Mihai Iosif, primul om datorită căruia Rapid este unde nimeni nu mai spera
Mihai Iosif și povestea sa rapidistă! În 2016 suflarea rapidistă era lovită în moalele capului de o lovitură de ciocan imaginară, dar care s-a simțit mai dureros decât un baros de două tone: faliment. Întrebări, frământări, teamă. O perioadă de câteva săptămâni, Rapid părea să nu mai existe. Nu ca spirit, ci ca entitate sportivă. Până când s-a reactivat AFC Rapid în liga a 5-a. Sigur, cum conducător acolo era Horia Manoliu mulți au strâmbat din nas. Noi nu, fiindcă înțelegeam unde e continuitatea, iar cine era la conducere era doar un detaliu. Legendele au ezitat. De exemplu Daniel Pancu care, la un moment dat, a fost la un pas să se legitimeze. Și nu e o poveste, s-a umblat pe la comisii. A fost alături de băieți, moral și chiar material după unele meciuri. Nu neapărat cu bani, dar cu câte o pizza știm sigur că a „sărit”.
Un singur Rapid era în 2016, iar Iosif nu a ezitat măcar o secundă
Adi Iencsi a refuzat implicarea pentru că, sanchi, nu era un singur Rapid. Ba da. Unul a fost în 2016. Mai era ideea unui AS FC Rapid sau așa ceva, condusă de Dragoș Sabău, un tânăr avocat rapidist. Proiectul a fost tras pe dreapta, dar a apărut ca din pământ CFR Mișcarea Feroviară. Un club ilar înființat în 2004, care, brusc a creat o secție de fotbal. Nicio legătură cu Rapid. Poate doar că a luat în lot foști fotbaliști de la juniorii Rapidului. Sigur, așa însă putea să-i ia oricine. Povestea pe scurt e că în 2016 nu a existat decât un Rapid, desprins din cel istoric. Clar. Și primul om, că aici voiam să ajung de fapt, care a spus „DA” unui proiect cu zero finanțare. Însă cu inima a fost acolo.
Mihai Iosif putea să-l urmeze pe Dan Alexa
Nu doar el, ci și grupa lui, 2001, una extrem de talentată, din care făceau parte fiul său Sabin, Adrian Nițu și, mai ales, golgheterul Andrei Dumitrescu. Alături de Silvian Dobre a strâns copii născuți între 1995 și 1999 și a construit un proiect cum Rapid clar n-a mai avut în istoria lui. Promovare la pas în liga a 4-a, după unele meciuri epocale, la care am fost martori. Și trebuie spus că Iosif nu era chiar oricine. Terminase sezonul 2015-2016 din postura de campion municipal la grupa 2001 și, mai ales, ca secund al lui Dan Alexa la promovarea în Liga 1. Nu i-a păsat că merge la liga a 5-a, deși-l putea urma pe Alexa. Totul pentru ca Rapid să nu dispară.
De la AFC Rapid a mers la Academia Rapid
După, ruptura cu Horia Manoliu s-a produs, iar translația la proiectul Academia Rapid, inițiat de Primăria Sectorului 1 în 2017, alături de Ovidiu Burcă și Andrei Nicolescu, a venit firesc. De la AFC Rapid au plecat mulți jucători la Academia, devenită apoi FCRB, după FC R și, pentru moment, FC Rapid 1923. Din păcate nici unul dintre cei care au jucat la AFC Rapid n-a confirmat, însă Mihai Iosif a reușit să ajungă mai sus decât ne-am imaginat până și noi. A pornit de la juniori, apoi a fost secund la prima echipă, principal la a doua. Nu a fost poziție în staff-ul tehnic pe care să nu o aibă! El a dus Rapidul în Liga 1, pentru prima dată după șase ani. De data asta ca principal. Iar la finalul a două etape e și lider, cu maximum de puncte. Exact câte are și Șumudică! Nu știm cum arată viitorul, dar în mod sigur Iosif e capabil de multe.
Săpunaru nu conduce din umbră, ci din teren
A demonstrat din plin asta. Sigur, ziariștii care nu știu să citească un bilet de acces pe stadion sau care cred o pasă cu exteriorul ca fiind genială, de parcă un fotbalist ia mii de euro pe lună doar ca să dea doi metri cu latul, au scris că echipa e condusă din umbră de Săpunaru. Probabil că tot Săpunaru o conducea din umbră și la Liga 2. Păi dacă e așa nici rău n-ar fi, că Săpun ar deveni primul jucător-antrenor din istorie. Atenție, nu antrenor-jucător! Normal că nu e așa. Săpunaru a și explicat gestul de la meciul cu Chindia, dar cei care înțeleg fotbalul cam cum pricep eu C++ e clar că o țin pe-a lor. De parcă și dacă ar fi așa, Săpunaru o fi vreun Becali, Mititelu, Rotaru sau alții ca ei. Nu, boșilor, Săpunaru a jucat trei ani la Porto și un an la Zaragoza.
Mihai Iosif mai are multe de făcut!
Mihai Iosif a răspuns ferm, pozitiv, la ajutarea Rapidului, când nimeni nu ridica mâna. Miță nu era o legendă, ci doar un copil teribil al Giuleștiului pe care puțini îl cunoșteau. Acum însă, prin ce a făcut, a devenit o legendă. Antrenor ești atunci când iei o echipă din fundul gropii și o duci la cabana aia călduroasă de la cea mai mare altitudine. Chiar și cu categoria B. Nu contează asta. Avem selecționer fără BAC și noi ne poticnim peste niște detalii care nu privesc pe absolut nimeni. Iosif va face mai multe, o să-și continue povestea. Nu avem dubii. O să vedeți! Le vom comenta pe 1923.ro, site-ul tău preferat!
Mircea Dominte