Conducerea s-a inteles cu un fost dinamovist! Mijlocasul vine in Giulesti sa ia titlul cu RAPID

Rapid s-a înțeles cu mijlocașul spaniol Borja Valle (30 de ani), cel care a jucat în a doua parte a anului 2020 la Dinamo, adus de conducerea iberică de la acea vreme, scrie gsp.ro.

După doi ani și jumătate, mijlocașul central Borja Valle va reveni în România. Fostul dinamovist, autor a 5 goluri în 10 meciuri pentru formația din Ștefan cel Mare, inclusiv un eurogol de la mijlocul terenului, s-a înțeles cu Rapid!

Din informațiile sursei citate, cele două părți au ajuns la un acord, urmând să semneze contractul. Borja se va alătura lotului condus de Adrian Mutu la finalul lunii, după ce își va încheia socotelile cu actuala echipă, Cartagena, din a doua ligă a Spaniei.

Borja Valle nu este străin de București. În septembrie 2020 a fost convins de conducerea spaniolă a lui Dinamo să vină în România, unde a rămas doar până la finalul anului.

Borja fusese ademenit la Dinamo cu un salariu colosal, 33.000 de euro lunar, unul care nu i-a fost plătit niciodată în cele din urmă.

Ulterior plecării de la Dinamo a jucat la Real Oviedo, Alcorcon (Spania) și Khor Fakkan (EAU). Din vara lui 2022 este legitimat la Cartagena, de care se va despărți în scurtă vreme.

 

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

13 comentarii la „Conducerea s-a inteles cu un fost dinamovist! Mijlocasul vine in Giulesti sa ia titlul cu RAPID”

  1. Numai petarde..reformati…resapati…. …expirati… transferam.
    Sub ochiul vigilent 🤣 al acestui antitalent de antrenor …mutu.
    Asa a facut si inainte, a ales mutu jucatori, apoi nu a stiut ce sa faca cu ei si cum sa i joace…, ca acum sa i dea.
    O rusine de antrenor.

    Si culmea incepem sa luam expirati de la wcsb.

  2. Daca ar negocia Real Madrid cu mine as spune si eu ca ma duc in Spania sa iau titlul… Mai bine sa vina la noi macar unul dintre Denis Dragus si Rares Ilie decat acest spaniol. Mi-e mila de cei de la Dinamo cand vor fi fortati sa plateasca datoriile catre acest ilustru necunoscut.

  3. Piriz avea și el multe sezoane în Spania, ba chiar în prima ligă, nu în a doua, ca acest anonim. Dar la noi a fost rezerva lui Rareș Lazăr 😄
    Așa că să nu ne mirăm dacă pleacă după un an ca Lukassen.
    Hagi și Gigi sunt mai deștepți, ei nu investesc în expirați de ligă inferioară zicând că România e așa de jos încât aici orice flaimucea din Vest e supervaloare.
    Dar Nico gândește ca valahii cu ișlic din secolul 19, pentru care orice rândaș picat din Franța era bun de colonel.

  4. No comment uite ce expirati transfera Rapid, Nico a confirmat ca cel mai slab presedinte din istorie.

  5. Ar fi un transfer foarte bun. Jucator cu experienta, multa sezoane in La Liga 2, sa speram ca vine.

  6. Ăsta este luat de la vreo lichidare de stoc. Mai bine îl luă pe Filip de la Cluj. Are știința jocului și mai este și serios pe deasupra.

  7. Pleacă un expirat, vine altul. Ăsta n-a mai găsit loc nici în liga 3 din Spania, dar cică vine la Rapid să ia titlul.
    Așa cum l-a luat cu Dinamo 😄

  8. Rapid va impresiona. Transferă inteligent. Problema e la antrenor. Pe cine introduce.

Comentariile sunt închise.