Neil LennonRapidVictor Angelescu

Victor Angelescu a vorbit despre Neil Lennon și spune ca britanicul va face o treaba bună dacă se va adapta la Rapid

Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, și-a exprimat opinia despre Neil Lennon. Oficialul din Giulești a susținut că nord-irlandezul are mereu zâmbetul pe buze și că pune mare accent pe seriozitate.

”Încă nu a intrat în pâine, ca să zicem așa. Cât a fost aici s-a simțit bine. Acum suntem în pauză și o să vedem în momentul în care va începe pre-sezonul. Ne vom reuni în două săptămâni.

El este acasă, toți jucătorii sunt acasă și nu ar fi avut ce să facă oricum. A venit aici și a stat câteva zile. A văzut stadionul, baza, tot.

E un om cu zâmbetul pe buze care își dorește să facă lucrurile cum trebuie și este profesionist. Din ce am apucat să vorbim, este un om foarte serios care pune accent pe seriozitate, pe disciplină.

Mie mi-a făcut o impresie foarte bună când m-am văzut cu el. O să vedem ce se va întâmpla când va începe sezonul. Dacă se va adapta, va putea să facă o treabă foarte bună”, a spus Victor Angelescu, potrivit Fanatik.

S-ar putea sa te intereseze

5 Comments

  1. Pentru cei care comentează deciziile domnului Șucu,i-aș întreba ,câți bani au băgat la Rapid că să aibă dreptul de a contesta hotărârile luate de dânsul și de unde știu că nu o să aibă rezultate noul antrenor.

  2. Nu înțeleg de tot spuneți același lucru mereu ca o sa iasă scandal ……pai ca suporteri trebuie sa susțină echipa și atât dacă nu sunteți mulțumiți nu mai veniți la stadion ….ce tot tageti cu Sumidica …și eu îl simpatizez ,dar
    dl Sucu vrea cu adevărat performanta și o sa o facă o sa vedeți , este un om mult peste ce exista în tata noastră ca și comparație, asa ca trebuie să avem putina răbdare și rezultatele vor veni, HAI RAPID!!!!

  3. @Iulian
    Circul îl pot face doar Marius Ninel Tayyip Memik și fanii lui. Cred că s-ar putea înființa și o sectă: „martorii lui Șumudică”. Dar eu sper să nu aibă ocazia.

  4. Vai, vai , vai ce scandal o sa iasă, o sa vedeți. De, dacă v-ati ferit sa îl puneți pe Sumudica. Sa vedeți circ pe la toamna.

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.