Victor Angelescu a luat decizia in privinta lui Mihai Iosif
„În final, a fost un rezultat echitabil. Dar, în prima repriză, ar fi trebuit să avem un avantaj mult mai mare și am fi închis meciul.
În a doua repriză, noi am jucat mai slab, ei au jucat mai bine și asta este. Lupta la play-off este foarte grea. Noi aveam, oricum, șanse mai mici decât celelalte să ajungem în play-off, de când s-a reluat campionatul.
Cu rezultatele astea, ne îndepărtăm și mai mult. Dacă nu câștigăm cu Voluntari și Sepsi, va fi foarte greu. Adversarii sunt mai grei, toate meciurile sunt grele.
Eu nu am fost la Mediaș ca să vă spun de ce nu a fost Mihai Iosif la declarații. Eu am stat în București, deci habar n-am. Nu e dat afară! Noi mergem să câștigăm și cu Voluntari, și cu Sepsi. Acum, vedem ce vom realiza.
Suporterii au fost acolo ca și persoane normale, nu ca și galerie. Au venit fără însemnele clubului. Ăștia sunt suporterii noștri. Avem cea mai frumoasă galerie, asta o știm, o știe toată lumea. Sunt fanatici. Le mulțumim, păcat că nu am reușit să-i facem fericiți”, a declarat Victor Angelescu, pentru FANATIK.RO