Patronul Rapidului, Victor Angelescu, a vorbit despre revenirea în Giulești. Omul de afaceri a dezvăluit și posibilii adversari pe care i-ar putea înfrunta Rapid la inaugurarea noului stadion. Dinamo Kiev sau Beșiktaș ar putea fi echipele pe care Rapid le-ar înfrunta la inaugurare.
Angelescu a menționat doi potențiali adversari pentru inaugurarea Giuleștiului
Ce găsești în articol
- Ce a declarat Victor Angelescu
- Cine inaugurează noul Giulești?
„Nu ne-am gândit cu ce meci vom inaugura stadionul, pentru că nu știm exact data în care va putea fi folosit, contează foarte mult perioada, dacă va fi campionatul întrerupt sau nu. Încă nu știm. Am vorbit cu Mircea Lucescu, am putea face cu Dinamo Kiev, poate fi și Beșiktaș, încă nu știm”, a declarat Victor Angelescu pentru sport.ro, citat de playsport.ro.
Trebuie să recunoaștem că variantele nu sunt cele mai entuziasmante, însă, în mod cert ele au o oarecare valoare sentimentală. Beșiktaș, acolo unde Pancone este, de asemenea, o legendă, pare varianta mai nimerită. Pentru că echipa din Kiev, cu toate că acolo este Mircea Lucescu, nu are un nume care să te îmbie la inaugurarea unui templu cum e noul Giulești. În sfârșit, un amical cu Ferencvaros, în memoria finalei nejucate în 1940 sau, poate, unul cu FC Porto, acolo unde Cristi Săpunaru a lăsat o puternică amprentă, ar fi, zicem noi, variante mai interesante.
Despre autor
1923.ro
Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!






Meciul logic ar fi cu Ferencvaros, un moment deosebit . Sper ca Dl Angelescu și Dna Caciureac vor reuși o organizare istorică pentru inaugurare. Amândoi ar merita din plin, se implică merituos în viața clubului de fotbal și a clubului sportiv.