EXCLUSIV | Motivarea instantei cu privire la celalalt proces castigat de AFC RAPID, in prima instanta

Ce găsești în articol

  • 1923.ro – Site-ul suporterilor rapidisti – Singurul site care te informeaza corect, zi de zi, de peste 9 ani, a intrat in posesia motivarii TRIBUNALULUI BUCURESTI cu privire la procesele dintre AFC RAPID si FC RAPID 1923 SA.
  • Ieri v-am prezentat motivarea deciziei prin care AFC Rapid a obtinut anularea marcii Fotbal Club Rapid, iar astazi a venit momentul sa va prezentam si cealalta decizie majora, prin care instanta a respins anularea marcii detinute de AFC Rapid, dispunand in schimb anularea marcilor UFC Rapid si Giulestina, detinute de FC Rapid 1923 SA

1923.ro – Site-ul suporterilor rapidisti – Singurul site care te informeaza corect, zi de zi, de peste 9 ani, a intrat in posesia motivarii TRIBUNALULUI BUCURESTI cu privire la procesele dintre AFC RAPID si FC RAPID 1923 SA.

Ieri v-am prezentat motivarea deciziei prin care AFC Rapid a obtinut anularea marcii Fotbal Club Rapid, iar astazi a venit momentul sa va prezentam si cealalta decizie majora, prin care instanta a respins anularea marcii detinute de AFC Rapid, dispunand in schimb anularea marcilor UFC Rapid si Giulestina, detinute de FC Rapid 1923 SA

Dosar nr. ____________

R O M Â N I A

Tribunalul București Secția a V a Civilă

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 23.07.2020

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: L____ E____ P____

GREFIER: C_______ M_______

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul pârât A_____ A___ A____ A___ A_ în contradictoriu cu pârâta reclamantă ASOCIAȚIA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI și pârâtul C______ C_ C___ C_____ C_______ C_ C____, având ca obiect anulare marcă.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul pârât A_____ A___ A____ A___ A_, prin avocat C____ N_______ Frisch cu împuternicire avocațială la dosar (fila 4), pârâta reclamantă Asociația A_____ A___ A____ București prin avocat I____ B_____ și avocat V_______ F______ cu împuternicire avocațială la dosar (fila 86) și pârâtul OSIM prin consilier juridic, M_____ Murada cu delegație la dosar (fila 33).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează tribunalului obiectul cauzei, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Apărătorul reclamantei pârâte solicită modificarea cadrului procesual și a citativului având în vedere că prin cererea reconvențională pârâta reclamantă a chemat în judecată și celelalte societăți respectiv A_____ A___ A____ SA – în faliment, Uniunea A_____ A___ A____ București. Invocă lipsa de procedură cu A_____ A___ A____ SA – în faliment și Uniunea A_____ A___ A____ indicate în cererea reconvențională.

Apărătorul pârâtei reclamante precizează că cele două societăți nu au calitate în dosar, având în vedere că titularul actual al mărcilor a căror decădere a solicitat-o este reclamantul pârât A_____ A___ A____ A___ A_; celelalte două părți au fost indicate în cererea reconvențională din perspectiva capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de cesiune. Ceea ce a rămas de judecat, pe cererea reconvențională, este doar decăderea titularului din drepturile conferite de mărcile ce fac obiectul cauzei. Prin urmare, solicită respingerea acestei cereri, cadrul procesual corect este cel actual: reclamantul pârât A_____ A___ A____ A___ și pârâta reclamantă.

Tribunalul urmează a reține cadrul procesual astfel cum este stabilit la acest moment pentru cererea de decădere, titularul mărcilor răspunzând în calitate de pârât într- o cerere de decădere, nefiind necesară chemarea în judecată a titularilor anteriori. Reține calitatea de reprezentant legal în persoana domnului H____ M______ față de statutul pârâtei reclamante.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, tribunalul acordă cuvântul asupra probatoriului.

Pârâta reclamantă prin avocat invocă excepția tardivității depunerii înscrisurilor de către reclamanta pârâtă, având în vedere că acestea au fost transmise în cursul serii de ieri, aceste înscrisuri fiind de natură să prilejuiască amânarea pricinii. Mai mult, de la termenul anterior și până la această dată, reclamanta pârâtă putea să depună aceste înscrisuri la dosar. Solicită decăderea reclamantei pârâte din dreptul de a administra această probă având în vedere că înscrisurile trebuiau depuse odată cu întâmpinarea. Nu pot fi invocate dispozițiile prevăzute de art. 254 alin 2 C__.

Reclamantul pârât prin avocat solicită respingerea acestei cereri. Fiind un dosar complex, contraproba a rezultat ca urmare a susținerilor părții adverse. Mai mult, cadrul procesual creat de către partea adversă nu a fost modificat și încuviințat. Învederează tribunalului că în prezenta cauză a fost acordat un termen de judecată pentru a comunica dosarul OSIM, dar i s-a adus la cunoștință că marca revendicată se află sub sechestru. Apreciază că autorii săi, A_____ A___ A____ SA – în faliment, Uniunea A_____ A___ A____ București, nu se pot apăra pentru că nu au fost citați în prezenta cauză. Apreciază că pârâta reclamantă nu poate proceda la modificarea acțiunii.

Pârâta -reclamantă prin avocat, învederează tribunalului că nu este vorba de nici o modificare a acțiunii, ci de renunțare la un capăt de cerere, iar singurul motiv pentru care a renunțat la acest capăt de cerere este acela că dorește să se judece cât mai repede acest dosar. Mai arată că cererea reconvențională a fost formulată în termen, comunicată și s-a depus întâmpinare.

Reclamantul -pârât prin avocat, arată că citativul de la fila 183 dosar, cel întocmit pentru termenul din luna martie, trebuie modificat.

Tribunalul, verificând actele și lucrările dosarului constată că primul și singurul termen acordat a fost în data de 21.05.2020 când s-a luat act de renunțarea pârâtei reclamante la judecata capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de cesiune, tocmai pentru că cererea reconvențională nu fusese comunicată celorlalte două părți.

Reclamantul – pârât prin avocat învederează tribunalului că este vorba despre două părți indicate în cererea reconvențională, care nu au fost citate, iar partea adversă renunță la un capăt de cerere formulat împotriva unor părți care nu au fost citate.

Pârâta -reclamantă prin avocat, arată că cele două părți indicate în cererea reconvențională nu au legătură cu cererea de decădere.

Tribunalul încuviințează din oficiu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamanta -pârâtă fiind lămuritoare pentru dezlegarea cererii de decădere, chiar dacă sunt tardiv depuse.

Pârâta – reclamantă prin avocat învederează tribunalului că nu dorește termen pentru a lua cunoștință de înscrisuri.

Reclamantul – pârât prin avocat, reînvederează că cele două părți din cererea reconvențională nu au fost citate și nu le-a fost comunicată cererea de chemare în judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul atât asupra cererii principale cât și asupra cererii reconvenționale.

Reclamantul pârât prin avocat, pe cererea principală, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată , anularea mărcii posterioare deținută de către pârâta – reclamantă, având în vedere că una din mărcile actuale ale pârâtei reclamante este de natură să producă confuzii în rândul publicului relevant, fiind înregistrate pentru servicii identice și/sau similare cu ale reclamantei pârâte (art. 47 alin 1 lit b și art. 6 alin 1 lit b din Legea nr. 84/1998). Învederează tribunalului că deține trei drepturi anterioare: marca anterioară nr. ______, ______,______; marca care este înregistrată de către pârâta și care face obiectul prezentei cereri de anulare este constituită din elementele „Asociația A_____ A___ A____ București”. Or procedând la analiza comparativă a mărcilor conflictuale se poate observa că există o anterioritate de aproape 10 ani față de marca posterioară, elementele distinctive și dominante coincid astfel încât diferențierea dată de elementele non dominante care sunt de natură uzuală și descriptivă nu ar asigura o suficientă departajare. Marca a cărei anulare o solicită este înregistrată pentru servicii din clasa 41, protejate și asupra cărora are exclusivitate, respectiv „instruire, divertisment, educație, activități sportive și culturale”. Făcând aplicarea cauzei Sabel în prezentul dosar, apreciază că, datorită acestei identități virtuale, cvasi-identități în analiza globală a mărcilor , a identității elementului distinctiv, există riscul de confuzie și de asociere care este unul destul de ridicat. Arată că partea pe care o reprezintă conduce și administrează adevărata echipă de fotbal profesionist B____ B________. Partea adversă, din cauza problemelor avute cu autorii reclamantului pârât desfășoară, în liga a patra, activități care sunt irelevante deoarece nu sunt transmise, nu sunt cunoscute. Dar existența a două mărci în fotbalul profesionist vis a vis de unul care este irelevant, este de natură să prejudicieze partea pe care o reprezintă, prin riscul de confuzie, prin riscul de asociere care se creează în mod constant. Nu consideră că pârâta ar fi avut o rațiune ca să înregistreze, într o perioadă în care ea însăși se afla în insolvență, o marcă care are un format identic cu cea a reclamantului.

Pârâta reclamantă prin avocat, solicită respingerea acțiunii față de faptul că reclamantul pârât deține niște drepturi cu privire la trei mărci Uniunea A_____ A___ A____ care trebuie supuse sancțiunii decăderii, potrivit cererii reconvenționale. Învederează tribunalului că aceste mărci nu au mai fost folosite din anul 2001, de când s-a înființat Asociația A_____ A___ A____ București. În întâmpinare, partea adversă susține că aceste mărci nu au mai fost folosite pentru că în perioada 2016-____ se afla în faliment. Dar potrivit doctrinei și jurisprudenței, perioada de faliment nu poate fi considerată o scuză legitimă. Scuza legitimă este văzută de legiuitor ca o situație de fapt care excede voinței, posibilității oricărei modalități de influențare de către titular a situației.

Cu privire la cea de a doua împrejurare invocată de către reclamantul pârât în notele de ședință depuse de către reclamantul pârât, în care se afirmă că nu a utilizat sigla Uniunea A_____ A___ A____ din anul 2001, în schimb modalitatea actuală de utilizare, respectiv sigla AFC ului reprezintă o utilizare a mărcilor inițiale a Uniunii A_____ A___ A____. O astfel de susținere nu trebuie și nici nu poate fi reținută, nefiind în acord nici cu realitatea faptică, potrivit căreia specificul activității fotbalistice pune un mare accent pe sigla utilizată. Publicul cunoaște echipa după siglă; diferințele între cele două sigle sunt substanțiale. Nu se poate reține susținerea că folosirea mărcii constând în reproducerea grafică a siglei reprezentând vulturul ar reprezenta o folosire care nu afectează caracterul distinctiv al mărcilor a căror decădere o solicită. Diferențele grafice sunt esențiale și de natură se evidențieze aceste mărci. De aceea s-au înregistrat toate aceste mărci cu aceste reprezentări grafice pentru că, din punct de vedere al suporterilor, al titularilor, al celor care le folosesc, inclusiv al organismelor care le gestionează această industrie a sportului sunt esențiale. Mărcile Uniunii A_____ A___ A____ nu au mai fost folosite de către nimeni odată cu înființarea Asociației A_____ A___ A____ B________.

Pentru toate aceste motive solicită respingerea cererii principale și admiterea cererii reconvenționale, cu mențiunea că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Reclamantul pârât, prin avocat, pe cererea reconvențională (decădere), învederează tribunalului că partea adversă nu a făcut nici o apărare față de cererea de anulare și motivele relative ale acesteia și a susținut direct cererea de decădere.

Învederează tribunalului că în prezenta cauză au fost trei elemente care au fost indicate în apărare, respectiv teza prevăzută de lege în care se menționează că mărcile sunt considerate a fi folosite într- o formă care diferă, ușor sau nu. În prezenta cauză se vorbește de notorietate, de cunoaștere marcă; siglele ca elemente ale mărcii, se schimbă, se modernizează, se adaptează în decursul timpului. Apreciază că elementul central care __________________________ a fost elementul „Rapid”. A achiziționat întreg portofoliul, cu marca centrală „Rapid” celelalte mărci sunt variațiuni ale aceleași mărci. Acțiunea de insolvență imputată de către partea adversă unuia dintre autorii săi și care nu se poate apăra în prezenta cauză, s-a datorat tocmai acțiunii pârâtei reclamante. Învederează tribunalului că are toate elementele care conduc spre respingerea acțiunii de decădere. Partea pe care o reprezintă este unicul titular al mărcii notorii care este Rapid, notorietatea presupune protecția și acordarea protecției, nu doar la invocarea uneia dintre părți, ci și a celeilalte; dar există și obligația de folosire a mărcii; starea autorilor săi poate fi considerată o scuză legitima. Mai mult, marca a cărei anulare o solicită, face obiectul unui sechestru mobiliar, motiv pentru care s-ar impune suspendarea cauzei.

Pârâtul OSIM prin consilier juridic arată că există un sechestru mobiliar care nu a fost ridicat la cererea ANAF; dar acesta nu influențează cererea de anulare.

Pârâta reclamantă prin avocat arată, de asemenea, că acest sechestru mobiliar nu influențează această cauză.

Pârâtul OSIM prin consilier juridic, pe cererea de anulare, lasă la aprecierea instanței.

Pârâta reclamantă prin avocat, învederează tribunalului că, potrivit doctrinei, starea de faliment nu reprezintă o situație de scuză legitimă. Este vorba de o perioadă de doi ani, dar aceste mărci nu au fost folosite din anul 2001, lucru pe care reclamanta pârâtă îl recunoaște.

Mai arată că este prima dată când se susține că marca Rapid este o marcă notorie. Având în vedere contextul istoric prezentat, urmează ca instanța să aibă în vedere că reclamanta pârâtă este o societate înființată în anul ____, mult după ce pârâta reclamantă a început utilizarea acestei mărci, a continuat -o, a găsit diverse forme de organizare, a reluat folosirea siglei în momentul în care societatea pe acțiuni a intrat în faliment; prin urmare, dacă se invocă sigle care au fost utilizate la un anumit moment în istoria clubului, ele nu pot fi revalidate pentru a anula mărcile altui titular, doar pentru că la un moment dat au fost folosite. Folosirea mărcilor trebuie să se încadreze în perimetrul prevăzut de cadrul legislativ.

Învederează tribunalului că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

În replică, reclamanta pârâtă, prin avocat, arată că din documentele depuse la dosar rezultă utilizarea mărcilor părții pe care o reprezintă, înăuntrul perioadei prevăzute de lege. Precizează că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pârâta reclamantă prin avocat, invocă Decizia din opoziția EUIPO nr B610990/21.12.2005, Decizia nr 120/2001 din opoziția EUIPO nr B64156, Decizia diviziei de anulare mărci, din 19.04.2005, nr mărcii ______, (Televiza SA,) în susținerea faptului că perioada de faliment nu reprezintă o scuză legitimă.

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin 1 C__ va amâna pronunțarea, motiv pentru care

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 30.07.2020.

Pronunțată în ședința publică din data de 23.07.2020.

PREȘEDINTE GREFIER

L____ E____ P____ C_______ M_______

Dosar nr. ____________

R O M Â N I A

Tribunalul București Secția a V a Civilă

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 30.07.2020

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: E____ P______ J______

GREFIER: C_______ M_______

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul pârât A_____ A___ A____ A___ A_ în contradictoriu cu pârâta reclamantă ASOCIAȚIA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI și pârâtul C______ C_ C___ C_____ C_______ C_ C____, având ca obiect anulare marcă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 23.07.2020 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când, tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.07.2020.

TRIBUNALUL

În conformitate cu dispozițiile art. 123 alin 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin HPCSM nr. 1375/2015, va amâna pronunțarea, motiv pentru care

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 04.08.2020.

Pronunțată în ședința publică din data de 30.07.2020.

PREȘEDINTE GREFIER

E____ P______ J______ C_______ M_______

Cod ECLI ECLI:RO:TBBUC:2020:013.______

Dosar nr. ____________

R O M Â N I A

Tribunalul București Secția a V a Civilă

SENTINȚA CIVILĂ NR. 870

Ședința publică din data de 04.08.2020

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: L____ E____ P____

GREFIER: C_______ M_______

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul pârât A_____ A___ A____ A___ A_ în contradictoriu cu pârâta reclamantă ASOCIAȚIA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI și pârâtul C______ C_ C___ C_____ C_______ C_ C____, având ca obiect anulare marcă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 23.07.2020 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când, tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.07.2020 și 04.08.2020.

TRIBUNALUL

Prin cererea aflată pe rolul acestei secții înregistrată la data de 18.09.2019 sub nr. de dosar ____________ reclamanta A_____ A___ A____ A___ S.A., persoană juridică română, în contradictoriu cu pârâtele ASOCIAȚIA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI și C______ C_ C___ C_____ C_______ C_ C____ („OSIM”), pentru opozabilitatea hotărârii ce urmează a fi pronunțată în temeiul art. 194 și următoarele din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a formulat prezenta cerere de chemare în judecată prin care a solicitat instanței:

(1) Anularea mărcii M 2017 ______ „ASOCIAȚIA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI” înregistrată la nivel național de pârâta ASOCIAȚIA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI,

(2) Obligarea OSIM la publicarea hotărârii pe care o veți pronunța în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială și la anularea înregistrării mărcii M 2017 ______ din Registrul Mărcilor înregistrate, precum și

(3) Obligarea Pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, inclusiv onorarii avocațiale.

Pentru a se pronunța în sensul celor mai sus solicitate, instanța este rugată să aibă în vedere următoarele considerente:

I. Marca M 2017 ______ „ASOCIAȚIA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI” este similară până la confuzie cu mărcile anterioare aparținând reclamantei – art. 47 alin. (1) lit. b) și art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/ 1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată („Legea 84/1998″)

Astfel, dispozițiile cuprinse în art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea 84/1998 prevăd că „dacă, din motive de identitate sau de similitudine în raport cu marca anterioară și din motive de identitate sau similitudine a produselor sau serviciilor pe care cele două mărci le desemnează, se poate crea, în percepția publicului, un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară”.

În continuare, arată că reclamanta, este titulara următoarelor mărci anterioare (Anexa):

1. „UNIUNEA A_____ A___ A____” marcă verbală înregistrată la OSIM sub nr. ______ la data de 01.03.1999 pentru produse și servicii din clasele 35, 39, 41 și 45;

2. „UNIUNEA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI” marca individuală, combinată, color, culori revendicate – alb, bordo – înregistrată la OSIM sub nr. ______ la data de 01.03.1999 pentru produse și servicii din clasele 35, 39, 41 si 45;

3. „UNIUNEA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI” marca individuală, combinată înregistrată la OSIM sub nr. ______ la data de 05.03.1999 pentru produse și servicii din clasele 35, 39, 41 și 45.

II. Marca înregistrată posterior ce aparține Pârâtei.

La data de 21.03.2017 Pârâta a solicitat înregistrarea mărcii M 2017 ______ individuală, verbală „ASOCIAȚIA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI” pentru servicii din clasa 41 respectiv „instruire, divertisment, educație, activități sportive și culturale”.

După cum se poate observa, marca este posterioară cu aproape 2 decenii mărcilor.

A. Riscul de confuzie incluzând și riscul de asociere

Marca posterioară este similară până la confuzie cu mărcile înregistrate anterior aparținând reclamantei.

Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene („CJUE”}, în determinarea existenței riscului de confuzie, mărcile trebuie să fie comparate prin efectuarea unei evaluări generale a similarității din punct de vedere vizual, fonetic și conceptual între mărci. Comparația „trebuie să fie bazată pe impresia globală dată de mărci, având în vedere, în particular, componentele distinctive și dominante” (a se vedea cauza C-251/95, Sabel).

De asemenea, menționează faptul că EU1PO a statuat într-o ________ hotărâri pe care le-a pronunțat în cazuri similare celui de față că „[…] Un risc de confuzie există în cazul în care există riscul ca publicul să creadă că bunurile sau serviciile în cauză, în ipoteza că acestea poartă mărcile în cauză, provin de la aceeași întreprindere sau, după caz, de la întreprinderi care din punct de vedere economic sunt legate. Dacă există un risc de confuzie depinde de aprecierea globală a mai multor factori, care sunt interdependenți. Acești factori includ similaritatea semnelor, similaritatea bunurilor si serviciilor, caracterul distinctiv al mărcii anterioare, distinctivitatea si elementele dominante ale semnelor aflate în conflict si a publicului relevând’.

Reiterează faptul că există un risc ridicat de confuzie și iminent în prezenta cauză, datorită identității elementelor dominante ale mărcilor în conflict și legătura de cauzalitate între produse și servicii.

Acest lucru este confirmat și de practica CJUE (Cauza C-342/1997 Lloyd vs. Lloints) care a statuat că este suficientă existența unei singure similarități – vizuale, fonetice ori conceptuale – pentru a se crea o probabilitate de confuzie. Cum mărcile prezintă un grad ridicat de similaritate și protejează produse similare, este fără putință de tăgadă că riscul de confuzie este iminent.

Demonstrează incidența deplină a prevederilor art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea 84/1998, astfel că a solicitat să se admită prezenta cerere, potrivit petitului.

B. Analiza mărcilor conflictuale

Conform celor rubricate mai sus, reclamanta este titulara mărcilor anterioare

1. „UNIUNEA A_____ A___ A____” – marcă individuală, verbală

2. „UNIUNEA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI” – marca individuală, combinată, color, culori revendicate – alb, bordo

3. „UNIUNEA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI” – marca individuală, combinată iar pârâta este titulara mărcii posterioare

4. „ASOCIAȚIA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI” – marcă individuală, verbală.

Comparând mărcile aflate în conflict, reiese în mod evident că marca posterioară, respectiv „ASOCIAȚIA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI” este similară până la confuzie cu mărcile anterioare „UNIUNEA A_____ A___ A____” și „UNIUNEA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI” – atât pronunțarea cât și înțelesul elementelor constitutive ale mărcilor sunt identice.

Practic, există o suprapunere totală din punct de vedere vizual, fonetic și conceptual a 4 elemente – A_____ A___ A____ BUCUREȘTI, respectiv 3 – A_____ A___ A____.

În ceea ce privește cuvintele aparent diferite „asociația” si „uniune” aceasta este una aparentă întrucât din perspectiva conceptuală acestea sunt identice, fiind sinonime potrivit DEX:”ASOCIAȚIEasociații, s.f. 1. Acțiunea de a (se) asocia; asociere (…) 2. Grupare creată în vederea unui scop sau a unor interese comune și organizată pe baza unui statut; întovărășire. V. uniune”.

Prin urmare, nu există suficiente elemente distinctive de diferențiere între mărcile conflictuale care să elimine posibilitatea confuziei între ele. Conform practicii judiciare, asemănările dintre mărci sunt determinate mai degrabă de elementele comune decât de elementele distinctive ale acestora. Existența unor deosebiri nu înlătură posibilitatea confuziei cauzată de asemănările generale.

C. în ceea ce privește produsele și serviciile

Marca a cărei anulare este solicitată este înregistrată pentru servicii din clasa 41 astfel cum a fost indicată mai sus, iar mărcile anterioare aparținând reclamantei protejează de asemenea servicii din clasa 41. Potrivit cauzei – __________, T-133/05, Pam-Pim’s Baby- P___, EU:T:2006:247, §29 -in ipoteza în care produsele/serviciile desemnate de marca anterioară sunt incluse într-o indicație generală sau într-o categorie generală utilizată în cadrul mărcii contestate, produsele/serviciile respective trebuie considerate identice.

Mărcile sunt semne care servesc la diferențierea de către consumatori a produselor și/sau serviciilor unui comerciant de produsele și serviciile altor comercianți, adică marca este indicatorul, puntea de legătură între producător și utilizator. Din bogata jurisprudență a CJUE a fost relevat faptul că una din funcțiile esențiale ale mărcii este aceea de garanție a consumatorului cu privire la originea produsului sau serviciului protejat de marcă, permițându-i să distingă fără nici o posibilitate de confuzie produsul sau serviciul, față de cele care au o altă proveniență.

Or, înregistrarea unei mărci a cărei consecință este crearea de confuzie în rândul consumatorului se sancționează cu nulitatea.

Pe cale de consecință, având în vedere argumentele anterior rubricate, solicită anularea mărcii M 2017 ______, obligarea OSIM la publicarea hotărârii în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială și la anularea înregistrării mărcii M 2017 ______ din Registrul Mărcilor înregistrat, cu obligarea Pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, inclusiv onorarii avocațiale.

În drept: art. 47 alin. (1) lit. b] și art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea 84/1998, care prevăd că înregistrarea unei mărci va fi refuzată sau după caz, anulată, daca este similară cu o marcă anterioară și produsele/serviciile sunt identice sau similare; art. 194 și următoarele C__; orice alte dispoziții legale interne și internaționale aferente domeniului proprietății intelectuale și incidente prezentei cauze.

Probe: în dovedirea prezentei acțiuni propune proba cu înscrisuri, interogatoriu, și de alte mijloace de probă prevăzute de C__.

ASOCIAȚIA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI (în continuare „AFC Rapid” sau Pârâta reclamantă), înregistrată în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor de pe lângă Judecătoria Sector 1 sub nr. 209/11.07.2002, cod unic de înregistrare ________, reprezentată legal prin H____ M______, Președinte Executiv, mandatat în baza Deciziei Consiliului Director al Asociației A_____ A___ A____ București nr.2/ 10.02.____, și convențional prin Societatea Civilă de Avocați MILCEV B_____, a formulat în termenul legal întâmpinare si cerere reconventionala la cererea de chemare în judecată introdusă de A_____ A___ A____ A___ S.A. prin care a solicitat ca, în contradictoriu cu Reclamanta-Pârâtă A_____ A___ A____ A___ S.A., cu sediul în București, __________________________.24A, parter și etaj 1, sector 1, și A_____ A___ A____ S.A. în faliment, care trebuie citată în cauză, UNIUNEA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI, înregistrată în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor de pe lângă Judecătoria Sector 6 sub nr. 204/ PJ/1992, cod unic de înregistrare _______, care trebuie citată în cauză, O______ DE STAT PENTRU INVENȚII SI MĂRCI (în continuare „OSIM”), pentru opozabilitatea hotărârii, care trebuie citat în cauză, să se dispună:

Constatarea nulității absolute a Contractului de cesiune nr.1359/ 03.12.2007 încheiat între Uniunea A_____ A___ A____ București și A_____ A___ A____ S.A., privind mărcile: „Uniunea A_____ A___ A____”, marcă verbală nr.______/ 01.03.1999; „Uniunea A_____ A___ A____ București”, marca individuală, combinată, nr.______/ 01.03.1999; „Uniunea A_____ A___ A____ București”, marcă individuală, combinată, nr.______/ 05.03.1999, și în consecință desființarea tuturor actelor subsecvente de vânzare a mărcilor, respectiv procesul-verbal de licitație nr.5403 din data de 12.06.____ (desființare parțială), proces-verbal de adjudecare nr.7270 din data de 23.07.____ (desființare parțială), încheiate de lichidatorul judiciar al A_____ A___ A____ S.A. cu Reclamanta- Pârâtă A_____ A___ A____ A___ S.A., precum contractele de cesiune numerele 7320, 7321, 7322 din data de 24.07.____ încheiate între aceleași părți (a se vedea în Anexa 1 toate aceste înscrisuri);

Decăderea titularului din drepturile conferite de mărcile mai sus amintite: „Uniunea A_____ A___ A____”, marcă verbală nr.______/ 01.03.1999; „Uniunea A_____ A___ A____ București”, marca individuală, combinată, nr,______/ 01.03.1999; ’’Uniunea A_____ A___ A____ B________”, marcă individuală, combinată, nr.______/ 05.03.1999 (care vor fi denumite în continuare, colectiv, „Mărcile Uniunea A_____ A___ A____ B________”), ca urmare a neutilizării în ultimii 5 ani pentru serviciile pentru care acestea au fost înregistrate.

Pe fond, respingerea acțiunii formulate de Reclamanta-Pârâtă A_____ A___ A____ A___ S.A. ca neîntemeiată, ca urmare fie a decăderii din drepturile asupra mărcilor invocate în cadrul acțiunii, fie ca urmare a întoarcerii acestora în patrimoniul Uniunii A_____ A___ A____ București și deci a rămânerii societății A_____ A___ A____ A___ S.A. fără calitate procesuală activă.

Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar.

În fapt:

Clubul RAPID a fost înființat în anul 1923 de muncitorii de la Atelierele Grivița și s-a remarcat prin performanțe deosebite, fiind întotdeauna în topul echipelor de fotbal profesionist din România (a se vedea în Anexa 2 o centralizare a performanțelor interne și internaționale). După Revoluție, Clubul RAPID și-a continuat activitatea sub forma asociației Uniunea A_____ A___ A____ București (UFC Rapid) până în anul 2001, când a avut loc o divizare a asociației, în urma căreia asociația inițială UFC Rapid a rămas cu echipele de juniori, iar pentru fotbalul profesionist a fost înființată (prin divizare) Asociația A_____ A___ A____ București (în continuare și „AFC Rapid”) – parata (a se vedea în Anexa 3 Procesul-verbal al Adunării Generale Extraordinare a UFC Rapid din data de 11.06.2001).

2. Conform Statutului autentificat sub nr.1556/ 18.06.2001 – art.1 alin.3 (a se vedea Anexa 4), AFC Rapid este continuatoarea activității fotbalistice profesioniste a „Uniunii A_____ A___ A____ București”, bucurându-se de toate drepturile conferite de Statut și de Regulamentele Federației Române de Fotbal. Așadar, AFC Rapid a preluat întreg palmaresul din perioada 1923 – 2001 al Clubului RAPID în ceea ce privește fotbalul de performanță, echipa de jucători profesioniști, drepturile de joc în competițiile interne și internaționale, precum și drepturile asupra mărcii notorii „RAPID”, chiar dacă aceasta nu era înregistrată în mod formal la OSIM.

Sub patronajul AFC Rapid și sub emblema creată de parata, echipa RAPID a realizat performanțe deosebite, comparabile cu cele din perioada de glorie a clubului, de dinainte de Revoluție.

Mai jos redă principalele trofee și rezultate obținute la nivel național și internațional de clubul de fotbal profesionist RAPID, în întreaga sa activitate, de la înființare până în prezent, cu sublinierea celor din perioada 2001 – 2006, sub administrarea AFC Rapid:

Performanțe la nivel național:

3 titluri de campioană a României: 1967,1999 și 2003;

14 titluri vicecampioană a României: 1937,1938,1940,1941,1949,1950,1964,1965,1966,1970, 1971,1998, 2000 și 2006;

7 clasări pe podium (locul 3): 1948,1961,1968,1996, 2002,2004 și 2008;

S 13 Cupe ale României: 1935,1937,1938,1939,1940,1941,1942,1972,1975,1998, 2002, 2006 si 2007;

4 Supercupe ale României: 1999,2002,2003 si 2007;

câștigătoare a Cupei Basarabiei (1942), câștigătoare a Cupei Primăverii (1957), câștigătoare a Cupei Ligii (1994).

6 Performanțe la nivel internațional:

Prima echipă românească ajunsă în finala unei competiții europene inter-cluburi: Cupa Europei Centrale (1940);

Cel mai lung parcurs european al unei echipe românești într-o competiție continentală intercluburi: 16 meciuri în Cupa UEFA 2005-2006;

Calificări în sferturile de finală ale Cupei Cupelor (1972-1973) și Cupei UEFA (2005-2006);

Câștigătoare, de două ori, a Cupei Balcanice intercluburi: 1965 și 1966;

Câștigătoare a Campionatului European Feroviar: 1968;

participare în Cupa Campionilor Europeni: 1967;

Două participări în L___ Campionilor: 1999 și 2003;

Trei participări în Cupa Cupelor: 1972,1975 și 1998;

Unsprezece participări în Cupa UEFA: 1968, 1969, 1971, 1993, 1994, 2000, 2001, 2002, 2005, 2006 si 2007; Cinci participări în Cupa Intertoto: 1989,1991,1992,1993 și 1997.

Analizând activitatea sportivă în ansamblu, rezultă că sub egida AFC Rapid s-au obținut cele mai importante rezultate ale echipei RAPID de după Revoluție.

În anul 2006, în contextul în care directivele UEFA în vigoare la acel moment erau în sensul de a nu mai accepta organizarea activității sportive de performanță în prima ligă sub forma entităților non-profit, ci numai sub forma societăților comerciale (în prezent s-a revenit asupra acestei condiții),  AFC Rapid a participat la constituirea unei societăți comerciale, având denumirea A_____ A___ A____ SA., cu un procent de aproximativ 82% din capitalul social, procent care a scăzut de-a lungul timpului, ajungând până la aproximativ 50% la momentul intrării în insolvență a acestei societăți în decembrie 2012 și la sub 1% în prezent.

AFC Rapid a adus aport în această societate numai drepturile federative asupra jucătorilor de fotbal legitimați la clubul nostru, iar A_____ A___ A____ S.A. nu a fost niciodată continuatoarea activității fotbalistice profesioniste a noastră sau a Uniunii A_____ A___ A____ București, neexistând o astfel de prevedere în actele sale constitutive sau vreo decizie a AFC Rapid în acest sens.

În data de 03.12.2007, Uniunea A_____ A___ A____ București a încheiat cu A_____ A___ A____ S.A. contractul nr.1359 prin care i-au fost cedate acesteia toate drepturile de proprietate pe care Uniunea le avea asupra celor trei mărci „Uniunea A_____ A___ A____ București”, astfel cum au fost înregistrate la OSIM:

– Uniunea A_____ A___ A____ București, ______/01.03.1999, marcă individuală, combinată, înregistrata pentru clasele 35,39,41,45;

– Uniunea A_____ A___ A____ București, ______/01.03.1999, marcă verbală, înregistrată pentru clasele 35,39,41,45;

– Uniunea A_____ A___ A____ București, marcă individuală, combinată, ______/05.03.1999, înregistrată pentru clasele 35,39,41,45.

Pentru motive aparent de neînțeles (pentru că Uniunea încă avea activitate), însă probabil pentru a fi puse la adăpost de urmărirea creditorilor, aceste mărci au fost transferate către societatea A_____ A___ A____ SA., printr-un contract cu titlu gratuit, care trebuia să îmbrace forma autentică specifică unei donații și care a fost semnat de o persoană care nu avea dreptul să semneze acte de dispoziție asupra patrimoniului Uniunii.

Aceste mărci nu au fost niciodată folosite de societatea A_____ A___ A____ S.A., pentru că aceasta a folosit marca notorie consacrată de subscrisa în anii 2001 – 2006 pe piața fotbalistică din România: A_____ A___ A____ S.A. nu avea niciun motiv să folosească mărcile vechi ale Uniunii din moment ce suporterii erau obișnuiți cu sigla mai sus prezentată, sub care se câștigaseră victorii importante în anii 2001 – 2006.

În data de 07.12.2012, societatea A_____ A___ A____ S.A. a intrat în insolvență, formându-se dosarul _____/3/2012 pe rolul Tribunalului București. în cadrul acestui dosar, în data de 28.03.2014 s-a confirmat inițial un plan de reorganizare, după care, în data de 13.06.2016 s-a dispus intrarea în faliment.

În cadrul procedurii de faliment a societății, lichidatorul judiciar desemnat de Tribunalul București a organizat în data de 12.06.____ o vânzare la licitație a mai multor bunuri, printre care și cele trei  mărci care au făcut obiectul contractului de cesiune 1359/ 03.12.2007, încheindu-se procesul verbal de adjudecare din data de 23,07.____, prin care mărcile au fost atribuite cumpărătorului A_____ A___ R București S.A., care ulterior și-a schimbat denumirea în A_____ A___ A____ A___ S.A., Reclamanta-Pârâtă din prezenta cauză. Reclamanta – pârâtă nu a folosit niciodată în activitatea sa Mărcile „Uniunea A_____ A___ A____ București”,

Contractul de cesiune nr.1359/ 03.12:2007 în urma căruia A_____ A___ A____ S.A. a dobândit drepturile asupra Mărcilor „Uniunea A_____ A___ A____ București” care, ulterior, au fost adjudecate la licitație de Reclamanta-Pârâtă, este nul absolut, ca urmare a nerespectării condiției formei autentice cu privire la încheierea valabilă a unui act juridic de dispoziție cu titlu gratuit și întrucât a avut o cauză ilicită.

Invocă nulitatea absolută a Contractului de cesiune nr.1359/ 03.12.2007, încheiat între Uniunea A_____ A___ A____ București și societatea A_____ A___ A____ S.A., întrucât, deși a fost un contract cu titlu gratuit, acesta nu a îmbrăcat forma autentică, cerută de lege ”ad validitatem” pentru încheierea valabilă a unei donații.

Potrivit articolului 40 alin.1 din Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, drepturile asupra mărcii se pot transmite prin cesiune, licență sau pe cale succesorală, iar potrivit art. 41 alin.1 teza a doua din același act normativ, cesiunea trebuie făcută în scris și semnată de părțile contractante, sub sancțiunea nulității.

Totodată, potrivit art.1011 alin.1 din Codul civil, ’’donația se încheie prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute”.

În speță, se observă faptul că în contractul de cesiune se stipulează în cadrul art.3, intitulat ’’PREȚUL CESIUNII”, faptul că „cesiunea drepturilor asupra Mărcilor de la Cedentla Cesionar se face cu titlu gratuit’.

Întrucât părțile nu au înțeles să încheie contractul de donație având ca obiect drepturile asupra mărcilor transmise cu respectarea formei autentice cerute de lege ”ad validitatem”, contractul nr.1359/ 03.12.2007 este nul absolut, cu toate consecințele ce derivă din această nulitate, respectiv cu desființarea tuturor actelor juridice subsecvente încheiate în baza sa.

Potrivit art.1254 alin.1 din Codul civil, contractul lovit de nulitate absolută este considerat a nu fi fost niciodată încheiat, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, desființarea contractului atrage, în condițiile legii, și desființarea actelor subsecvente încheiate în baza lui (în baza principiului ”quo nullum est, nullum product effectum”).

Contractul nr.1359/ 03.12.2007 este lovit de nulitate și pentru că a fost semnat de o persoană care nu avea dreptul să semneze acte de dispoziție asupra patrimoniului Uniunii. Astfel, din cunoștințele noastre, la acel moment actele care aveau drept scop modificări ale patrimoniului Uniunii trebuiau să poarte 2 semnături, dreptul de primă semnătură aparținând d-lui F_____ Mie, Director administrativ, iar semnătura a doua putea să fie uneia din următoarele 2 persoane: C____ P___,  Director tehnic și C___ V_____, Director Economic. Cu ignorarea acestor condiții, se poate observa că actul în discuție, contractul de cesiune nr.1359/ 03.12.2007, este semnat numai de d-nul C___ V_____, Director economic.

Contractul a avut de asemenea o cauză ilicită întrucât scopul său nu poate să fi fost decât acela de a pune mărcile la adăpostul creditorilor Uniunii, din moment ce, așa cum am arătat mai sus, Uniunea încă funcționa și avea nevoie de mărcile sale, iar cesionara A_____ A___ A____ S.A. juca în competiții sub sigla consacrată de subscrisa în perioada 2001 – 2006: de mărcile Uniunii.

Printre actele juridice încheiate în baza acestui contract de cesiune, a căror desființare o solicită se numără și procesul-verbal de licitație nr.5403 din data de 12.06.____, procesul-verbal de adjudecare nr.7270 din data de 23.07.____ încheiate de lichidatorul judiciar al A_____ A___ A____ S.A. cu Reclamanta-Pârâtă A_____ A___ A____ A___ S.A., precum contractele de cesiune numerele 7320,7321,7322 din data de 24.07.____ încheiate între aceleași părți.

Ca urmare a desființării acestor acte subsecvente, acțiunea introdusă de Reclamanta-Pârâtă A_____ A___ A____ A___ S.A., ar urma să fie respinsă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesual activă, nemaifiind titulara drepturilor asupra Mărcilor „Uniunea A_____ A___ A____ București” invocate, dacă nu se va admite capătul de cerere următor al paratei –reclmante privind constatarea decăderii din drepturile asupra Mărcilor în discuție pentru neutilizare în ultimii 5 ani.

Decăderea titularului din drepturile conferite de Mărcile „Uniunea A_____ A___ A____ București”

Sancțiunea decăderii introdusă de legiuitor prin Legea nr.84/1998 a fost justificată pornindu-se de la funcția esențială a mărcii, aceea de identificare a produselor și serviciilor și de protecție a consumatorilor. Marca permite consumatorilor să își orienteze alegerea pentru produsele și serviciile existente, fiind un mijloc de individualizare și un semn exterior al valorii acestor produse și servicii, cu ajutorul ei consumatorul ajungând să identifice un produs sau serviciu pe care îl preferă datorită calității sau modului de prezentare.

Potrivit informațiilor pe care le deține, Mărcile Uniunea A_____ A___ A____ București” invocate de Reclamanta-Pârâtă nu au făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României pentru serviciile pentru care au fost înregistrate, deși înregistrarea a fost solicitată pentru clasele 35, 39,41 și 45.

Conform dispozițiilor art. 46 alin.1 lit.a din Legea 84/1998:

”(1) Orice persoană interesată poate solicita Tribunalului București, oricând în cursul duratei de protecție a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marcă dacă:

a) fără motive justificate, într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, socotită de la data înscrierii în Registrul mărcilor, marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată sau dacă această folosire a fost suspendată pentru o perioadă neîntreruptă de 5 ani”,

În speță, apreciază că interesul în formularea acestei acțiuni în decădere este legitim și motivat de necesitatea de protejare a mărcii naționale ’’B________ B_____ B___ B____ B________”. Consideră că păstrarea unor mărci nefolosite constituie un abuz de drept, deoarece protecția acestor drepturi conferite de marcă este subordonată condiției folosirii. Prin nefolosire, aceste mărci au fost deturnate de la scopul lor inițial, devenind mărci de blocaj, care sunt folosite numai pentru a se cere anularea mărcii „B________ B_____ B___ B____ B________”.

Arătă, de asemenea că, potrivit doctrinei de specialitate, ’’folosirea efectivă” presupune îndeplinirea mai multor condiții cumulative, printre care acelea de a fi reală și serioasă. Deși legea nu impune condiția ca exploatarea să fie publică, aceasta este subînțeleasă întrucât folosirea mărcii presupune cunoașterea ei de către consumatori.

În ceea ce privește sarcina probei, art. 46 alin.4 din Legea 84/1998 instituie reglementări speciale, stabilind faptul că ’’dovada folosirii mărcii incumbă titularului acesteia și poate fi făcută prin orice mijloc de probă”, sarcina probei fiind, practic, inversată. Astfel, conform dispozițiilor amintite, dovada utilizării mărcilor cade în sarcina reclamantei-pârâte A_____ A___ A____ A___ S.A.

Pentru toate aceste motive, consideră că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 46 alin.1 lit.a din Legea nr.84/1998 pentru a se dispune decăderea titularului din drepturile conferite de Mărcile „Uniunea A_____ A___ A____ B________”.

Pe fond, solicită respingerea acțiunii formulate de reclamanta-pârâtă A_____ A___ A____ A___ S.A. ca neîntemeiată, ca urmare fie a decăderii din drepturile asupra mărcilor invocate în cadrul acțiunii, fie ca urmare a întoarcerii acestora în patrimoniul Uniunii A_____ A___ A____ B________ și deci a rămânerii societății A_____ A___ A____ A___ A_ fără calitate procesuală activă.

Probe: înscrisuri, interogatoriu, orice alte probe a căror necesitate ar reieși din dezbateri.

În drept: art.40 și 46 din Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, art. 1011 alin.1 și art.1254 alin.1 din Codul civil, art. 201,205, 209,453 din Codul de procedură civilă.

A_____ A___ A____ A___ S.A. (in continuare „A_____ A___ A____ A___”) în calitate de reclamanta – pârâta în contradictoriu cu ASOCIAȚIA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI, A_____ A___ A____ S.A, O______ DE STAT PENTRU INVENȚII SI MĂRCI („OSIM”), a formulat prezenta ÎNTÂMPINARE față de cererea reconvențională formulată de către Asociația A_____ A___ A____ București, prin care, in baza argumentelor ce urmeaza a fi prezentate și a probelor administrate, a solicitat respingerea cererii reconvenționale, ca neîntemeiată.

Pentru a dispune în sensul celor anterior solicitate, instanța investita cu judecarea prezentei cereri este rugata sa aiba în vedere următoarele considerente:

1. Scurte precizări in fapt

Astfel cum a aratat prin cererea introductiva, A_____ A___ A____ A___ este titular al mărcilor anterioare:

1. „UNIUNEA A_____ A___ A____” marcă verbală înregistrată la OSIM sub nr. ______ la data de 01.03.1999 pentru produse și servicii din clasele 35, 39, 41 și 45,

2. „UNIUNEA A_____ A___ A____ B________” marca individuală, combinată, color, culori revendicate – alb, bordo – înregistrată la OSIM sub nr. ______ la data de 01.03.1999 pentru produse și servicii din clasele 35, 39, 41 si 45,

3. „UNIUNEA A_____ A___ A____ B________” marca individuală, combinată înregistrată la OSIM sub nr. ______ la data de 05.03.1999 pentru produse și servicii din clasele 35, 39,41 și 45, denumite in continuare („mărcile UFC RAPID”) dobândite prin adjudecare de la A_____ A___ A____ S.A. in urma licitației organizate la data de 12.06.____, aspect consemnat atat in Procesul – verbal de licitație (Anexa 1) cat si Procesul – verbal de adjudecare încheiat la data de 23.07.____ (Anexa 2). Totodată mărcile mai sus rubricate au fost cesionate A_____ A___ A____ A___ in urma adjudecării, cesiunile fiind publicate in BOPI nr. 6/2019 din data 30.06.2019.

2. Netemeinicia capătului II din cererea reconventionala

Prin cererea reconventioanala reclamanta – parata solicita decăderea A_____ A___ A____ A___ din drepturile conferite de mărcile UFC RAPID, arătând in esența ca aceastea nu au fost folosite in ultimii 5 ani pentru serviciile pentru care acestea au fost înregistrate.

Astfel, va arăta în continuare în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune, pentru viitor, decăderea A_____ A___ A____ A___ din drepturile conferite de mărcile sale înregistrate.

Neîndeplinirea condițiilor privind decăderea conform art. 46 din Legea 84/1998;

Dupa cum a aratat mai sus, marcile apartinand A_____ A___ A____ A___ au fost inregistrate incepand cu luna martie a anului 1999, semnul inregistrat fiind folosit inca din 1998.

Sub semnul inregistrat atat ca marca verbala cat si ca marca figurativa, echipa RAPID a castigat campionatul de fotbal in anul 1999, eveniment care a fost primit cu mare bucurie de catre fanii echipei, bucurie surprinsa si in revista GIULESTINA apartinand Uniunii A_____ A___ A____ Bucuresti.

Rezulta asadar ca marcile apartinand A_____ A___ A____ A___ au facut obiectul unei folosiri efective, astfel cum aceasta este definita de art. 46 alin. (2) din Legea 84/1998, doctrina, jurisprudenta nationala si jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

2.I.2 Imposibilitatea folosirii marcilor din motive obiective. Falimentul societatii A_____ A____ S.A.

Potrivit situatiei de fapt mai sus rubricata, a aratat ca A_____ A___ A____ A___ este continuatoarea Uniunii A_____ A___ A____ cu privire la drepturile conferite de marcile UFC Rapid.

In aceste conditii, instanta de judecata urmeaza a constata ca in perioada cuprinsa ________________________ ____ (inclusiv) marcile UFC RAPID nu au putut fi folosite avand in vedere intrarea in faliment a societatii A_____ A___ A____ S.A. dispusa la data de 13.06.2016 de catre judecatorul sindic prin Hotararea intermediara nr. 4266/2016 in dosarul nr. _____/3/2012, aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti.

Conform art. 3 pct. 23 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei („Legea 85/2006”) aprin procedura falimentului se înțelege procedura de insolvență concursuală colectivă și egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculať.

In urma declararii falimentului, potrivit art. 47 alin. (7) din Legea 85/2006 „De la data intrării în faliment, debitorul va putea desfășura doar activitățile ce sunt necesare derulării operațiunilor lichidării.

Ca atare, devin incidente dispozitiile art. 46 alin. (2) pct. b) din Legea 84/1998, potrivit carora este asimilata folosirii efective a marcilor „imposibilitatea folosirii mărcii din circumstanțe independente de voința titularului, cum ar fi restricțiile la import sau ca urmare a altor dispoziții ale autorităților publice vizând produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată”, marcile UFC RAPID fiind, deci folosite efectiv si in aceasta perioada.

2.1.3 Marcile au fost si continua sa fie folosite.

Marcile ” UFC RAPID” au fost si continua sa fie folosite, intr-o forma care difera usor de forma in care au fost inregistrate, elementele care difera nealterand caracterul distinctiv al acestora.

Din analiza elementelor constitutive ale marcilor UFC RAPID rezulta fara nicio putinta de indoiala ca elemental dominant, distinctiv este RAPID si ca conform probatoriului depus si care va fi administrat in continuare, marcile au fost si continua sa fie utilizate inainte cu mai mult de 6 luni de data introducerii cererii reconventionale de catre parata, in consecinta sunt aplicabile tezele cuprinse in art. 46, alin. (2) litera a) si alin (3) ale Legii nr. 84/1998, republicata.

Prin urmare, in considerarea tuturor argumentelor ce preced, solicita respingerea cererii reconventionale, ca neintemeiata si obligarea paratei reclamante la plata tuturor cheltuielilor de judecata efectuate de A_____ A___ A____ A___ in prezenta cauza.

In drept: art. 158, art. 201, art. 205, art. 209, art. 453 din C__, art. 45, art. 46, art. 47 din Legea 84/1998, art. 3, art. 47 din Legea 85/2006.

Probe: inscrisuri, interogatoriu precum si orice alte probe a caror necesitate ar reiesi din cercetarea judecatoresca.

Mărcile UFC RAPID au fost folosite încă din anul 1998

C______ C_ C___ C_____ C_______ C_ C____ (OSIM), a formulat următoarea întâmpinare prin care a solicitat instanței să se pronunțe pe baza actelor de la dosar și a dispozițiilor legale incidente în legătură cu cererea de anulare a înregistrării privind marca individuală verbală constând din denumirea ASOCIAȚIA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI, nr. depozit M 2017 1881 ( nr. de marcă ______), cerere formulată de A_____ A___ A____ A___ S.A.,

Cu privire la procedurile de înregistrare a mărcii în litigiu, înregistrarea acestei mărci a fost făcută de OSIM cu respectarea prevederilor legale.

Astfel la a data de 21.03.2017 s-a depus la OSIM , sub numărul M2017/______ cererea de înregistrare a mărcii ASOCIAȚIA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI, de către pârâta ASOCIAȚIA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI, cu sediul în ______________________. 170, sector 1, București.

La data de 05.04.2017, verificându-se cererea de înregistrare marcă și constatând că sunt îndeplinite condițiile minime de constituire a depozitului național reglementar,în temeiul art. 10 din Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice se constituie depozitul reglementar al mărcii sub nr. M 2017 _____, din data de 21.03.2017.

La data de 21.08.2017, în temeiul art. 26, alin. 1 al Legii 84/1998 a fost emisă Decizia de admitere la înregistrare nr. _____, a mărcii ASOCIAȚIA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI, pentru următoarele servicii din clasa 41: educație, instruire, divertisment, activități sportive și culturale. Numărul de marcă atribuit depozitului M 2017 _____ este ______.

Examinarea cererii de marcă mai sus menționate s-a efectuat potrivit procedurilor prevăzute de Legea nr. 84/1998 modificată prin Legea 66/2010.

În conformitate cu prevederile art. 22 din Legea 84/1998 o cerere de înregistrare a unei mărci este supusă din oficiu unui examen cu privire la calitatea solicitantului și a motivelor absolute de refuz prevăzute de art. 5 alin. 1, și, dacă este cazul, a observațiilor sau opozițiilor formulate de orice persoană interesată în baza prevederilor art. 18 respectiv 19 din Legea 84/1998.

Menționează că, pe parcursul procedurii de înregistrare a mărcii ASOCIAȚIA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI, nr. depozit M 2017 1881 ( nr. de marcă ______), nu au fost formulate la OSIM opoziții sau contestații prin care să fie semnalate aspectele învederate de reclamant prin prezenta cerere de chemare în judecată.

Cu privire la situația juridică a mărcii ASOCIAȚIA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI, nr. depozit M 2017 1881 ( nr. de marcă ______), face următoarele precizări:

La data de 30.05.____ (înregistrat cu nr. _______) a fost transmis la OSIM, de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, “ PROCESUL VERBAL DE SECHESTRU B__ MOBIL PENTRU M____ PROTEJATĂ nr. 10.______/15.05.____” privind marca individuală verbală constând din denumirea ASOCIAȚIA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI, nr. depozit M 2017 1881 (nr. de marcă ______).

În temeiul art. 33 alin. (8) din HG nr. 1134/2010, OSIM a înscris în Registrul Mărcilor mențiunea privind instituirea sechestrului asupra mărcii ASOCIAȚIA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI, nr. depozit M 2017 1881 ( nr. de marcă ______), titular ASOCIAȚIA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI, cu sediul în ______________________. 170, sector 1, București.

Această măsură de instituire a sechestrului a fost publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, secțiunea Mărci nr. 7/____.

Până la data formulării prezentei întâmpinări la OSIM nu a fost formulată nicio cerere de ridicare a sechestrului.

Pe fond, să se observe că la momentul derulării de către OSIM a procedurii de înregistrare a mărcii având numărul de depozit M 2017 1881 reclamantul nu a formulat nici opziție nici contestație împotriva înregistrării acestei mărci, prin care să invoce motivele pe care le prezintă acum prin cererea de chemare în judecată , astfel încât OSIM nu a avut la dispoziție înscrisurile depuse în fața instanței de reclamant la momentul actual.

Instanța urmează să aprecieze, pe baza probelor furnizate de părți dacă în speță sunt incidente dispozițiile art. 47alin. 1, lit. b, coroborate cu dispozițiile art.6 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998 , dispoziții pe care își întemeiază reclamantul acțiunea de anulare a mărcii ASOCIAȚIA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI, nr. depozit M 2017 1881 (nr. de marcă ______).

În temeiul dispozițiilor art. 89 din Legea 84/1998 , depune în copie, dosarul mărcii ASOCIAȚIA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI, nr. depozit M 2017 1881 ( nr. de marcă ______),

C______ C_ C___ C_____ C_______ C_ C____ (OSIM), a formulat următoarea întâmpinare, la cererea reconvențională formulată prin întâmpinare de către ASOCIAȚIA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI, prin care a solicitat instanței să să pronunțe pe baza actelor de la dosar și a dispozițiilor legale incidente în legătură cu cererea de constatare a nulității Contractului de cesiune nr. 1359/03.12.2007 încheiat între Uniunea A_____ A___ A____ București și A_____ A___ A____ S.A. privind mărcile “Uniunea A_____ A___ A____ București” nr. ______, ______ și ______ și a cererii de decădere a titularului din drepturile conferite de mărcile care fac obiectul contractului de cesiune mai sus amintit.

Cu privire la Contractul de cesiune nr. 1359/03.12.2007 face următoarele precizări:

La data de 20.12.2007 Uniunea A_____ A___ A____ București, prin mandatar Agenția de Proprietate Intelectuală Inventa, a depus la OSIM cu nr. _______ o cerere prin care se solicita înscrierea în Registrul N_______ al Mărcilor și publicarea în BOPI a cesiunii totale a mărcilor “Uniunea A_____ A___ A____ București” nr. ______, ______ și ______, făcută de Uniunea A_____ A___ A____ București cu sediul în București, calea Giulești nr. 18, sector 6, în calitate de cedent, către S.C. A_____ A___ A____ SA, cu sediul social în _________________________, sector 1, București.

La cerere au fost atașate: Contractul de cesiune, în original; Dovada achitării taxei oficiale pentru înregistrarea modificării în situația juridică a mărcii; Procura de reprezentare prin mandatar Agenția de Proprietate Intelectuală Inventa OSIM constatând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 40 și 41 din Legea nr. 84/1998 și a Regulilor 25, 26 și 27 din HG nr. 833/1998 a înscris în Registrul N_______ al Mărcilor a cesiunea totală a mărcilor “Uniunea A_____ A___ A____ București” nr. ______, ______ și ______.

Față de motivele invocate de reclamantă în susținerea cererii de decădere OSIM nu deține documente din care să rezulte dacă o marcă este sau nu utilizată pe teritoriul României în condițiile art. 46 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998, republicată, privind mărcile și indicațiile geografice.

Dovada folosirii mărcii, în conformitate cu dispozițiile art. 46 alin. (4) din Legea nr. 84/1998, incumbă titularului mărcii și poate fi făcută prin orice mijloc de probă.

Urmeaza ca Instanța să aprecieze, pe baza probelor furnizate de părți dacă, titularul a desfășurat acte de folosire a mărcii care să _______________________. 46 alin. 1 lit. a) din Legea nr.84/1998.

Anexează în copie dosarele mărcilor “Uniunea A_____ A___ A____ București” nr. ______, ______ și ______.

La termenul din 21.05.2020 reprezentantul legal al paratei –reclamante a declarat ca renunta la judecata cererilor de anulare a contractului de cesiune si a actelor subsecvente. Calitatea de reprezentant legal a fost confirmata la termenul din 23.07.2020.

Tribunalul retine ca reclamanta –parata – titulara marcilor care fac obiectul cererii de decadere nu a facut proba folosirii acestora in termenul de 5 ani, in conditiile art. 46 alin. 1 lit a din Legea 84/ 1998.

Reclamantul pârât A_____ A___ A____ A___ A_ este titulara următoarelor mărci: „UNIUNEA A_____ A___ A____” marcă verbală înregistrată la OSIM sub nr. ______ la data de 01.03.1999 pentru produse și servicii din clasele 35, 39, 41 și 45; „UNIUNEA A_____ A___ A____ BUCURESTI” marcă individuală, combinată, color, culori revendicate – alb, bordo – înregistrată la OSIM sub nr. ______ la data de 01.03.1999 pentru produsele și serviciile din clasele 35, 39, 41, 45; „UNIUNEA A_____ A___ A____ BUCURESTI” marcă individuală, combinată, înregistrată la OSIM sub nr. ______ la data de 05.03.1999 pentru produse și servicii din clasele 35, 39, 41, 45 ( la filele 13-21 s-au depus inregistrarile din data de baze a EUIPO privind aceste marci, care o indica pe reclamanta parata ________________ Bucuresti SA, cu denumirea schimbata in A_____ A___ A____ A___ A_ drept titulara marcilor, la momentul 17.09.2019 ). La filele 97 – 113 s-au depus contractele de cesiune avand obiect cele 3 marci, contracte incheiate intre SC A_____ A___ A____ SA si Reclamanta –parata si purtand data incheierii – 25.07.____. Retinand ca prin inscreierea cesiunii- rezultand din mentiunea calitatii de titular in inregistrarile din baza de date, reclamanta parata se poate prevala de drepturile asupra marcii, potrivit art. 34 alin. 5 din Regulamentul de aplicare a Legii 84/1998, Tribunalul retine ca actiunea menita sa constate inexistenta drepturilor asupra marcilor – cum este actiunea de decadere – trebuie sa fie indreptata impotriva actualului titular al marcii, instrainatorul pierzand drepturile asupra marcilor. In privinta apararilor aflate la indemana fostului titular, Tribunalul retine ca acestea pot fi invederate de reclamanta parata prin administrarea probelor, iar pentru garantarea drepturilor transmise, autoarea reclamantei –parate avea posibilitatea formularii interventiei accesorii, iar reclamanta parata a cererii de chemare in garantie nefiind in prezenta unei coparticipari procesuale obligatorii.

Tribunalul retine ca fata de data inregistrarii cererii reconventionale – 05.11.2019, perioada pentru care se pune problema utilizarii neintrerupte este 05.11.2014 – 05.11.2019. Tribunalul retine ca cererea de decadere este intemeiata pe motivul neutilizarii in ultimii 5 ani – fila 80, art. 46 alin. 3 din Legea 84/1998 fiind incident daca titularul marcii dovedeste folosirea efectiva a marcii inainte de cererea de decadere. Incidenta termenului de 3 luni nu va fi discutata, pentru ca in cauza nu se dovedeste folosirea marcii in perioada anterioara cererii de decadere.

De la data dobandirii drepturilor asupra marcilor, reclamanta- parata invoca folosirea „marcilor notorii Rapid”- in perioada ____ – 2020.

Restul probelor depuse de reclamanta parata cu privire la activitatea fotbalistica care nu privesc perioada in discutie nu sunt relevanta solutionarii actiunii, pentru cererea de decadere fiind irelevanta notorietatea marcilor inainte de 5.11.2014.

In cauza este vorba despre un grup de 3 marci care au in comun partea verbala Uniunea A_____ A___ A____. Cele doua marci combinate care fac obiectul cererii de decadere au ca si element central o parte figurativa – liniile orizontale sub forma unui unghi ascutit si mingea de fotbal – inclusa in sigla Uniunii A_____ A___ A____ Bucuresti – potrivit stampilei de pe contractul din 2007 –filele 87-89. Aceeasi parte centrala si elementele verbale A____ A_____ A___ au fost incluse si in emblema societatii comerciale SC A_____ A___ A____ SA, potrivit stampilei acestei entitati aplicata pe acelasi contract. Emblema societatii comerciale SC A_____ A___ A____ SA este emblema adoptata la constituirea paratei – recalmante urmare a divizarii Uniunii A_____ A___ A____ Bucuresti – fila 142 . Constituirea societatii comerciale este mentionata si in notele de sedinta formulate de reclamanta – parata si inregistrate la data de 23.07.2020.

Probele privind utilizarea marcilor incepand cu data dobandirii in ____ a acestor marci de catre reclamanta-parata nu pot fi avute in vedere ca si aparari impotriva cererii de decadere. Diferențele dintre mărcile folosite in perioada ____ – 2020 si marcile care fac obiectul cererii de decadere nu privesc elemente neglijabile, caracterul distinctiv fiind alterat (CJUE, Hotărârea din __________, T-194/03, Bainbridge, EU: T: 2006: 65, 50).

Ulterior anului 2001, sigla folosita pentru organizarea activitatii fotbalistice sub denumirea clubului de A_____ A____ este sigla asociatiei infiintate urmare a divizarii Uniunii A_____ A___ A____ Bucuresti. La folosirea siglei anterioare, asociatia si, ulterior societatea comerciala de la care reclamanta- parata a dobandit marcile au renuntat, nefiind dovedit ca pe bilete, echipamente materiale de colectie, tabele de marcaj au mai fost folosite marcile „simplificate” folosite in activitatea desfasurata de Uniunea A_____ A___ A____.

Semnul folosit in anii ____ -2020 – cel adoptat ca sigla la infiintarea asociatiei Parate – se deosebeste de marcile anterioare, chiar daca include elemente ale acestor marci, intentia in folosire a noii sigle fiind impunerea acesteia in conceptia publicului, ca semn cu individualitate proprie. Semnul folosit din anul 2001, care apare in probele depuse de reclamanta-parata privind activitatea desfasurata in anii ____ – 2020 transmite ideea continuarii activitatii desfasurate anterior, dar tocmai folosirea constanta a acestui semn echivaleaza cu intentia de renuntare la folosirea marcilor anterioare. Tribunalul retine in acest sens si desfiintarea entitatii Uniunea A_____ A___ A____, partea verbala a marcilor nemaifiind in acord cu starea de fapt, fata de imposibilitatea de a transmite publicului informatii despre sursa activitatii economice desfasurate sub indicatia semnului. Combinarea semnelor in jurul numelui clubului de A_____ A____ si folosirea acestor semne in aceasta combinatie diferita nu echivaleaza cu folosirea efectiva a marcilor astfel cum au fost inregistrate, de vreme ce in cauza nu se pune in discutie decaderea din drepturile asupra nei marci verbale rapid, ci din marci al caror caracter disnctiv – mai ales in legatura cu marcile care fac parte dintr-o familie de marci – rezulta tocmai din elementele care le diferentiaza de restul marcilor construite in jurul denumirii Rapid.

Tribunalul retine si specificul „relatiei” pe care publicul de fotbal o dezvolta cu clubul favorit, care presupune o atentie sporita la detaliile siglei folosite de echipa favorita. Folosirea efectiva avuta in vedere de art. 46 din Legea 84/1998 trebuie sa aiba in vedere atentia consumatorului mediu, neputand fi prezumat ca perceptia acestuia rezultand din folosirea emblemei adoptate in 2007 ar echivala aceasta utilizare cu folosirea concomitenta a acestei embleme si a marcilor in litigiu.

Pentru perioada 13.06._____________18, data intrarii in faliment, mentionata la fila 172 – data dobandirii marcilor de catre reclamanta – parata Tribunalul reține ca starea de faliment nu poate fi o scuză legitimă pentru nefolosirea mărcilor. Aceasta nu reprezintă un motiv justificat pentru lipsa utilizării, independent de voința proprietarului mărcii, cum ar fi restricțiile la import sau alte cerințe guvernamentale pentru mărfuri sau servicii protejate de marca comercială (astfel cum sunt enumerate aceste art. 19 pct. 1 din Acordul TRIPS, dispozitie legala care exemplifica cauzele justificate pentru omisiunea de folosire a a marcii). In jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene in cauza T-156/01 s-a retinut ca circumstantele asociate cu dificultatile economice ale companiei nu reprezinta motive justificate de nefolosire, aceste motive fiind circumstante care sa aiba legatura cu marca in in contra careia s-a formulat contestatia privind lipsa dovezilor de folosire, iar nu cu modul in care titularul activitatii economice care a inregistrat marca a inteles sa desfasoare aceasta activitate.

Pentru perioada 5.11.2014 – 13.06.2016 nu s-au administrat probe privind utilizarea marcilor, desfasurarea activitatii fotbalistice a autoarei parate fiind identificata incepand cu 2007 cu emblema de la fila 142.

Prin urmare, Tribunalul găsește justificată cererea de decădere a reclamantului pârât din drepturile conferite de mărcile ______/01.03.1999, ______/01.03.1999, ______/05.03.1999.

Consecutiv, apreciază cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată, raportat la art. 47 din Legea nr. 84/1998, dat fiind că reclamanta parata nu mai poate invoca drepturile asupra marcilor considerate similare cu marca a carei anulare a solicitat-o.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de către reclamantul pârât A_____ A___ A____ A___ A_, cu sediul în București, ________________________ 24A, parter și etaj 1, sector 1 și cu sediul ales la SCA V____ și ASOCIAȚII din București, ______________________. 30A, etaj 7, sector 1 în contradictoriu cu pârâta reclamantă ASOCIAȚIA A_____ A___ A____ BUCUREȘTI, cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați Milcev B_____ din București, ___________________________ nr 14, ___________________, și pârâtul C______ C_ C___ C_____ C_______ C_ C____, cu sediul în București, _________________ 5, sector 3, ca neîntemeiată.

Admite cererea reconvențională.

Dispune decăderea pârâtei reclamante din dreptul asupra mărcilor ______/01.03.1999, ______/01.03.1999, ______/05.03.1999.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei, 04 august 2020.

PREȘEDINTE GREFIER

L____ E____ P____ C_______ M_______

Sursa: www.rolii.ro

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

Un comentariu la „EXCLUSIV | Motivarea instantei cu privire la celalalt proces castigat de AFC RAPID, in prima instanta”

  1. Victore, ești bun de plată. Utecilă ți-a tras-o 😄
    O să trebuiască să te înțeleg cu omul lui, Manolică – și să nu crezi că scapi sub un milion. Știa Vamă ce spunea.
    Dacă te-ai încrezut în „marele avocat” Nicolescu…

Comentariile sunt închise.