Rapid a remiat în compania lui Gaz Metan Mediaș, iar la finalul jocului Alexandru Ioniță și-a exprimat dorința de a-l avea în continuare antrenor pe Mihai Iosif.
Rapid a ajuns la al cincilea meci consecutiv fără victorie, iar tot mai multe voci afirmă că scaunul lui Mihai Iosif se clatină. Cu toate acestea, antrenorul formației de lângă Podul Grant are susținerea jucătorilor, care îl cer în continuare la echipă.
Alexandru Ioniță spune că el și colegii lui și-ar dori în continuare să lucreze sub comanda lui Mihai Iosif.
Mihai Iosif, cerut în continuare la Rapid
Mihai Iosif este cerut la Rapid de jucători, Alexandru Ioniță declarând că el și colegii săi se simt foarte bine sub comanda lui.
Rapid a remizat în compania lui Gaz Metan, 1-1, în etapa cu numărul 24 a Ligii 1, și a ajuns la al cincilea meci consecutiv fără victorie.
„Când nu joci din primul minut până în minutul 90, fotbalul te pedepsește. Puteau chiar să câștige pe final. Suntem la o echipă foarte mare a României, așteptările suporterilor sunt foarte mari. Trebuie să ne clasăm printre primele echipe, indiferent de condiții.
Consider că a făcut o treabă foarte bună. Noi suntem foarte bine alături de Mister, se vede și în locul din clasament. Este alegerea conducerii ce se întâmplă.
Nu trebuie să ne găsim scuze, trebuia să câștigăm. Dacă nu avem atitudine timp de 90 de minute… Eu unul am jucat modest, nu am adus nimic în plus”, a declarat Alexandru Ioniță la finalul partidei cu Gaz Metan Mediaș.
Marcatorul golului giuleștenilor, Lucian Goge, consideră că egalul înregistrat cu Gaz Metan trebuie trecut la capitolul eșecuri, deoarece Rapid ar fi avut șansa să facă un pas important spre play-off.
„Am început foarte bine, pot să zic că a fost un meci asmănător cu cel de la Sepsi, unde am reușit să marcăm și cel de-al doilea gol. Astăzi, pot să zic că este un eșec. Aveam nevoie de puncte pentru că Voluntariul nu a câștigat și aveam șansa să ne apropiem.
Sperăm să depășim acest moment și să luăm cele trei puncte pentru că avem nevoie de puncte ca de aer.
E un meci foarte greu la Voluntari pentru că au o perioadă foarte bună. Sperăm ca după cele șase meciuri să fim în play-off”, a declarat Lucian Goge.






Filozofia lui de joc e simplă: apărare supraaglomerată și de cele mai multe ori minge lunga pe contraatac. A ținut de câteva ori până l-au citit ceilalți antrenori. In plus, hai să nu ne mai prefacem că nu vedem, fundașii centrali sunt varza la cap, tremurăm la fiecare centrare!
Miținho trebuie schimbat nu ca să ajungem în playoff, ci de dragul campionatului următor. Campionatul ăsta e ratat, gata, nu-l mai salvează nimeni.
Dar un antrenor nou ar avea vreo 20 de meciuri în care să pregătească sezonul următor, să-și aplice metodele și ideile, să propună transferurile etc. Ca să începem bine și să continuăm bine.
Normal, si eu as vrea un antrenor care sa nu tipe la mine si sa nu ma ia la rost cand fac meci de rahat.. mai o gluma la antrenament, mai o poezie.. toate bune si frumoase!
„Dr Evil” cel mai bun comentariu ! Sigur că te simți bine ba cu o glumă, ba cu un grătar, ba cu o bere ! Cu munca e mai greu…
Nu iese nimic. Cred ca e prea tarziu sa se schimbe antrenorul. Oricine ar veni nu are timp sa faca ceva, deoarece jocul se schimba dupa o perioada de timp. Ati vazut ca nici Alexa nu a putut face mare lucru intr-o perioada scurta de timp. Acum trebuie sa lupte pentru evitarea retrogradarii, pentru ca la ce meciuri vin, in sezonul regular, nu se va obtine mare lucru. Poate cateva puncte. Dupa aia incepe batalia.
Demisia!
Plecati toti! Sa nu bateti de 9 etape mi-ar fi rusine sa mai vorbesc!
Ala singur cu portarul da pe langa!
Urmatorele 3 etape nici un punct!
Antrenorul o sa isidea demisia meciul urmator, o sa vedeti!
Stie si el ca este un mascarici si nu are jucatori!
Demisia!
e bine ca e atmosfera bun in sanul echipei, dar hai odata sa fie bine si pe teren ca sa ne simtim si noi bine. chiar, ma intreb, nu putem sa castigam si noi un meci, e devarat suntem nou promovati si nu jucam pe teren singuri, fara adversari, dar totusi avem pretentia sa mai si castigati din cand in cand. meciurile nule nu sunt de neglijat, dar ne trebuie mult mai mult.
ÎNCURAJAȚI RAPIDUL ! NU MAI ÎNJURAȚI ! ASTA ESTE RAPIDUL SUFERINȚA ȘI IUBIRE! ♥️🇶🇦🇱🇻
Nu va Pune la Munca de aia il iubiti Iar el nu are valoare cum de fapt nick voi nu aveti
DANIEL NICULAE tu mai stil fotbal cred , nu vezi ca astia sunt capiati si nu joaca mimic
Asta este drogat, nu intelege nimica. Rapid a fost dominata de majoritatea echipelor, de la Clinceni si Dinamo, pina la U Craiova, FCSB, si CFR Cluj. Iosif sta linistit si asteapta urmatoarea infringere
Antrenor principal și preparator fizic !
Bulgare acasă te simți bine mă băiatule..la meci vii ca să joci și să câștigi..altfel simte-te bine acasă în continuare
“Ne simțim bine alături de mister“…
Nu sunteți plătiți ca să vă simțiți bine, bă, sunteți plătiți ca să jucați bine!
Valoarea unui antrenor nu e dată de iubirea fotbaliștilor 😄