Recent, Gigi Becali (65 de ani) a anunțat că nimeni nu îi mai poate lua titlul în acest sezon, deoarece echipa sa practică cel mai bun fotbal din România.
La conferința de presă premergătoare partidei cu Hermannstadt, Cristiano Bergodi nu s-a mai putut abține și i-a răspuns patronului de la FCSB.
”Eu nu mă gândesc la faptul că FCSB ar putea fi deja campioană, chiar dacă toată lumea spune asta, eu știu că experiența trăită ca jucător și antrenor aici în România îmi spune că se poate întâmpla orice în acest mini-campionat de 10 meciuri. Este intensitate maximă, trebuie să vedem cum ajungem acolo cu pregătirea fizică, mentală, accidentări, suspendări, este un alt campionat.
Nu mă deranjează, pe mine mă face să râd, cu tot respectul, când am auzit că gata, au adus artificiile, sunt campioni, am râs. Vom vedea mai încolo, acum e devreme să vorbim, vedem după aceste cinci meciuri”, a declarat Cristiano Bergodi, la conferința de presă premergătoare meciului Rapid – Hermannstadt.