Dan ȘucuRapidȘtiri Rapid București

Dan Șucu, interviu în presa din Anglia! Ce scriu britanicii despre patronul Rapidului: „Cum un milionar din mobilă construiește un viitor strălucit fotbalului românesc”

Dan Șucu a vorbit pentru jurnaliștii din Marea Britanie despre rolul său la Rapid și planul de dezvoltare pe care l-a gândit la clubul din Giulești, scrie prosport.ro care citeaza presa din Albion.

Notorietatea finanțatorului majoritar al Rapidului a ajuns peste hotare. Patronul Rapidului a acordat un interviu în presa din Anglia despre proiectul la care s-a înhămat, atunci când a hotărât să investească în Giulești, dar și despre modul cum administrează bugetul echipei, având în vedere că sumele provenite din drepturile TV nu sunt exorbitante.

„Consider că, pentru a câștiga campionatul, sau pentru a fi în primele trei, bugetul de care ai nevoie trebuie să fie creat prin club, prin obiecte personalizabile, biletele, drepturi TV și multe altele.

Cu siguranță, Rapid a fost ajutată de guvern, atunci când a fost construit stadionuk nou. Câteva luni mai târziu după investiția inițială a lui Angelescu, un stadion nou de 14.000 de locuri a fost anunțat, pentru a servi Campionatului European U-21.

Campionii domestici câștigă în jur de 3.5 milioane de euro, banii scăzând cu 100.000 de euro per loc final. Piața TV autohtonă este diversificată, populația Romîniei este de 19 milioane, iar fotbalul este sportul numărul unu, și cu toate acestea, potențialul de creștere nu este atât de mare. Biletele, sponsorizările și obiectele personalizabile devin astfel foarte importante. Costurile sunt deocamdată decente, un salariu fiind de exemplu 13.000 de euro per fotbalist”, a declarat Dan Șucu pentru Off The Pitch.

De asemenea, fondatorul Mobexpert a fost chestionat și despre cei 500.000 de euro pe care i-a dat pentru a cumpăra palmaresul Rapidului.

„Am fost un pic nebun la acea vreme. Am investit, am cumpărat totul, și am început de la zero, dar am reușit cumva să ducem moștenirea mai departe”, a mai spus omul de afaceri.

 

S-ar putea sa te intereseze

6 Comments

  1. Cica au vrut sa-l intervieveze pe Becali dar nu au gasit traducator din romana in romana si apoi in engleza. L-au preferat pe Sucu pentru interviu in direct. De citit printre randuri. Cam asta este diferenta.

  2. Raman la parerea mea pe care am expus-o de saptamani: trebuie postat cu login unic, pt ca altfel nimeni nu-i va putea raspunde unui incognito ca “Unu”

  3. Toata stima domnule Sucu, atat pentru ceea ce ati implementat in noul management al clubului, cat si pentru discursul pe care il aveti in toate ocaziile in care vorbiti despre Rapid. Trebuie sa multumim Bunului Dumnezeu ca a facut pentru noi, ceea ce cred ca isi doreau toti rapidistii, mai exact ca ne-a trimis omul de care clubul avea nevoie. In aceste conditii eu cred ca trebuie sa fim alaturi atat de echipa noastra mult iubita , cat si de cei care gestioneaza bunul mers al acestui club. Sunt ferm convins ca in viitorul apropiat rezultatele vor veni, iar noi rapidistii vom avea ce sa sarbatorim. FORTZA RAPID!.

  4. Majoritatea gandeste ca tine domnule ND.In timp asa scurt sa nu uitam unde am ajuns.Daca nu era domnu Sucu ne zbateam prim mlastinile ligiia doua in cel mai bun caz. Cine sponsoriza acest club? Dadea unu bani? Sunt unii care comenteaza aiurea dar ei nu au babi sa treaca strada.

  5. Felicitari Dl Sucu ! Ati adus excelenta intr-un club boem si iubit enorm !
    Si ma bucur sa vad ca Rapid parcurge in mod sanatos etape ale unui succes care vine treptat, tot respectul !
    Si as mai mentiona atitudinea si discursul de Gentelman !
    Si cred ca mai sunt rapidisti care gandesc ca mine, in acest moment.
    Eu mai am trei acasa si vreo douazeci la tribuna a II a, unde stau de cincizeci de ani !
    Succes in toate !

  6. Cu mindsetul, aroganta și sărăcia asta n o sa ajungi prea curând, Sucule sa pupi podiumul. De pupat…. Doar președintele în fund o face.

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.