Clubul Rapid critică strategia ministrului Eduard Novak privind obligativitatea unui procent de 40% de sportivi români la sporturile de echipă: „Este o măsură ca să iasă în față cu ceva”

Bogdan Vasiliu, președintele CS Rapid, a vorbit pentru prosport.ro, printre altele, despre inițiativa lui Eduard Novak, ministrul Sportului.

Bogdan Vasiliu s-a arătat a fi în tabăra celor care contestă această regulă pe care dorește să o impună Eduard Novak în sportul românesc.

„Foarte bine că își susține părerea.. Ceea ce spune nu are o realitate în viața de zi cu zi. În momentul de față, nu avem o bază de sportive, aici mă refer la handbal feminin, e o măsură populistă. Era mai înțelept să facă o strategie prin care să producă handbaliste și handbaliști, iar apoi să îi integreze. Este o măsură ca să iasă în față cu ceva…”, a spus Bogdan Vasiliu conform sursei citate.

Foto: gsp.ro

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

2 comentarii la „Clubul Rapid critică strategia ministrului Eduard Novak privind obligativitatea unui procent de 40% de sportivi români la sporturile de echipă: „Este o măsură ca să iasă în față cu ceva””

  1. Du-te Jeane la mare şi lasă-ne. Toate cluburile de handbal din ţară au în spate bani publici. Dacă vrei corectutudine şi egalitate bate mai întâi apropoul la fotbal…

  2. Când îți plătești handbalistele cu lefuri de CFR Cluj din bugetul statului român ar trebui măcar să fie românce toate. E o rușine să acoperi cu aur din banii mei o jucătoare olandeză care n-a primit în viața ei un euro de la guvernul Olandei.
    Novak ar trebui să impună 100% români la cluburile care trăiesc din bani publici.

Comentariile sunt închise.