Dan ȘucuRapidȘtiri Rapid BucureștiSuperliga

Dan Sucu arata ca e un altfel de patron. Ce a declarat despre arbitrajul de la Craiova

Dan Șucu, patronul Rapidului, a oferit o perspectivă sinceră asupra arbitrajului de la Craiova, evitând să se implice în criticile tipice fotbalului românesc. El a subliniat importanța respectului față de arbitri și necesitatea de a ne concentra pe fotbal și pe susținerea echipei noastre.

„În febra meciului, nu poţi să ai o părere clară pentru că rişti să fii subiectiv. Am văzut apoi la televizor tot ce au spus marii arbitri, la televizor, am citit şi pe site-urile de specialitate.

S-a conturat ideea clară că am avut două penalty-uri pe care brigada de arbitri nu le-a acordat Rapidului. Sunt două penalty-uri evidente, dar nu o să mă vedeţi pe mine că intru în prea multe amănunte, nu este de competenţa mea.

Nu vreau să intru în probleme tehnice, nu am specializarea necesară, iar eu în calitate de patron trebuie să mă ocup de altceva, în niciun caz să duc războaie în numele clubului Rapid cu arbitri.

“Au fost alte meciuri în care, poate, noi am fost avantajaţi, în care deciziile de arbitraj au fost în favoarea noastră”

Au fost alte meciuri în care, poate, noi am fost avantajaţi, în care deciziile de arbitraj au fost în favoarea noastră, iar adversarilor nu le-a picat bine. În niciun caz nu mă apuc acum să fac un caz din asta.

V-am spus, asta este balanţa, ăsta este fotbalul, un joc viu în care se pot întâmpla multe. Poate şi noi am fost avantajaţi la un anumit moment. A venit şi seara de ieri, când clar am fost dezavantajaţi, dar ăsta este fotbalul, mergem mai departe.

Evident, dacă am fi marcat, erau şanse să câştigăm partida, dar nu vreau să ne uităm înapoi şi nu vreau să intru în detalii, n-o să mă auziţi că o să critic arbitri. Politica Rapidului n-a fost niciodată de a avea ieşiri permanent împotriva arbitrajului, de a critica permanent arbitrajul, din contră.

“Rapid nu va avea niciodată probleme cu arbitrajul, sau cel puţin aşa sper”

Noi respectăm arbitri, sunt şi ei oameni până la urmă. Toţi avem zile mai bune sau mai puţin bune. Din acest punct de vedere, Rapid nu va avea niciodată probleme cu arbitrajul, sau cel puţin aşa sper.

Trebuie să ne vedem de fotbal, de întărirea echipei, de fanii noştri şi să nu ieşim toată ziua să criticăm arbitrajul. Repet, ce-a fost a fost, mergem mai departe, Rapidul trebuie să îşi continue parcursul spre performanţă”, a spus Dan Şucu pentru FANATIK.

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.