Gica HagiRapid

10 milioane de euro investitii la Rapid

Intr-un interviu acordat GSP.RO, patronul Mobexpert Dan Sucu, a vorbit pe larg despre investitiile pe care le face la Rapid.

Dan Sucu recunoaste ca nu este rapidist, explica ceea ce l-a determinat sa se implice in fotbal si a impartasit gandurile sale cu privire la echipa mare.

Dupa ce citesti interviul, lasa un comentariu cu parerea ta!

– Domnule Șucu, ați luat două baze sportive, „Coresi”, unde deja se antrena Rapidul, și „Constructorul”, chiar lângă Pro Rapid.  

– Nu le-am luat, am cumpărat terenurile pe care se aflau. La „Coresi” e vorba de două hectare și m-a costat două milioane de euro. La „Constructorul” sunt 3,5 hectare, iar prețul a fost de 3 milioane de euro.

Sunt părinte, știu ce probleme am avut cu băieții mei, când erau mai mici și nu prea aveai unde să-i duci să facă sport. Și m-am decis să fac ceva. Am identificat vreo 12 baze sportive părăsite, doar în nordul Bucureștiului. Aș fi vrut să mă asociez cu un proprietar, dar n-am putut. Așa că m-am hotărât să cumpăr eu. Două. Restul de zece, întrebați-l pe ministrul sporturilor ce va face cu ele.

– Cum s-a ajuns aici, cu atâtea baze sportive lăsate să moară?
– Lumea tot așteaptă ca lucrurile bune să fie făcute de miniștri, primari, politicieni. Însă ei sunt capabili numai de un lucru, luptă să obțină din buget o felie cât mai mare. Iar cu banii respectivi nu construiesc ceva, ci îi reîmpart ulterior, pe baza unor criterii știute doar de ei. Să te aștepți ca un om care nu are niciun fel de expertiză să construiască, să dezvolte ceva, mi se pare fără sens. Numai zona privată ar putea face așa ceva.

– Dacă ați avea la firmă manageri precum cei din Ministerul Sportului…
– N-ar avea nicio șansă. Oamenii care au doar expertiza de a împărți banii pe care alții i-au creat n-ar putea ajunge să conducă entități în zona privată.

– Atunci, cum să conducă România?
– Asta pot să vă întreb și eu. L-ați auzit vreodată pe ministrul sporturilor, nici nu știu cine este, vorbind despre ce se întâmplă cu bazele părăsite? Dar ne întrebăm de ce nu mai avem nicio șansă la Olimpiade… Tot se plâng că nu au bani, dar nu banii sunt problema. Când sunt bani și se fac investiții, de exemplu, stadioane, nefiind capabili să le opereze, mai mult cheltuie decât aduc.

– Ați avea o soluție?
– Da, ministrul ar putea să decidă ca orice bază sportivă părăsită să fie taxată cu un impozit suplimentar, cât se poate de punitiv. Să-i forțeze pe proprietari fie să le readucă în stare de funcționare, fie să le vândă către cineva care poate face asta. Asta n-ar costa nimic ministerul, iar ministrul n-ar trebui să facă nimic, doar să se gândească la binele comunității.

– Revenind, care a fost resortul care v-a determinat să faceți această investiție?
– Cum spuneam, sunt părinte și cred că e datoria noastră, a fiecăruia, să ducem copiii la sport. Trebuie să-i scoatem de la calculatoare. Eu sunt un iubitor al sportului de masă. Știu cum erau pe vremea mea, cu bazele sportive pline. Nu știu un om de afaceri care să nu fi făcut sport în tinerețe. Pentru că asta te pregătește, îți dă ambiție și capacitatea de a înțelege că atunci când nu ești bun pierzi. Sportul te învață că dacă dai greș, înseamnă că tu ești primul vinovat, nu să dai repede vina pe alții. Eu așa îmi educ copiii.

– Sunteți rapidist?  
– Nu, nu sunt neapărat rapidist. Sunt un iubitor al sportului de masă. E adevărat că se pregăteau deja la „Coresi” când am cumpărat baza, însă diferența e că atunci erau 100-120 de copii, iar când va fi gata, eu vreau ca acolo să se antreneze 700 de copii, în condiții absolut moderne.

– Ce ar însemna „absolut moderne”?
O altă investiție de încă 5 milioane de euro pe ambele baze, adică terenuri, de la cele pentru pitici până la cele mari, apoi infrastructură, vestiare, săli de antrenamente, de recuperare, de kinetoterapie. Chiar și săli de antrenament pentru părinți, să nu stea degeaba dacă tot vin cu copiii. La „Coresi” aș vrea să facem fotbal de inițiere, de masă, un ONG care să se numească Școala de fotbal Rapid. Iar la „Constructorul” să aducem 400 de copii, unii tot așa, pentru a face sport, iar alții de elită, la Academia Rapid.

Totul se va desfășura sub umbrela acestui club de tradiție, care are o puternică componentă socială.  Bazele vor fi complet private, într-un mod de eficiență pe care îl știu eu. De aceea vreau să mă implic personal acolo. De zona de elită se va ocupa exclusiv clubul.  Am discutat cu Victor Angelescu, cu Daniel Niculae, îmi place cum gândesc și vreau să mă implic, să-i ajut, dar nu cu orice.

– Adică?
– Eu le-am cerut o singură promisiune: îmi doresc un Rapid câștigător și prieten cu copiii. Dacă vom merge pe această linie, voi ajuta mult. Sunt deja sponsor pe zona juvenilă. Am avut discuții și pentru formația de seniori. Condiția ar fi să înțelegem că pe lângă un target sportiv, avem și unul social, iar eu aș fi dispus să le devin partener. Un copil e atras mereu de echipa câștigătoare.

Îmi amintesc de acea zi când FRF a umplut stadionul cu copii, fiindcă era cu porțile închise. Știu, au mai făcut și alții, chiar și Rapid, și Craiova. Eu cred că ziua aia a fost cea mai frumoasă din acel stadion. N-ar trebui să existe meci în Giulești la care orice profesor care vine cu cel puțin cu 10 jucători de la el de la club, nu neapărat de la Rapid, să nu poată să intre gratuit cu ei.

– Nu e cam dur limbajul stadionului pentru copii de 7-8 ani? 
– Poate că și acel limbaj s-ar mai înmuia cu ei în stadion. Vă dați seama, dacă Rapid ar avea legitimați un minim de 1.000 de copii, la școala de fotbal sau la elită? Care să vină la meciuri, cu părinții de mână? Poate că lucrurile ar arăta altfel.

– De ce nu investesc marile companii românești în fotbalul nostru? 
– E o situație nefericită. Nu e vorba doar de legislație. Majoritatea oamenilor care conduc firme mari au în ADN ideea de construcție, de a face ceva deosebit. În fotbalul de la noi, în afară de Hagi, majoritatea celorlalți sunt oportuniști. E o zonă de oportunism, de amatorism, de politicieni confuzi. Nu prea îți vine să te implici cu totul, ca om de afaceri.

Dar dacă găsești un scop social, cum am găsit eu, lucrurile se schimbă. Rapid are o componentă socială, iar eu sunt interesat s-o dezvolt. Să readuc mii de copii la sport, la fotbal, e un scop care mă provoacă. Să readucem România sportivă unde a fost, da, e un țel pentru cineva care a construit ceva în viață.

„Sănătatea copiilor e în mâna părinților, nu a altora”

– Mergeți la meciuri, vă place fotbalul?
– Da, normal că-mi place. Merg pe stadion cu băieții mei, care joacă la Rapid. Dan are 15 ani, e fundaș central, Andrei are 13 ani și e mijlocaș. Unul e mai muncitor, celălalt mai talentat. Vorbesc mereu cu ei și le spun că atunci când talentul nu muncește, munca bate talentul.

– Când vor fi cele două baze finalizate complet? 
– La nivel de terenuri, sper ca până în august să fie gata toate. Vreau doar ce e mai bun pentru copii, să punem suprafețe sintetice, cu granule naturale, antișoc, să-i protejăm. Nu s-a mai adus așa ceva în România.

Problema e la infrastructura cealaltă, cu obținerea autorizațiilor de construcție. Sper ca anul ăsta să finalizez partea de birocrație, iar din 2023 să mă ocup de planurile de construcții. Până atunci vom improviza, vom folosi containere speciale.

– Vor fi prețuri mari?
– Nu, fiindcă nu mă aștept să am beneficiu, însă nici n-aș vrea să aduc bani de acasă toată viața. Bazele trebuie să ajungă să se autosusțină. Iar părinții trebuie să înțeleagă că sănătatea copiilor e în mâna lor, nu a altora.

Sursa foto: pixabay.com

S-ar putea sa te intereseze

7 Comments

  1. Bravo. Felicitari. Un domn
    Asa trebuie sa fie minte sanatoasa intr-un corp sanatos

    Felicitari inca o data

  2. Domnule anonim ddumneata ai citit articolul,ai inteles despre ce se vorbeste in el

  3. În locul lui aș fi foarte supărat să văd Rapidul în playout. Un an pierdut prostește din cauza unui “antrenor“ de Liga 3.

  4. FELICITĂRI D-LE SUCU !
    Din păcate sunt puțini ca d-stra iar Guvernul nu încurajează cu nimic asemenea inițiative…
    Păcat, am avea un potențial enorm iar sănătatea populației ar avea de câștigat și foarte important, tinerii nu vor mai fi atrași spre alte tentații, unele dea dreptul periculoase nu numai pentru ei ci și pentru societate în general.
    Încă odată FELICITĂRI și mult succes în îndeplinirea telurilor propuse !

  5. Felicitari D-le Sucu ! Succes să reușiți în îndeplinirea planurilor și a proiectelor.Sper să vină lângă dvs.și alți oameni,afaceriști prosperi.

  6. Bravo! Daca ar gândi și alții așa am fi pe un drum bun! Nu îl cunosc pe dl.Sucu dar îl apreciez că vrea să se implice și chiar cred că poate iar munca lui va da rezultate.

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.