Transfer de titlu pregătit de Rapid. A adus bani clubului, iar acum se pregătește să aducă și trofee
Coproprietarul Rapidului, Victor Angelescu, a vorbit într-o sesiune de întrebări și răspunsuri pentru Rapid TV, unde a reafirmat că Rapidul va transfera șase jucători și va renunța tot la atâția.
„Suntem în discuții și vom aduce șase jucători care să facă diferența și să ne ajute la obiectivul pe care ni l-am stabilit.”
Conform Orange Sport, unul din transferurile pregătite de Rapid e repatrierea lui Rareș Ilie.
Plecat la Nice, iar apoi împrumutat in Israel, tânărul mijlocaș poate fi unul dintre jucătorii care pot ajuta la realizarea obiectivului declarat de conducere: titlul de campioană a României.
De asemenea, acționarul Rapidului a vorbit și despre dorința de a colabora cu un club puternic din Europa, dorință exprimată și de către colegul său din acționariat, Dan Șucu.
„Ne gândim să avem pe viitor o colaborare cu un club mare şi să aducem jucători care altfel ar fi mai greu de adus în România şi care să fie peste valoarea celor din România.
Este o idee pe care am discutat-o cu Daniel Niculae şi cu domnul Şucu. Suntem în discuţii cu mai multe cluburi, dar nu pot să spun mai multe. E o strategie la care ne-am gândit”, a spus Angelescu într-un Q&A găzduit de pagina de Youtube a Rapidului.
Viitorul e miza: investiții și planuri pentru Rapid
Rapidul vrea titlul în 2024, dar nu va ignora dezvoltarea puștilor din club. Academia e un punct vital pe lista de priorități a celor doi patroni.
„Noi sperăm ca, începând de anul viitor, să avem mai mult de doi-trei juniori la prima echipă. Am vrea măcar patru juniori care să prindă minute regulat. La o echipă care se bate la titlu, patru juniori care să joace constant spun eu că este de ajuns. Altfel, este foarte greu să te baţi la un obiectiv major. Noi îi avem pentru sezonul viitor, pentru posturile rezervate celor sub 21 de ani, pe Pănoiu, Cristi Ignat şi Alexandru Crivac, care este un jucător foarte promiţător. Normal că ne uităm și dacă putem să transferăm alţi tineri”, a explicat Angelescu.
„Mă văd acţionar la Rapid şi peste zece ani. Doamne, ajută să fiu sănătos şi să fiu tot aici! Mă văd colaborând cu domnul Şucu pe perioadă lungă. Până acum, nu numai că nu am avut nicio disensiune, dar domnul Şucu este un om de nota zece, este un om de cuvânt şi îşi doreşte la fel de mult ca şi mine să creştem Rapidul. Sincer, nu văd de ce nu am colabora pe o perioadă foarte lungă de timp”, a spus Angelescu.