BREAKING NEWS | A semnat Junior Morais! Află primele declarații

Junior Morais, fundașul ce a evoluat în sezonul trecut în prima ligă turcă, la Gaziantep, a semnat cu Rapid un contract pe un sezon cu opțiune de prelungire pe încă un an. În vârstă de 34 de ani, fundașul stânga a mai evoluat în carieră pentru FCSB, Astra Giurgiu, Freamunde și Sao Caetano.

„Deja mă simt foarte fericit alături de băieți, parcă am venit într-o familie, ceea ce îmi confirmă faptul că am venit la o echipă mare, la care toată lumea vrea să joace. Abia aștept startul de campionat, să îi ascult pe suporteri. Aceștia sunt cei mai nebuni din țară și sunt nerăbdător să îi văd și să joc pe noul Giulești. Îmi doresc să intrăm în play-off și de acolo, cine știe, totul este posibil. Vreau să ducem Rapidul acolo unde îi este locul, în fruntea fotbalului românesc”, a spus Junior, la semnarea contractului, pentru site-ul oficial al clubului.

CARTE DE VIZITĂ

Data nașterii: 22.07.1986 (São Luís, Brazilia)

Înălțime: 1,76 m

Post: fundaș stânga

Echipe:

  • 2020/2021: Gaziantep FK (Turcia 1) 22/0 (Cupă 1/0)
  • 2019/2020: Gaziantep FK (Turcia 1) 29/0 (Cupă 1/0)
  • 2018/2019: FCSB (L1) 28/0 (Cupă 2/0, Europa League 4/0)
  • 2017/2018: FCSB (L1) 21/0 (Liga Campionilor 4/1, Europa League 7/1)
  • 2016/2017: Astra Giurgiu (L1) 29/0 (Supercupă 1/0, Cupă 4/1, Liga Campionilor 2/0, Europa League 9/0)
  • 2015/2016: Astra Giurgiu (L1) 29/1 (Cupă 1/0, Cupa Ligii 1/0, Europa League 6/0)
  • 2014/2015: Astra Giurgiu (L1) 29/0 (Supercupă 1/0, Cupa Ligii 4/0, Europa League 10/0)
  • 2013/2014: Astra Giurgiu (L1) 33/2 (Cupă 5/1, Europa League 8/0)
  • 2012/2013: Astra Giurgiu (L1) 33/3 (Cupă 5/0)
  • 2011/2012: Astra Giurgiu (L1) 31/0 (Cupă 1/0)
  • 2010/2011: Astra Giurgiu (L1) 14/0
  • 2010/2011: Freamunde (Portugalia 2) 13/1 (Cupa Ligii 3/0)
  • 2009/2010: Freamunde (Portugalia 2) 19/2

Trofee:

  • Un campionat al României, cu Astra (2016)
  • De trei ori vicecampion al României (2019, 2018, 2014)
  • O Cupă a României (2014)
  • Finalist al Cupei României (2017)
  • Două Supercupe ale României (2017, 2015)

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

5 comentarii la „BREAKING NEWS | A semnat Junior Morais! Află primele declarații”

  1. Dar cu Lazar și Popa de la Astra ce se mai întâmplă? Cine i-a luat? Că tot căuta Rapidul un portar…

  2. Tu copii de pe site-ul oficial și pui aici fără să precizezi sursa și prostești lumea că ai scris un articol? :)))

Comentariile sunt închise.