Mihai Iosif: „E bună și răbdarea, dar trebuie să ne mișcăm mai repede cu transferurile”
Mihai Iosif a vorbit la finalul meciului Rapid – Farul 1-1 și a fost explicit în momentul în care a fost întrebat de achiziții. Mihai Iosif, aparent, nu mai are răbdare în ceea ce privește transferurile. Iată mai jos ce a spus tehnicianul.
Declarațiile lui Mihai Iosif la finalul partidei Rapid – Farul 1-1
„Un meci foarte bun, util, în care am urmărit anumite aspecte tehnico-tactice, dar și parametri fizici. Sefer este unul dintre jucătorii noștri de bază și mai are multe de oferit. Am fost în cantonament cu băieții de ziua clubului, am trăit ziua cu emoție. Urez clubului la mulți ani, o veșnicie. Trebuie să ne mișcăm mult mai repede cu transferurile, că mai sunt doar trei săptămâni! E bună și răbdarea, dar trebuie să ne mișcăm mai repede. În ceea ce privește stadionul, cred că acolo tot ce depinde de noi se va face. Mi-aș dori să jucăm cât mai repede”, a declarat Mihai Iosif la finalul meciului.
Raul Costin a vorbit la rândul său la finalul partidei
Raul Costin a explicat, la rândul său: „Meci între două echipe bune, cu pretenții, după o săptămână cu două antrenamente pe zi. Un meci plăcut, cel puțin așa mi s-a părut mie. Numele și istoria ne obligă să țintim cât mai sus. Însă sunt sigur că vor mai veni jucători, cred că vom face o figură frumoasă în Liga 1. Avem mulți copii de viitor, care trebuie să crească, să muncească. Pănoiu, Ilie, Sefer vor ajunge sus, cred eu. Ne forțează istoria și numele echipei să țintim cât mai sus.”