Leo Grozavu a fost căutat de Rapid, după despărțirea de Sepsi. Tehnicianul în vârstă de 54 de ani a confirmat că nu duce lipsă de oferte, însă a refuzat să facă publice și numele echipelor care l-au contactat. Din informațiile ProSport, Rapid este una dintre echipele care l-au contactat pe Leo Grozavu. Acesta are Licență Pro și nu sunt probleme cu instalarea sa. Cel mai probabil, Leo Grozavu ar urma să colaboreze cu Mihai Iosif, dacă ar accepta discuțiile și negocierile cu formația din Giulești. După aproape doi ani de zile, Leo Grozavu a fost demis de la OSK Sepsi Sfântu Gheorghe, pentru începutul ezitant de sezon, în care a înregistrat șase rezultate de egalitate în primele 10 etape scurse.
Leo Grozavu, ofertat de Rapid București, după despărțirea de Sepsi
Zilele trecute, Leo Grozavu a purtat o discuție cu patronul echipei Sepsi, Laszlo Dioszegi, iar cei doi au decis terminarea colaborării. Încă nu i-a fost reziliat contractul antrenorului, însă acest lucru se va întâmpla în orele următoare. În continuare, de pregătirea lui Sepsi se ocupă secunzii Robert Ilyeș și Laszlo Kulcsar. „E adevărat că am fost contactat de alte echipe, dar eu nici n-am semnat rezilierea contractului cu Sepsi. Doar ne-am pus de acord asupra despărțirii amiabile. Abia azi o să semnez actele”, a declarat Leo Grozavu la Radio Sport Total FM.
Mihai Iosif ar urma să colaboreze cu Leo Grozavu la Rapid
În acest moment, cu Mihai Iosif fără Licență Pro, antrenorul cu drept de indicații și interviuri este Adrian Matei. Rapidul este, după 10 runde, pe locul 6 în Liga 1, cu 17 puncte. Giuleștenii au ajuns la patru runde consecutive fără victorie. În cariera sa, Leo Grozavu le-a antrenat pe Armătura Zalău, Universitatea Cluj, FC Baia Mare, FC Botoșani, secund la FC Vaslui (al lui Viorel Moldovan) Luceafărul Oradea, juniorii Viitorului Constanța, Luceafărul Oradea, Gaz Metan Mediaș, ACS Poli TImișoara, Petrolul Ploiești și OSK Sepsi.
Sursa: prosport.ro






Robert Răducanu, Raoul Baicu, ?
Salut tuturor.eu ma gandesc ca trebuie sa primeze performanta si sa o lasam mai moale cu trebuie sa fie rapidist din fasa.sincer m-am gandit la Grozav mai demult.mi s-ar parea o solutie ok pt ca un antrenor nu trebuie sa fie prieten cu jucatorii ci un profesor,un indrumator a carui voce sa faca liniste in vestiar si sa fie ascultata.mi se pare genul de antrenor care poate impune respect si m-as bucura sa colaboreze cu Mihai Iosif
n-ar fi o surpriza sa fie ceva in interior, ca la Rapid la nimeni …..Matei cam bleg… maseorul poate nu este inteles de jucatori. Iosif in mod normal ar trebui sa ramana dar din cauza licentei e discutabil .
De ce nu i se acorda atentia cuvenita lui Matei? De ce nu i se ofera sansa de a-si face datoria de principal in colaborare cu Iosif? Ce se intampla ? ne poate raspunde cineva?
Poate NICO sau Agelescu.
” antrenorul cu drept de indicații și interviuri este Adrian Matei”. In afara de cateva interviuri, fara substanta, nu am vazut altceva la Matei. Iosif vorbea cu maseorul, care la randul lui dadea indicatii, in timp ce antrenorul cu licenta statea, nebagat in seama, pe banca. Ceva este acolo.
Matei are licență, de ce e nevoie de altcineva ??
Daca e adevarat, inseamna ca sunt probleme foarte mari la Rapid.