Bogdan Lobonț a oferit prima reacție după ce a fost numit antrenor la Rapid.
”Am primit oportunitatea de a antrena Rapidul cu mare entuziasm. Același entuziasm vreau să îl transmit jucătorilor, împreună cu colegii mei. Au calitate, au demonstrat asta în atât de multe meciuri și pot face lucruri fantastice în meciurile în care au mai rămas.
Să visezi la titlu nu costă nimic. Important e să ai visuri cât mai mari, să muncești pentru ele, iar la final, munca te răsplătește. Mai devreme sau mai târziu voi reuși să câștig împreună cu Adrian Iencsi și un campionat.
E fundamental să te gândești cât mai sus posibil, de asta ne-am apucat de meseria asta, e valabil pentru orice faci în viață”, a spus Bogdan Lobonț într-un interviu acordat pentru Rapid TV.
Bogdan Lobonț: ”Nu pot vorbi despre șansele Rapidului să revină în Europa!”
Lobonț a vorbit și despre derby-ul cu FCSB. Fostul portar al echipei naționale a României a recunoscut că Rapid nu traversează o perioadă extraordinară, spre deosebire de FCSB, care a avut un parcurs perfect în play-off.
”Nu trebuie să ne ascundem după deget. Din punct de vedere mental suntem jos, dar avem forța necesară și ustensilele necesare să ne ridicăm. Te poți ridica din orice, putem depăși acest moment din punct de vedere mental. E inutil să vorbim despre ce s-a întâmplat, e important ce facem astăzi. La final, putem trage linie să vedem unde am ajuns.
Într-un derby nu contează forma! Ei traversează o perioadă extraordinară, au șanse mari să câștige campionatul. Noi avem șansa noastră, încă suntem în obiectiv. Facem tot posibilul să obținem maximum posibil din ceea ce se poate obține cu ceea ce avem la dispoziție.
Am avut atâtea experiențe și aici, și în cariera de jucător, într-un derby, jucătorii se auto-depășesc. Nu cred că o să fie diferențe la meciul de sâmbătă. Și cu Dinamo pe Arena Națională a fost un meci dificil. Mergem să ne jucăm șansa, asigur pe toată lumea că vom lupta pentru fiecare minge și pentru rezultat.
Toată lumea dorește să ne calificăm în cupele europene, important e ca toată lumea să vrea. Dacă vor toți, atunci putem să îndeplinim acest obiectiv important. Știm ce trebuie să facem, dar momentan nu pot să vorbesc de șansele Rapidului de a se întoarce în Europa, pentru că nu sunt statistician”, a adăugat Bogdan Lobonț.







@cel mai polist
Vezi băi labagiule că echipa cu care ţii tu, are la stemă o croncănitoare… „cra-cra” de fapt ţi se potriveşte ţie, amărâtule… „cel mai polist”…mai degrabă CEL MAI PROST!
Cu plecarea lui Ioniță sa dus și norocul Rapidului.Am spus-o soțului meu,și am avut dreptate.De atunci Rapidul nu a mai funcționat.Rușine D-nule Nicolae că ați lăsat cu atâta ușurință să plece un simbol al Rapidului.Eu sunt Rapidistă și fană Ioniță,am suferit când a plecat.Te uiți și vezi o grămadă de jucători care nu au nici o treabă cu fotbalul.Și după părerea mea ați mai greșit cu cei trei Kosovari.Prea mulți…
Eu cred in lobont si va spun ca e sansa lui ca antrenor
Oricum ar fi, mai rau de atat nu se poate dar macar e un rapidist roman un antrenor tanar si cine stie ce ar putea sa faca
Prea multe vreți cra cra voi…mai stați la rând,după alte echipe care visează să joace cu europeni,nu cu leșinații cu care s-au jucat pina anul trecut..hapoel etc…de fapt…de ce vreți să jucați in „zuperliga”?…nu va plac deplasările la matineu?o să veniți pe Hunedoara sa vă scoatem besinile din capu ăla cu pene al vostru,vă așteptăm cu drag;)))
Gata ne-am convins și de capacitatea lui Sucu, Angelescu și Niculae….adică zero, avea dreptate Iancu cand vorbea despre Sucu ca habar nu are, locu 6 al nostru!
Ce de retinut odata cu numirea acestui „duo de soc” – Iencsi/Lobont – este faptul ca omul care ne zicea ca „locul 2 e primul care pierde!”, e acum primul care a aruncat prosopul. Rapidul se afla la 3p de locul 2 cu 6 meciuri ramase de jucat, meciuri impotriva tuturor echipelor cu care te mai bati…e dezamagitor, foarte dezamagitor ce se intampla zilele astea la Rapid. Ce e si mai uimitor la aceasta numire e ca „antrenor principal” e „baiatul care antrena portarii”, iar secundul lui e secundul lui Bergodi. Daca unii jucatori ajunsesera sa-l ia la misto pe Bergodi, sunt curios cum o sa se poarte cu „baiatul care ii tragea la poarta lui Aioani”. Daca intram si in detaliile legate de CV-urile acestor doi antrenori…tabloul dezastrului existent in acest moment, in capul celor care ar fi trebui sa aiba mintea limpede, e colosal.
Cred ca in aceasta cheie a spus si Dl Sucu ca il va pastra pe Lobont.
Avem toate sansele sa terminam pe 6.
Lobont nu are nici timpul si mai ales cadrul in care sa poata arata ceva.
El este la nivelul la care ar fi putut raspunde unei provocari de a promova o echipa din liga 2 in liga 1, cu suportul unui patron dispus la ghici, cu un proiect luat de la zero, inainte de sezon.
Parerea mea este ca nu ar reusi, sa ma ierte, nu vreau sa jignesc, pare limitat in gandirea fotbalului.
Il respect ca om, fost fotbalist, ii trec cu vedwrea obrazniciile ( elegant spus) perorate la adresa rapidistilor, cand facea pe eroul dinamovist…
De la Hagi a invatat si asta sa vorbeasca …
Eu cred ca stam foarte rau in acest moment. Avem 4 deplasari in urmatoarele 5 meciuri si dupa cum ati vazut in declaratia lui Lobont si el si a dat seama ca acest lucru va fi o mare problema pentru Rapid. Plus ca si Craiova si Cfr au mutat si si-au instalat antrenori, noi inca asteptam sa se schimbe ceva brusc. Cei din conducere de data aceasta chiar par si din pacate depasiti de situatie, mai ales dupa declaratia ca ramane Lobont si sezonu viitor. Cum ar veni noi ne batem la campionat sezonu viitor cu un antrenor care pe CV daca va uitati arata mult mai rau ca Adrian Mutu…
” Toată lumea dorește să ne calificăm în cupele europene, important e ca toată lumea să vrea. ” Eeeei asta e problema, ca unii nu prea au aratat ca ar vrea.