Dan Sucu a explicat motivele pentru care a renuntat la Daniel Niculae: „Nu vreau sa vad in fata mea pe cineva care cauta scuze in loc de solutii”

Daniel Niculae a plecat de la Rapid la finalul sezonului, iar patronul Dan Șucu a vorbit pe larg pentru motivul pentru care nu l-a mai ținut la club. A fost deranjat că fostul președinte al clubului a venit cu scuze pentru parcursul dezastruos din play-off, când Rapid a făcut 4 puncte în 10 meciuri și a terminat pe locul 6.

„Daniel Niculae e un om excepțional. A făcut multe lucruri bune aici și va mai lucra cu noi la un moment dat. Nu este în obișnuința noastră să ne spălăm lucrurile în public. Dar un lider nu poate să fie un băiat bun. Una e să fii corect, alta e să fii bun.

El trebuie să judece cu aceeași măsură indiferent cine în fața lui. Fără prietenii, fără dușmănii. Pur și simplu trebuie să fie echilibrat. Băieții buni nu sunt mereu și lideri buni. Rapid are identitate proprie, nu se pune problema să schimbăm ceva. E de departe cea mai coerentă din România. Situația juridică prin care trece Daniel nu e un lucru pe care cineva vrea să-l experimenteze.

Noi îl susținem în continuare. Pe partea cealaltă, rezultatele din ultimele 10 etape și că nu ne-am îndeplinit obiectivul e inacceptabil. Obiectivele sunt obiective și trebuie realizate. Eu îmi respect toate promisiunile pe care le fac și lucrez doar cu oameni care își respectă promisiunile făcute.

Nu vreau să văd pe cineva în fața mea care în loc să vină cu soluții vine cu motive pentru care nu se poate face ceva. Asta funcționează în toate segmentele în care lucrez”, a declarat Dan Șucu.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

2 comentarii la „Dan Sucu a explicat motivele pentru care a renuntat la Daniel Niculae: „Nu vreau sa vad in fata mea pe cineva care cauta scuze in loc de solutii””

Comentariile sunt închise.