Fotbal internaționalHoratiu MoldovanRapid

Rrahmani i-a pus gand rau lui Horatiu Moldovan. Ce vrea sa faca atacantul kosovar

Albion Rrahmani, 23 de ani, se simte excelent la Rapid și a vorbit în presa din Kosovo despre Superliga și despre experiența pe care o trăiește la clubul din Giulești. Atacantul își dorește să ajungă la Real Madrid și crede că naționala sa e mai puternică decât România, pe care o va întâlni în Liga Națiunilor.

Astfel, Rrahmani vrea sã-i dea gol lui Moldovan și când apãrã poarta României, dar și când o apãrã pe cea a lui Atletico Madrid.

„La început am crezut că adaptarea mea va dura, dar toată lumea m-a primit magnific și de aceea am atins aceste cifre. Însă eu nu sunt niciodată mulțumit, îmi doresc să ating cele mai înalte culmi ale fotbalului și sper să pot continua să impresionez.

Am crezut că este un campionat ușor, dar după ce am discutat cu Ermal Krasniqi, mi-a mai spus că nu este așa. Am văzut că fotbalul este fizic și greu, dar m-am adaptat bine și se vede în meciurile pe care le joc.

Mi-e mai ușor acum că îi am alături pe Ermal Krasniqi și Florent Hasani, care vin tot din Kosovo. Am jucat de multă vreme cu Krasniqi și ne înțelegem foarte bine. Sper că vor veni aici mult mai mulți jucători din Kosovo, pentru că sunt mulți jucători de calitate.

Au fost mai multe echipe interesate să mă transfere după startul foarte bun la Rapid. Accidentarea a îngreunat lucrurile și clubul a declarat că nu sunt pe lista de plecări în fereastra de iarnă. Lucrez cu echipa care îmi gestionează viitorul în cariera profesională și sper să ajung, în viitor, la o echipă la care să arăt ce pot și să devin mai bun.

Visul meu este să joc pentru cel mai mare club din lume pentru mine, Real Madrid. Voi munci pentru a-mi transforma acest vis în realitate”, a declarat Rrahmani pentru Super Sport.

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.