Bergodi e supărat pe reacția Peluzei Nord: „I-au fluierat pe cei care cântau. Ce vină avem noi?!”

Cristiano Bergodi a răbufnit după partida pierdută de Rapid împotriva Farul Constanța, scor 2-1. Spune că, pe lângă faptul că arbitrajul nu a fost corect, nici nu au avut susținere din partea suporterilor, astfel încât jucătorii să fie motivați.

Conform antrenorului, galeria a comis o greșeală când a decis să nu își sprijine echipa. Ultrașii au protestat și s-au alăturat lui Liviu „Bocciu” Ungurean, liderul galeriei reținut de autorități sub acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat.

„Am simțit lipsa sprijinului, nu știu. Lucrurile întâmplate în ultimele două zile ne-au afectat. Inconștientul lucrează, nu e ușor să le depășești. Această atmosferă cu două tribune aflate lângă echipă și peluza care nu cântă… ce vină are echipa?! Ce vină avem noi?

Înțelegem protestul, dar se putea da dovadă de altceva, să fie alături de echipă. Știm că e un moment dificil, dar e un meci de fotbal, stăm aici și cântăm. Ne-ar fi dat un sprijin important. Au și fluierat când cântau cei din Tribună. N-am înțeles”, a spus Cristiano Bergodi la Orange Sport.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

7 comentarii la „Bergodi e supărat pe reacția Peluzei Nord: „I-au fluierat pe cei care cântau. Ce vină avem noi?!””

  1. Bocciu puroiul din fruntea rapidului, sa nu uitam evenimentele de la aniversarea 91!!! KARMA tata pai ce credeai

  2. Atitudinea celor ce fac parte din galeria de la peluza nord este, în primul rand, de neînțeles!?.Cine a avut aceasta idee de a nu încuraja echipa, pur și simplu NU ESTE RAPiDiST. Atâta timp cât faci asa ceva înseamnă că nu vrei binele Rapidului!?. Ce se dorește? Sa facem jocul dușmanilor!?. Ar trebui sa intervină conducerea executiva a clubului în aceasta problema și sa rezolve aceasta situatie delicata ce face rău clubului, implicit lotului de jucători și conducerii tehnice. FORTZA RAPID!.

  3. Da, rusine galeriei și magraonilor care fac parte devin ea! Dar sa ne gândim un pic, echipa noastră de fotbal e compusă din domnișoare de pension? Ei nu sunt in stare sa câștige un meci fără sa aibă galeria in spate? Trebuie musai galerie? Sa pună dracu mâna sa fie fotbaliști și antrenori și sa nu se mai plângă ca niște p…e amețite ca n-au avut galerie!

  4. Ne-am trezit ca rebuturile societatii sa huiduie suporterii pentru ca vroiau sa sustina echipa.cine e aceasta peluza nord si de ce da ea etalonul rapidismului,ei nu au iubire pentru echipa,ei isi urmaresc doar interesele.de ce trebuie sa sufere echipa pentru un delicvent?????in locul domnului Sucu le-as da interzis pe stadion,as taia finantarea pentru deplasari si i as trimite la Manoliu in liga onoare sa faca figuri cu recolta bosanci pe coclauri.cand am facut 91 de ani tot prin acest puscarias au intrat fratii stoica la T2 si au batut rapidistii,parinti cu copii de mana,sau s a uitat?????Echipa noua,suporteri noi,vreau sa merg la stadion sa sustin echipa,nu sa ma huiduie niste tigani murdari ca nu sunt solidar cu liderul lor infractor.ani grei pentru toti,sa nu mai vada lumina soarelui acesti infractori care se cred stapani pe RAPID

  5. Atât îi duce capul.Exact când trebuia să demonstreze că sunt alături de echipă mai mult ca oricând, au dat cu mucii în fasole.
    Oricum Hagi e antrenor,a știut cum să I anihileze și să atace văzând deficiențele din apărare.

  6. Desfiintata aceasta galerie de betivi imputiti, formata din garoi pusi pe mangleala si profit! Astia nu tin cu Rapidul, astia sunt niste tigani grasi, nespalati care in momentul in care vom da de greu ne vor lasa in fundul gol. Era de vina echipa ca Bocciu vorbeste ca prostul pe la podcasturi ca foloseste pistolul cand vrea el! Papa din bugetul clubului si isi dau arogante pe la tv, mergeti ma la somn, gunoaie imputite ce sunteti

  7. RUȘINE GALERIEI!!! Știți ce am înțeles? Pentru ei bocciu este mai important decât RAPID!!! ASTA AU DEMONSTRAT! Și de fapt împotriva cui faci protest??? Ce vină are frf sau liga? Dacă au găsit arme- se pare ca da, este f grav! Dar este pb PERSONALĂ a lui bocciu și celorlalți! Și am ai auzit un discurs PENIBIL și cel puțin ciudat al lui corsicanu cu acuze la adresa cui??? Unui om care a băgat pana acum milioane de euro în club!? Club care arata CEL MAI BINE dintre toate?! PE CE? Tot pe tâmpeniile galeriei, de fapt a lui bocciu,care au aruncat mereu cu petarde în teren?! Dacă nu înțelegeți care este rolul VOSTRU, mai bine NU MAI VENITI DELOC! Ne-am săturat de prostiile, atitudinea și comportarea voastră! Da, SUNTEȚI CEA MAI FRUMOASA SI LOIALĂ(???) GALERIE, DAR ACUM A-ȚI COMPLOTAT IMPOTRIVA ECHIPEI SI-A CLUBULUI!!! CINE A GRESIT TREBUIE SA PLĂTEASCĂ, NU CLUBUL , ECHIPA SAU RESTUL SUPORTERILOR!!!

Comentariile sunt închise.