Adrian Mutu a confirmat că Rapid a făcut primul transfer și anunță mai multe veniri în Giulești: „Cu ceilalți încă suntem în negocieri”

Adrian Mutu a anunțat că Rapid a reușit să transfere primul jucător din această perioadă de mercato, scrie prosport.ro.

Adrian Mutu a anunțat că Rapid a transferat primul fotbalist din această iarnă, însă nu a dorit să spună despre cine este vorba.

„Nu facem transferuri doar de dragul de a face. Ne gândim bine ce jucători vin, pentru că vrem să ne ajute acum, nu la vară. Vrem o echipă omogenă. Deocamdată unul (n.r. a venit). Cu ceilalți suntem în negocieri”, a declarat Adrian Mutu.

Antrenorul a comentat și victoria entuziasmantă obținută de formația de lângă Podul Grant în fața lui Sepsi Sf. Gheorghe, meci pentru care i-a felicitat pe elevii săi.

„Am avut un start foarte bun, echipa a stat foarte bine în teren. Vreau să îi felicit, pentru că e meritul lor, au câștigat dueluri multe.

În ultimele meciuri, Dugandzic a bătut penalty-ul. Mă bucur pentru el, da mai ales pentru echipă.

Pe lângă cele trei goluri am avut și două bare. Am jucat spectaculos, am avut intensitate. Au mai venit și ei peste noi, dar ne-am apărat bine. Am venit după o perioadă de pregătire în care am avut timp să analizez băieții. 3-0 cred că spune tot.

Ne ducem la Cluj cu gândul de a câștiga. Au moral bun, așa cum avem și noi. Ne așteaptă un meci greu. Nu ne sperie nimic, ne ducem să câștigăn, ca la fiecare meci”, a declarat Adrian Mutu, după Rapid – Sepsi 3-0.

Giuleștiul este una dintre forțele noastre! Cu publicul în spate, echipa se exprimă altfel!

– Adrian Mutu

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

2 comentarii la „Adrian Mutu a confirmat că Rapid a făcut primul transfer și anunță mai multe veniri în Giulești: „Cu ceilalți încă suntem în negocieri””

  1. Nu facem transferuri doar de dragul de a face”
    Si foarte bine face, uitati-va la Ciobanu, Luckassen, Florin Stefan nu mai zic… e tinut pe banca de un jucator care are 36 de ani dar joaca exemplar. Avem nevoie de jucatori cel putin la fel de buni ca titularii, nu de rezerve consacrate!

Comentariile sunt închise.