Transfer de mare perspectivă realizat de Rapid! Un fost jucător giuleștean confirmă mutarea. Cine este mijlocașul de 17 ani luat de alb-vișinii

Conform gsp.ro, conducerea Rapidului a decis să-l transfere Sallieu Bah, un mijocaş central din Sierra Leone, care evoluează în acest sezon în Liga 4, la Petrolul 95 Ploieşti.
Rapid îl transferă pe Sallieu Bah
Sallieu Bah are doar 17 ani şi a fost adus în România în această vară, de la Central Parade, o formaţie din Freetown, capitala statului Sierra Leone.
Vineri, cu Bah în teren, Petrolul 95, antrenată de către Daniel Chiriţă, a trecut cu 6-1 de AFC Brebu, iar trei dintre aceste goluri au fost marcate de către fotbalistul african.
Sallieu Bah a fost în probe la Rapid în ultima săptămână, iar antrenorii din Giuleşti au fost impresionaţi de calităţile sale. În consecinţă, jucătorul va ajunge sub podul Grant.
”Bah este un jucător foarte interesant. Rapid l-a văzut la lucru, câteva zile, şi va semna un contract cu giuleştenii. Într-o primă fază, după ce va semna cu Rapid, el va juca tot la noi”, a declarat Daniel Chiriţă, pentru sursa citată.
Cand apare topic pt meciul cu prazarii ?
Iarasi …mare noroc cu PETRILA si FUNSHO ! Sah mat la prazari.
Iarasi MARI PROBLEME in centrul apararii.
Si SE VEDE DE PE LUNA LIPSA ATACANTULUI….si improvizatiile pt postul acesta.
Ce sa iti faca Valleleu de capul meu ?
Ionitza ?
Fratilor ce GAFE DE MANAGEMENT pt postul asta ?
Îl dai cu nonsalanta pe Duga, stai doar in Rrahmani, …iar restul pe care i-a tot luat ca atacanti…pe unde sunt ascunsi astia ?
Cand apare topic pt meciul cu prazarii ?
Iarasi …mare noroc cu PETRILA si FUNSHO !
Sah mat la prazari.
Iarasi MARI PROBLEME in centrul apararii.
Si SE VEDE DE PE LUNA LIPSA ATACANTULUI….si improvizatiile pt postul acesta.
Ce sa iti faca Valleleu de capul meu ?
Ionitza ?
Fratilor ce GAFE DE MANAGEMENT pt postul asta ?
Il dai cu nonsalanta pe Duga, stai doar in Rrahmani, …iar restul pe care i-a tot luat ca atacanti…pe unde sunt ascunsi astia ?
Inca ceva: Luckasen ar fi fost aur acum cand nu avem varf deloc. Stam in doua extreme mari si late iar Micovschi imprumutat zburda la UTA (mai si inscrie !) . Stahl si Carnat si-au cam demonstrat limitele la vremea lor.
Transfer de maaare perspectiva. Daca este unanim acceptat ca media de varsta a unei echipe pentru mare performanta este in jur de 26 de ani cat ar trebui sa asteptam ca acesti copii de 17, 19 ani sa confirme? 3-4 ani ? P.S. Borza este exceptia care intareste regula. Vrei performanta aduci jucatori maturi, profesionisti nu copii care deabia acum invata tainele fotbalului.
Dar „micul faraon”, adus tot pe aceste considerente, cand va ajunge la culmile inalte pe care le viseaza dom’ Sucu ?
Deocamdata, eu l-as trece la „cheltuieli” si nicidecum la „investitii”. Inoata pe la tineret (am vazut astazi cam cum „cresc” tinerii nostri, intr-un fotbal extrem de lent, cu trucuri si tertipuri ieftine la trecerea timpului, fara efort fizic si intelectual, iar fiul patronului ne-a aratat cat de bine a invatat jocul cu portarul de la idolul sau) intr-un anonimat obscur, „demn” de ditamai academia lui mos vasile.
Micovschi nici n-a mai avut vreo sansa aici, era prea … mic. Halal !
Cand ma uit la Stahl, Luckassen si Micovschi cum joaca la UTA, realizez ca avem o conducere tehnica de i***ti.
E foarte bine, dar ar mai trebui găsite și tinere talente pe alte posturi, că decari avem prea mulți: Gabi Gheorghe, Omar, Cîrjan…
Citez: ”Bah este un jucător foarte interesant.”
Iarasi ne carpim cu jucatori interesanti…si care mai dau goluri prin ligi super inferioare de pe la noi.
Il pune si pe asta pe tusa dupa ce il aduce ?
Unde sunt ceilalti 2 multlaudati ?
Unul e panaSONIc.
Liga 4, mai baietasi cand o sa fim si noi peste oi in clasament daca aduceti asemenea amatori?
Sunteti dezastru la transferuri!!!