Rapid

Rapid a refuzat un fost campion al României: „E primul la testele fizice”

Marius Șumudică, antrenor liber de contract, a dezvăluit în exclusivitate la ProSport Live că l-a propus pe Junior Morais la Rapid, însă Daniel Niculae, președintele clubului, l-a refuzat. Junior Morais, fundaș stânga în vârstă de 34 de ani, își încheie contractul cu Gaziantep, fosta echipă a lui Marius Șumudică, și și-ar dori să revină în România, unde este stabilit alături de familie. Fost campion al României, câștigător al Cupei și al Supercupei, Junior Morais nu intră în calculele Rapidului, echipă proaspăt promovată în Liga 1. Marius Șumudică a vorbit cu Daniel Niculae căruia i l-a propus pe Junior Morais, însă oficialul clubului din Giulești i-a transmis antrenorului că are alte planuri pentru postul de fundaș stânga.

Marius Șumudică a dezvăluit că Rapid l-a refuzat pe Junior Morais

„Sunt rupt de tot ceea ce înseamnă Rapid în momentul de față. Mai vorbesc foarte rar prin mesaje cu Nico. Chiar astăzi i-am propus, printr-un mesaj, să îl ia pe Junior Morais, pentru că a terminat cu Gaziantep și ar fi vrut să revină acasă. I l-am propus lui Nico astăzi, e un jucător care mie mi-a jucat la nivel înalt, a fost unul dintre cei mai buni fundași stânga din Turcia, doi ani la rând. Dar mi-a spus (n.r. Daniel Niculae) că și-ar dori să joace acolo cu un jucător U21. A zis că nu intră în discuții, că și-ar dori să joace cu un U21 acolo și că nu este interesat. Am încercat să îi ajut, știind că e liber de contract și băiatul ar fi vrut să rămână în România, dar probabil îl va lua altcineva.”

„E un jucător foarte bun, cu un caracter deosebit, un băiat care pe mine m-a ajutat enorm. Era în echipa campionatului acum, la jucători trecuți de 30 de ani. E un jucător care îți face banda și era primul la testele fizice, un jucător senzațional, puternic, experiență nu mai vorbesc, cupe europene. E căsătorit cu o româncă, are copii, s-a stabilit în România, nu mai vrea să meargă în Brazilia. Dar asta este viața, probabil se va întoarce în Turcia până la urmă. Eu am încercat să îl direcționez spre Rapid, dar din păcate m-am lovit de refuzul lui Nico. El știe cel mai bine, el va clădi lotul, împreună cu antrenorul”, a spus Marius Șumudică, la ProSport Live.

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.