Patronul Rapidului a declarat la Pro Arena că echipa sa va beneficia de o pauză după următoarele două meciuri, deoarece o parte dintre jucători sunt accidentați.
„Ne va prinde foarte bine pauza, pentru că avem o echipă întreagă accidentată. Mai avem două meciuri și după aia luăm pauză și sperăm să-i recuperăm când se reia campionatul.
Am investigat, dar trei accidentari sunt destul de grave, sunt mai de lungă durată și știam de ele, iar la ceilalți sunt probleme musculare.
Am investigat, vorbim, ne facem temele și o să luăm anumite măsuri după ce se vor termina și ultimele două meciuri și în mare sperăm că nu vom mai repeta astfel de perioade, să nu se mai întâmple și în a doua parte aceleași probleme.
Nu cred că e vina stafului. Sunt mai multe motive. Ține și de jucător. Cum se odihnește, cum doarme, cum se alimentează. Sunt mai multe lucruri. O să investigăm și o să vedem dacă este vorba despre ghinion sau nu, ca să ne putem da seama ce putem face ca pe viitor să nu mai avem asemenea situații”, a declarat patronul Rapidului, la Pro Arena.







Castigati musai la UTA si dupa aceia avem timp sa gandim mai limpede si…urgent ca trece vacanta si iar ne prinde descoperiti. Un mijlocasi de creatie BABA AL HASAN SI UN ATACANT IUTE
EU sunt RAPIDIST din anul 1964. Din 1988 sunt Germania si urmaesc der aici zilnic ce se intampla la Rapid. Este adevarat,aceasta este PAGINA SUPORTERILOR RAPIDISTI dar sunt convins ca doar o parte din cei ce posteaza aici sunt RAPIDISTI CONVINSI..restul vor doar sa faca comentarii din pacate der PROST GUST.
Iau in calcul ce comentarii vor face la ce postez eu,dar de mult timp doream sa spun asta odata.
Si Moldovan! Ce portar! Mai bun decat 3 fundasi centrali la un loc!
S-a rascumparat din plin pentru meciul din tur!
Suntem penibili dar avem Du Gagici! /OLE/
Sa fiu sincer ma bucuram sa salvam un egal….chiar in momentul cand a
bagat-o Duganz…Ce fenta si sut.
Dar Muta si multi dintre ei nu merita nimic.
Poate se aduna restul din baietii care mai joaca ceva… si reusesc sa tina de aceste 3 puncte.
DACA VOM LUS BATAIE, MOTIVE: NU AM JUCAT PE GIULESTI, MULTI ACCINDENTATI, DAR O SA VEDE TI LA URMATORUL MRCI , BATEM CU 8 -0 . POEZI!
Asa a pățit și anul trecut Rapidul, din cauza ca ca are lot bătrân. Iar echipa sta in sapunaru și morais. A zis și pancone ca e foarte greu sa joci când ești bătrân pe frig.
După au urmat victoriile din playout pe banda rulanta când s-a mai încălzit.
Vom vedea cu PETROLUL ( EI AU PB CU BANII) SI CU UTA ! DACA IESE PROST, SA I VEZI LA TV PE VICTOR SI PE DAN! VOM TRAI SI VOM VEDEA!
CRED CA PRINCIPALA PB ESFE VALOAREA JUCATORILOR. MA ROG E PB PATRONILOR CE VOR SA FACA! VREA PERFORMANTA SAU DAM INTERVIURI LA TV . SAU E BINE ASA , UNII IAU SALARII ALTI SE FAC CA DA BANI, SI UITE ASA SUNTEM RAPID!
Ce s a mai intamplat cu interzicerea transferurilor???
Maine avem o noua runda cu afc
Dar cei care joaca, sint si ei afectati de accidentarile colegilor de joaca atit de prost ? sau sint invidiosi ca ei muncesc si aia se odihnesc de nu sint in stare sa lege 2 pase, Hai sa fim seriosi ca asta e formula standard a lui mutu, restul oricum erau rezerve….! Deci ne-ai cam lamurit daca spui ca staful nu are nici o vina ce sa mai ne meritam soarta !!!!
Cred ca principala problema este Mutu .
Am inteles ca Miță nu poate fi adus inapoi deoarece nu are licenta , dar aduceti totusi un antrenor adevarat , platit corespunzator .
pai, adevaratii fotbalisti au in devla tot ce tine de profesionism: antrenamete serioase, alimentatie adecvata, medicamentatie daca e cazul, viata privata ordonata,etc, ceia ce nu prea s-a vazut la sportivii nostrii. am mai spus-o si ma repet, probabil ca cei indisponibili s-au accidenta pe la vreun club de fite, unde trebuie sa fie fr atent cand faci o aluncare la…..
Păi am fi vrut să știm și noi, pulimea, cine sunt cei trei accidentați “mai grav“ 🙁