Marius Șumudică i-a apărat pe fanii Rapidului și a subliniat că ar fi întârziat startul partidei de la Ovidiu, cu Farul, „în semn de protest”, scrie ProSport.ro.
„N-am înțeles în viața mea tratamentul la care sunt supuși suporterii Rapidului. Avem nevoie de fani, avem nevoie de suporteri și noi îngrădim accesul lor. Eu sunt convins că, oricât ar fi costat biletul, fanii Rapidului nu făceau drumul degeaba până la Constanța. Dacă eram antrenorul Rapidului, întârziam jocul în semn de protest. Niciodată nu începeam până în minutul 14 sau cât îmi permitea. Nu se poate așa ceva, nu începeam. Dar ăștia suntem! Bravo, Farul! Bravo, Hagi”, a spus Șumudică, la Pro TV.







Rapid ar trebui sa se obisnuisca sa castige si fara suporteri,se poate si fara ei,sunt cu Rapid pana la infinit dar insa sa fim realisti nu jucam mai nimic fara ajutorul galeriei si nici cu ei aparent…Din toata povestea asta mi se pare ca Rapid fara galerie nu e in stare de nimic,EU sunt din Suceava nu pot sa suntin echipa decat de la TV insa si de acolo am nevoie de ei sa joace ceva sa demostreze ceva,oricum sunt multumit de ce a realizat pana acum si ii sustin cu inima mai departe,Forza Rapid
Bine zis ‘dacă eram ‘ ! Dar nu eşti. Atâta timp cât echipa are antrenor nu cred că este cazul să’l ataci. Eşti RAPIDIST adevărat, şi toți RAPIDIŞTII te iubesc, dar ar trebui să fii mai ponderat în declarații.
De pe margine vezi altfel lucrurile.