Farul Constanța a câștigat titlul în sezonul 2022-2023 din Superliga, iar tinerii jucători ai lui Gică Hagi au intrat în vizorul echipelor din România, dar și din străinătate.
Gică Popescu, președintele formației Farul Constanța, a recunoscut că vor pleca jucători de la formația patronată de Gică Hagi și că există interes pentru mai mulți fotbaliști.
Totodată, fostul căpitan al naționalei României și al Barcelonei a confirmat faptul că Rapid îl vrea pe Constantin Grameni, dar oferta giuleștenilor nu este luată în serios de către constănțeni.
„Sunt convins că vor fi mai multe discuţii cu Gică Hagi. Vor fi plecări, vor fi veniri. Avem un obiectiv pe care vrem să îl atingem. Vrem în cupele europene. Nici măcar noi nu credeam la începutul sezonului în titlu. În momentul în care am început să intrăm în ritm, am condus campionatul 33 de etape. Dorm să fim an de an în cupele europene. Vrem să avem noul stadion din Constanţa.
Avem cerinţe pentru jucătorii care au avut evoluţii foarte bune. Nu ne grăbim. Sunt convins că vor pleca unii, dar vor venii alţii să îi înlocuiască. Niciun jucător nu are contract semnat cu altă echipă. De la discuţii la concretizare este un drum foarte mare.
Avem o ofertă oficială de la Rapid, pentru Grameni, dar nu e de luat în seamă. Nu cred că jucătorii pe care îi avem noi acum pot fi cumpăraţi de echipele din Liga 1. Vindem scump. Nici FCSB nu poate”, a spus Gică Popescu, la Prima Sport.