Rapid a promovat, așa cum am zis, când unii îl vedeau în Liga 3

FC Rapid 1923 Mioveni
FC Rapid 1923 Mioveni

Academia Rapid, Fotbal Club R, FC Rapid 1923. Proiect început în 2017 sub patronatul Primăriei Sectorului 1 s-a făcut mare și pare să se consolideze. Acum, putem spune fără echivoc, Rapid București este în Liga 1. Și noi am preconizat asta după rușinea de la Slobozia că, o dată cu revenirea la cârmă a lui Mihai Iosif că se va intra în play-off. Apoi, văzând maniera în care s-a ajuns acolo, am spus că se va promova. E, uite că a ieșit ca noi, pentru toți contestacii care critică orice, dar ei nu sunt, poate, printre cei 400 de oameni care au luat abonamente pentru play-off. Ar trebui aduși zeci de jucători în viziunea unora. Dar ei știind 0 fotbal nu pot da măcar un nume.

Drăghia are dreptate, Rapid poate ajunge în play-off în Liga 1

Acum, așa cum a spus Drăghia, Rapidul poate lupta pentru un loc în play-off-ul Ligii 1. Da, poate! Pentru că noi, ca și el, știm care e valoarea fotbalului românesc. Și pentru că știm că se vor schimba anumite linii. Liga 1 îți dă alte perspective, însă diferența de valoare e subțire. Sigur, toate argumentele din lume – mai ales că se vede cu ochiul liber și dacă nu știi fotbal – nu pot combate în creierele celor puțini la minte, dar noi alegem să ne bucurăm de acest moment. Cu toate că în meciul cu Craiova prestația a fost jenantă. Așa, și? Meciuri d-astea au fost și vor mai fi. Însă să nu uităm că Rapid are cinci victorii în play-off, la fel cum are Craiova. Craiova care, apropo, în meciul ăla cu miză din tur a arătat cam ce valoare are.

Te asteptam in FAN SHOP 1923 cu preturi accesibile si produse EXTRAORDINARE. In plus, LIVRAM RAPID! APASA AICI

Un management decent poate aduce rezultate fabuloase

Sigur, a bătut. Sigur, a arătat un pic mai bine. Dar să spui că e diferență mare între echipe, e clar că ai probleme acasă. Acum, tot ce contează e promovarea. Normal că lotul va fi schimbat. Și jucătorii știu asta. Însă ei au conștientizat, cum le-am sugerat chiar noi, că e mai bine să pleci de la un Rapid promovat, decât de la un Rapid în play-out-ul ligii a doua. O să ai ceva șanse, că oricum erai pus pe liber. De acum urmează un capitol frumos. Cel puțin așa ar trebui. Fotbalul românesc a ajuns la un nivel atât de jos încât dacă ai un management decent poți face ce face CFR Cluj. O echipă fadă, fără suporteri, fără perspective, chiar dacă, iată, are aproape șapte titluri în 13 ani. Nu interesează pe nimeni.

Vă dați însă seama cum ar fi să aibă Rapidul șapte titluri în 13 ani…?

11 COMENTARII

  1. Voi va dati seama ce ne tremura fundul acum fara alea doua goluri din minutele 87 si 91 de la Timisoara?

  2. De conferinte ne putem lipsi, Conference Ligue are 1/4 din premiile Europa League care parca e 1/3 din cele de CL. Deci practic e 1/12 din premiile CL, nici nu-ti platesti deplasarile cu premiile de acolo.

    Nici Europa nu mai este ce-a fost, daramite bietul Rapid! Eu recunosc ca m-am temut teribil pentru promovare pentru ca jocul nostru a fost unul care nu ne-a recomandat. Daca nu esti prost, ignorant sau total in afara, ai vazut ca Mioveniul avea joc care ne-a fost clar superior, dincolo de arbitraje, egalari inextremis din cauza apararii noastre slabe si alte lucruri, Mioveniul arata ca o echipa superioara Rapidului si de aceea ne-ar fi fost teribil de greu in ultimul meci daca am fi jucat cu locul in liga 1 pe masa. Bine ca ne-a iesit si acum vom fi acolo unde meritam si noi, Argesu deja are o echipa, echipa principala, ce naiba le tot trebuie lor echipe in Liga 1 nu stiu. Le ajunge.

    Acuma ramane sa vedem cat de inteligent este Nico si cat de priceput in a aduce jucatori, si el, si Mitza deoarece acuma nu mai merge cu „am incredere in grupul asta”, cu jocul asta am promovat cu noroc, dar in Liga 1 ne da toata lumea de la 4 in sus. Avem nevoie sa schimbam radical primul 11 si sa aducem jucatori demni de Rapid, nu ce-am adus in ultimii 2 ani. Nu Herea, cu aia nu faci nimic, aia abia au valoare de-a se lupta la play off de Liga a 2-a, adica niciodata de Liga 1. Adminul de pe site-ul asta e bolnav de ei si nu inteleg de ce, ma rog, treaba lui. Noua ne trebuie jucatori de calitate cum e Platini de la Iasi de exemplu.

  3. Rapid a promovat cu noroc? Norocul de la golul Reșiței în ultima secundă sau cel de la Călărași, unde arbitrul „n-a văzut” două penalty-uri? Păi dacă Mioveni n-a mai bătut pe nimeni, ăsta e jocul rezultatelor, sau e „valoarea” celor din Argeș? Nu zic că suntem mare echipă, dar ăsta e nivelul fotbalului de la noi, iar Rapid este pe locul 2 din 20 de echipe (unele se numesc Petrolul, U Cluj, Farul, Poli…). Acum dorim un mare investitor. E bine, dar cine este acela? Uitați-vă câte echipe trăiesc din banii publici sau la situația lui Dinamo. De unde să apară iarăși un Copos? N-o să jucăm în cupele europene la anul, o să fie greu…o să suferim, dar o să ne și bucurăm. Hai să credem în Rapid!

  4. Rapid a promovat cu noroc prin jocul rezultatelor. Jocul scirtie este neonvingtor, iar jucatorii par blazati, din cind in cind cite unul face un joc bun. Ca sa reziste in Liga 1, Rapid are nevoie de o buna strategie, care poate fi pusa la punct doar de un manager cu experienta, nu sint sigur cu Daniel Niculae poate face multe aici. Un finantator cu resurse financiare adecvate, un antrenor cu experienta meciurilor cu miza si vreo 10 sau 11 jucatori

  5. E foarte bine ca am promovat! Toata suflarea rapidista apreciaza lucrul asta si asa este, trebuie sa ne bucuram ca am revenit acolo unde ne este locul! Multumim baietilor care au reusit lucrul asta, dar ei sunt profesionisti si trebuie sa fie realisti, atat cat pot pentru ca daca ne imbatam cu apa rece nu am facut nimic. Sa nu facem nunta inainte de vreme, daca vrem sa nu patim ca in alta perioada si sa fim un fel de „ABBA”. In liga I este cu totul altceva, daca nu vom avea un patronat total implicat si o conducere cu un management profesionist nu vom reusi decat sa ne batem pt. ramanerea in prima liga. Succes tuturor in lupta care ne asteapta, HAI RAPID!

  6. Hai sa scrie si unul care nu a crezut in promovare ! Adica eu ! Puteai sa ma pici cu ceara cand ajunsesem pe 11, dupa mandatul lui N Grigore, nu numai ca nu credeam, aveam niste nervi pe Angelescu…Nu intelegeam ce gandise el, iesise prost, fara speranta, inca odata…
    Eu sunt cel care a plecat de n ori de pe Giulesti strigand cu naduf ” huo Rapid ” si jurand ca nu mai calc pe stadion. Asta tinea o saptamana, pana la urmatorul meci. Si din nou, cu esarfele la gat, cu cei trei copiii mici, prin metrouri si autobuze, cu mandrie !! Copiii mei sunt mari acum, tot rapidisti. Ce a fost la noi in casa, in aceasta perioada ? Fiica mea cea mare e studenta in America si e ” rapidista facultatii ” intre 26000 de studenti ! Da, douazecisisasedemii !! Ieri eram la telefon, cu ea, dupa meciul lui Poli, cu steagul Rapid-ului pe masina. Poate or mai fi si alti rapidisti ca mine, asa sunt eu , dar, copiii mei, de la mine au invatat cu Rapid la bine ” dar mai ales la greu !! ” ( Dragos, stii tu de unde este asta ! ) Si da, am mai regretat cateodata, cand ii vedeam ca sufera, ca i-am facut rapidisti, asa, amar-dulce, cum suntem noi, 2% materie, 98% suflet ! Va imbratisez, va iubesc rapidisti, jicatori si suporteri, nu m-am trezit din ce am trait, de pe locul 11, promovati direct !! In felul meu, ” hio Rapid ” abia astept sa ne vedem pe stadion !

  7. Sigur…atunci când nu merge treaba, trebuie critică. Dar una este să critici (constructiv! – cum se zicea…) și alta e să „arunci cu noroi”. Și eu m-am îndoit în privința promovării, dar acum îmi dau seama ca a fost ceva meritat. Unii zic că a fost o conjunctură favorabilă…Hai să fim serioși…Poli a jucat pentru baraj, nu pentru noi (la victorie aveau șanse)…cum și Rapid n-a jucat pt. Argeș anul trecut! Într-adevăr, rămâne ca mentalitatea și pregătirea jucătorilor să se schimbe în bine și cred că vor veni și rezultatele.

  8. unii dintr noi au fost nu numai pesimisti, se poate spune chiar fatalisti, afirmand mai tot timpul ca n-avem echipa ca astia nu sunt fotbalisti ci jucatori amatori, etc, si eu am criricat echipa in unele momente si m-am referit ca acele rezultate slabe se pot atribui fortei de joc si conditiei fizice insuficiente si nu valorii jucatorilor. si acum voi insista pe acest criterii, cine va dori sa ramana la echipa trebuie sa-s schimbe profund mentalitatea si sa muncesca mai mult pt a mentine un tempo ridicat pe tot parcursul jocului si nu nuami in anumite momente. dar pana atunci sa ne bucuram de PROMOVARE. HAI RAPID!

  9. De acord. Suntem în liga 1 după ce ne indoiam că prindem play-off. Nu mai contează pe cine am bătut sau nu (chiar dacă 3 înfrângeri cu Craiova înseamnă ceva…)…contează unde suntem și ce va fi mai departe. Iar viitorul înseamnă mai mulți bani (TV, sponsori, bilete…), stadionul cel nou, galeria în tribune, meciuri altfel decât la Recea sau Slobozia. Evident că trebuiesc și schimbări în lotul echipei…dar și schimbări în mentalitatea unora, care văd totul în negru și ne prezic numai nenorociri. Nu știu…parca e mai ușor să fi defetist decât să strigi Hai RAPID…Hai să ne bucurăm și să fim optimiști…să ne gândim că, dacă suntem sănătoși, nu avem motiv de tristețe (cel puțin până la primul meci din liga 1!!!).

LĂSAȚI UN MESAJ