Razvan Lucescu e suparat foc pe arbitrajul din Grecia

Antrenorul Răzvan Lucescu a erupt la conferință și nu s-a oprit nici când ofițerul de presă al lui PAOK i-a cerut să fie atent la limbaj, după ce arbitrii i-au refuzat un penalty la 0-0 cu Giannina.

PAOK are cele mai bune rezultate în meciurile importante, contra marilor rivale AEK, Panathinaikos și Olympiakos, săptămâna trecută a învins-o pe AEK, 2-0 la Salonic. Cu echipele mai mici, se strică mecanismul, scrie gsp.ro care citeaza sportal.gr.

Sâmbătă seară, Răzvan Lucescu și-a pierdut calmul la conferință, înfuriat de altă eroare a arbitrilor împotriva lui PAOK, un henț făcut în careu de Pilios în prima repriză, nevăzut nici de VAR.

Antrenorul le-a spus jurnaliștilor, în engleză: „Băieți, e foarte simplu. VAR trebuie să corecteze greșelile. Până acum, VAR există în Grecia doar ca să f**ă PAOK”. Repetând apoi „f**k”.

Ofițerul de presă al alb-negrilor i-a atras atenția asupra cuvintelor folosite, dar el a continuat, privind mai mult spre purtătorul de cuvânt: „Îmi pare rău, însă aceasta este situația. Fotbalul are reguli. Dacă e penalty, e penalty. Dacă e ofsaid, e ofsaid. Nu și pentru noi. Nu e nici penalty, nu e nici ofsaid. Am pierdut patru puncte în ultimele trei meciuri”, scrie sportal.gr.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

Un comentariu la „Razvan Lucescu e suparat foc pe arbitrajul din Grecia”

Comentariile sunt închise.