Horațiu Moldovan, portarul echipei naționale a României și al Rapidului, a vorbit despre meciul de mâine cu Petrolul Ploiești, într-o conferință de presă.
„Ne așteaptă un joc foarte dificil. Știm cu toții că este un derby, cred că nu mai are nevoie de nicio prezentare acest meci. Va fi o confruntare atât pentru suporteri, cât și pentru noi, și sperăm să putem oferi victoria și să ne bucurăm împreună la final”, a spus Moldovan.
Moldo a continuat:
„În derby-uri, cred că nu mai contează poziția din clasament, nu mai contează aspectele financiare, nu mai contează nimic. Te simți motivat automat. Desigur, era mult mai bine să jucăm acasă, pe stadionul nostru, dar dorim cu toții să avem un teren de joc bun pentru anul viitor. Vom juca la Arena Națională, poate va fi mai bine, vor fi mai multe locuri și vor putea veni toți suporterii.
Într-adevăr, nu ne doream să ieșim din această fază a Cupei, aveam obiectiv câștigarea unui trofeu, dar încă mai suntem angrenați în lupta pentru titlu și poate o să le facem suporterilor un cadou mai frumos decat Cupa României.
Petrolul este o echipă bună, au și ei suporterii lor în spate. Până acum cred că au avut unele rezultate pe care nu le așteptau nici ei. Acum vom avea un meci foarte dificil.
Pe plan personal pot să spun că este un an foarte bun. Mă bucur că sunt sănătos, mă bucur că am reușit acest vis de a debuta la echipa națională și acum trebuie să mă gândesc la ce am de făcut la echipa de club și, la final, să ne îndeplinim obiectivele.
Nu se resimte oboseala, am avut această pauză trei săptămâni. Cred că nu avem nicio scuză să spuneam că suntem obosiți sau că ne gândim la vacanță. Mai avem două jocuri foarte importante pe care le pot numi chiar două derby-uri. Și cu UTA este tot un derby și suntem obligați să câștigăm”, a spus Moldovan, portarul Rapidului si al Nationalei Romaniei.







Moldo bine ai face sa renunti tu la jocul ala DEZGUSTATOR SI PLICTISTOR, pe care il practicati tu si cu fundasii, nu uita ca echipele mari si antrenorii lor pun mare accent pe jocul de picior al portarilor si cit de Rapid repun mingea pe contraatac, indeparteaza mingea de poarta ta si lanseaza mijlocasii si atacantii pentru ca ei stau si se uita cum jucat I intre voi !!!! Noi am vazut ca asa va cere mutu dar nu vedeti ca jocul asta e falimentar si aveti numai de pierdut ??!!!
Moldo,daca citesti ce scriem,aici,pe ce loc ati cazut?
Locul 5! in cadere libera,oile peste noi,sa va fie rusine!
La cate puncte au fost ma sub noi !
Se rade valetul de voi si regele cioban canta colinzi ,noi?
Lasati-ne sa ne pregatim de play-out !
Cred că darul nostru va fi un loc în playout…