Gigi BecaliRapidȘtiri Rapid București

Gigi Becali e fericit nevoie mare cu antrenorul dorit de Rapid: „Îi mulțumesc lui Șucu”

Gigi Becali a vorbit despre ceea ce urmează în sezonul viitor pentru echipa sa, dezvăluind că este încântat de varianta în care Mircea Lucescu ar ajunge în Giulești.

„Până acum vă spuneam să aduceți echipe. Acum vă spun să aduceți antrenor. Îi mulțumesc lui Șucu că îl aduce pe Mircea Lucescu. De când voiam să-mi măsor forțele cu Mircea Lucescu? A venit și Dan Petrescu. Ce Gâlcă, mă? Nu e de talia mea. Eu mă refer la antrenori – Hagi, Lucescu, Dan Petrescu, ăștia sunt de talia mea. Acum îmi pare bine că mi-ați adus antrenori cu care să mă lupt. Cu Lucescu e altceva, pot să mă bat și eu cu cineva puternic, nu?”, a spus patronul de la FCSB, la Prima Sport.

Dan Șucu așteaptă răspunsul lui Mircea Lucescu

Patronul Rapidului i-a oferit control total antrenorului și așteaptă răspunsul acestuia care ar putea veni săptămâna următoare.

„Prioritatea mea și a Rapidului în aceste zile este Mircea Lucescu. Lucrăm doar la asta! Orice altceva poate să mai aștepte. Orice alte păreri pro sau contra, la fel, pot să mai aștepte.

Îl dorim pe Mircea Lucescu antrenor, manager general, după modelul fotbalului profesionist. Cum e în alte campionate puternice, să zicem Premier League.

Dacă va accepta, la dânsul va fi toată partea tehnică, sportivă. Eu sunt optimist. Săptămâna următoare am putea avea un răspuns. Poate s-a săturat și domnia sa de echipe la mii de kilometri și rămâne acasă, aici, la Rapid.

Știe că avem un proiect foarte serios pe termen lung, așa cum îi place unui mare profesionist cum este Mircea Lucescu. Încercăm pe toate căile să-l convingem să ni se alăture.

Ar însemna o garanție a performanței, o garanție că la Rapid se dorește ceva cu adevărat mare pe măsura dragostei și ambiției fanilor noștri”, a declarat Dan Șucu, pentru fanatik.ro.

S-ar putea sa te intereseze

3 Comments

  1. Aseară a fost iar omenie in Cracraiova.
    Schimb de servicii,praz în loc de miel și oaie în loc de praz.
    N-am văzut în viața mea asemenea fair play la meciurile dintre cele două jeguri.

  2. Asta ia campionate la fel cum un ceas stricat arata ora corecta de 2 ori pe zi … Petrescu l-a mancat pe paine cat a antrenat la Cluj. Lucescu nici de scobitoare nu-l foloseste…

  3. La ce jucatori zburda in acest infect campionat, la ce sistem var, la ce arbitrii, stai linistit ciobane, inca 10 ani iei campionatul, ne mai dai ceva rebuturi ?
    De la prazari cum v-ati intales ?
    Ii lasi sa te bata si iti dau ceva la pret redus ?
    Jura pe psaltire ca nu-i asa, iadul te mananca, blatistilor !

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.