Rapid

BREAKING NEWS | Șanse mici ca Rapid să joace pe Giulești în 2021!

Rapid București a promovat în Liga 1 la finalul sezonului 2020 – 2021. Dar formația antrenată de Mihai Iosif nu va putea juca pe stadionul din Giulești în 2021. Formația vișinie a promovat în Liga 1 după o pauză de șase ani, dar suporterii au șanse mici să participe la un meci pe stadionul din Giulești în acest an. Conform unor calcule făcute după ce stadionul din Giulești a fost modernizat, CNI (Compania Națională de Investiții) nu va da beneficiarului, CS Rapid, stadionul mai repede de două luni. Pentru că mai sunt multe lucruri de finalizat de către constructor.

Rapid nu va juca pe stadionul din Giulești în 2021

Apoi, luarea tuturor avizelor necesare nu poate dura mai puțin de 4-6 luni. Lucru dovedit la Ghencea și la Arcul de Triumf, iar abia apoi stadionul din Giulești va putea fi dat în folosință. Astfel, formația condusă de Mihai Iosif va fi nevoită să își caute o altă arenă unde să joace meciurile de pe teren propriu în 2021. Anunțul a fost făcut după ce Alexandru Dandea, unul dintre cei mai experimentați jucători ai Rapidului, a declarat că aștepta ca echipa sa să joace cât mai repede pe noul stadion din Giulești. Dar crede că anul acesta șansele sunt minime ca arena să fie inaugurată.

„Toți ne dorim să jucăm cât mai repede pe noul Giulești, dar, din câte se pare, anul acesta nu cred că sunt șanse să jucăm acasă‘ acolo. Dar oriunde am juca, cred că stadionul o să fie plin de rapidiști”, a spus Alexandru Dandea, conform prosport.ro.

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.