Mihai Iosif e conștient: „Știu că rezultatele te țin!”

Ce găsești în articol

  • Ce a declarat Mihai Iosif despre situația sa de la Rapid

Mihai Iosif a fost invitat în studioul Look Sport LIVE. Acesta a declarat că va continua pe banca Rapidului şi în toamnă, astfel va avea şansa să debuteze ca tehnician în Casa Liga 1. El a dezvăluit că are o relaţie foarte bună cu conducătorul giuleştenilor, Victor Angelescu.

Ce a declarat Mihai Iosif despre situația sa de la Rapid

”Nu am avut momente în care mi s-a cerut să plec. Am o relaţie foarte bună cu Victor Angelescu, discut orice cu el. Dar în fotbal se poate întâmpla orice, rezultatele te ţin. Ca valoarea în liga 1 va fi altceva, ceva foarte ridica, suntem o nou promovată, numele şi tradiţia ne obligă, dar vom resimţi impactul de a fi nou promovată. A fost cel mai greu pentru mine să motivez jucătorii şi să nu se gândească la meciul dintre Mioveni şi Timişoara. Le-am zis să îşi oprească telefoanele, dar pe la colţuri întrebam şi eu. Cei de la Craiova au jucat pe final fără niciun stres, erau promovaţi şi au obţinut o promovare meritată, cred că eu fost cei mai buni anul ăsta”, a explicat Iosif, pentru Look Sport+.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

6 comentarii la „Mihai Iosif e conștient: „Știu că rezultatele te țin!””

  1. ne trebuie cativa jucatori cu experienta, dar nu mai mult de 4-5. cu tinerii talentati cu care am promovat s-ar putea face performanta, daca vor munci mai mut si daca vor pastra un tempo ridicat pe tot parcursul celor 90 de minute. respect pt Victor Angelescu care investeste in rapid. cu siguranta ca vor veni si sponzori si nu in ultimul rand trebui sa umplem noua arena meci de meci ceea ce va insemna sume importante la venituri.

  2. 1.Nu putem rezista în Liga1 cu acest lot 2. Angelescu s-a lăudat ca poate tine Rapidul singur; Victor tată, Liga1 este altceva, chiar și la noi ; nu poți aduce jucători de valoare cu 4-5 000/ lună! 3. Mai avem 1 lună și începe campionatul, ce facem, aducem „resturi”,în ultimele zile doar ca să contabilizăm transferuri!? Pregătirea o fac în campionat? 4. Observ cu tristețe ca nenumărați „rapidisti” își dau doar cu părerea, dar la greu NICIUNUL!!!!…SPER sa ma înșel, iar Săpunaru, Herta, Ioniță etc.,sa demonstreze ca sunt cu adevărat RAPIDISTI!!!! ACUM!!! 5.șumudică și-a arătat adevarata față!!! Banul!!!..App.,avea pretenția sa-l caute Angelescu și sa-l dea afară pe Mița!…Lipsa crasă de bun simț! Du-te și umileste-te la cfr, pentru mine ești doar un fost jucător al RAPIDULUI,ATÂT!!!

  3. @Constantin, privesti lucrurile doar dintr-o perspectiva.
    1 NU se inghesuie nimeni sa vina la Rapid? Si jucatori si antrenori se autopropun hai sa vedem din iarna si pana acum cate nume au spus ca ar juca sau ca ar antrena sau ca vor sa fie chemati sa faca parte din club
    2 NU este un club sarac, absolut deloc. Este un club ce creste, se dezvolta natural si normal, pentru a ajunge la performante. O iei de jos, iti aduni oamenii, pui bazele unei academii, atragi sponsori, faci brandul iar cunoscut si te dezvolti de la an la an.
    Eu unul sunt mandru ca il avem pe Victor ca actionar majoritar. Nu-i place polemica, nu vrea oameni care vorbesc prea mult si se intereseaza de tot ce ii trebuie clubului.
    Florin Manea si Marius Sumudica, nu vor mai ajunge la Rapid prea curand. Sa ne amintim ca cei doi au criticat tot ce a facut Victor si echipa in ulimul sezon. Va amintiti ca la Rapid TV, Sumidica se prefacea ca nu stie numele omului ce baga bani in Rapid?

  4. O sa fie greu, foarte greu, fara cativa jucatori cu experienta. Se vede treaba ca nu prea se inghesuie nimeni sa vina la Rapid. Este un club sarac. Poate ca e mai bine asa si poate cresc si copiii pe care-i avem. Mai bine sarac si curat decat sa ne trezim cu niste datorii cat casa. S- a mai trecut prin asta si rezultatul se stie.

Comentariile sunt închise.