaintea calului.
Sa stiti ca lui Pancone ii mai trebuie unul sau doi atacanti si se poate bate liber la titlu.
Dani Coman președinte! Sau nu e în cele mai bune relații cu Pancu?!…
Multe semne de întrebare în această „informație” – Becali Ion e autorul multor îmbârligări în fotbal, vagabond mincinos. Fake-ul face rău și Rapidului, și CFR-ului. Ioan B., după bani, iubește pe Dinamo, se știe, se vede de mult!…
Nu cred nimic…
Iar galeria sau e interesată, sau pune botul la orice zvon, prin gradul de la Fanatik, dinamovist grețos.
Povesti.
Nu vine Mureșan, are o vârstă si nu vrea sa plece de la Cluj. Nu știu cata motivație mai are.
Eu cred ca vine Coman. Sau poate Balaj, dar nu cred. Oricine vine, vine pentru rezultate, ca sa aibă CV.
Oricum, vine un nume greu, ca fara nu se poate. Greu prin prima numelui, nu neapărat prin prisma experienței
Eu am curiozitatea sa vad ce echipa face Pancu la Rapid.
Si când. Ca daca vin jucătorii in a cincea etapa, nu, mulțumesc, e clar.
Eu zic că ,cea mai smecheră bombă,e sa-l ia pe Neluţu Varga!