Mioveni – Rapid 1-0. Final de sezon în genunchi, dar promovați la pas

Ce găsești în articol

  • Dacă era așa simplu, de ce n-a promovat Rapid anul trecut?
  • Șase transferuri cum trebuie și discutăm altfel
  • Nu explicăm de ce sunt Deac, Săpunaru și Herea buni pentru Rapid

Paradoxal, Rapid a pierdut ultimele două meciuri ale stagiunii și linia de clasament nu arată genial. Numai că ce uită extrem de ușor că în aceste două etape echipa era promovată. Sigur, dacă nu ar fi jucat catastrofal cu Craiova, poate că se putea gândi la locul 1. Însă contestatarii cu studii la seral ar trebui să înțeleagă că de data asta chiar nu e diferență între 1 și 2, că tot aia e. Adică nu-ți dă un mic în plus dacă iei „titlul”. Bun, nu ne mai axăm pe asta. Pentru că, într-adevăr, nu era de dorit ca băieții să o ia pe coajă în două meciuri din două. Cu oltenii chiar lamentabil, pentru că, să nu uităm, unicul gol a venit dintr-un penalty inventat. Jocul lor n-a arătat deloc bine.

Dacă era așa simplu, de ce n-a promovat Rapid anul trecut?

Numai că e de înțeles. Atunci când a fost nevoie să bată, au bătut. Proștii zic că a fost datorită Timișoarei, datorită pariurilor, datorită XYZ. Păi da… că ei atât pricep. Noi am spus-o clar. Fotbalul românesc este extrem de slab și, dacă ai o strategie decentă, poți face rezultate bune. Sigur, promovarea în Liga 1 nu este ceva wow. Însă ea, de exemplu, nu a fost obținută sezonul trecut. Atunci când diverși se băteau cu pumnii în piept că garnizoana de legionari străini venită în Regie e una de Champions League. S-a văzut pe unde a ajuns fiecare. Majoritatea nici nu știm dacă mai joacă fotbal sau dacă s-au apucat să vândă pe la vreun butic. Bun, promovarea a venit, dar specialiștii tot nu-s fericiți.

Șase transferuri cum trebuie și discutăm altfel

Cu jocul și cu ultimele rezultate nici noi. Însă de acum nu trebuie privit decât în față! Adică spre 17 iulie când, în teorie, reîncepe Liga 1. Transferuri trebuie făcute, dar nu mai mult de șase. Bine, șase de calitate, nu jucători de la Iași, Astra și Mioveni. Că nu ai ce face cu ăia nici dacă aduci 40 și-i pui pe toți în același timp pe teren. De altfel noi am prezentat aici o listă. Conducerea s-a mai interesat, aparent, de un macedonean. Care pe noi nu ne convinge. În același timp, Andrei Cristea, se propune la echipă, cumva. Sigur, nu suntem de acord cu aducerea unui jucător de 37 ani de la o retrogradată. Nu ai ce face cu el.

Nu explicăm de ce sunt Deac, Săpunaru și Herea buni pentru Rapid

O să loviți acum în Săpunaru, Herea și Deac, puși în ordine cronologică a vârstei, că și ei sunt „trecuți”. Însă nu e același lucru. Iar dacă trebuie să explicăm de ce ei sunt utili, înseamnă că n-ați nimerit site-ul care trebuie ca să vă informați. Nu putem explica lucrurile logice, la mintea cocoșului, din fotbal. Noi credem că Rapid, cu același management decent de anul ăsta – când s-a tras linie așa a rezultat – va avea o prestație consistentă în Liga 1. Mizăm pe play-off, cu Miță Iosif antrenor. Nu credeți? Hai să vedem! Sigur, nu cu actualul lot. Nici n-ai cum. Însă cu o parte a lor, da. Rămâneți pe 1923.ro pentru că vom face și o analiză la sânge a componenților lotului, ca să vedem cine ar trebui păstrat și cine nu.

Până atunci, să uităm înfrângerea cu Mioveni. Chiar dacă nu ne convine! Rapidul merge doar înainte din acest moment. În timp ce argeșenii, probabil, tot în liga secundă se vor regăsi și în stagiunea care urmează.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

7 comentarii la „Mioveni – Rapid 1-0. Final de sezon în genunchi, dar promovați la pas”

  1. O echipa de relaxati. Nici un pic de mandrie, nu neaparat ca esti la Rapid, dar macar asa pentru tine ca fotbalist, care te crezi. Jalnic. Daca nu vor iesi din relaxare, inclusiv conducatorii, se va rata startul mai mult ca sigur si ne vom intoarce la L2.

  2. De ce ziceam eu ca mi-e frica de Mioveni? :))
    Dar cu bulan, cum, necum, am promovat. Acu tre sa ne mentinem!
    Pentru asta e nevoie de o infuzie de jucatori de valoare plus Shumudik.

  3. iosif poate fi pastrat ca secund or responsabil cu relatiile cu jucatorii. altfel, Rapid are nevoie de fotbalisti, antrenori, si echipa competenta de management. Poate este nevoie de mai multi potenti sponsori

  4. ultimele doua meciuri hai sa le trecem la pasiv ca oricum nu mai aveau vreo importanta sub aspectul promovarii, dar acum toata atentia trebuie acordata cautarii si intaririi lotului ca nu ne putem prezenta in prima liga cu asemenea abordare si cu unii jucatori care n-au nimic cu acest sport, asa cum e unul ca florica, membru de onoare ddb.

  5. Da, suntem în liga 1….Și ne bucurăm, evident. Suntem în liga 1…Și suntem îngrijorați, evident. Cum se poate schimba atitudinea unor jucători în 2 luni? Poți trece de la delăsare și indiferență, la determinare și dăruire? Oare pe acești oameni îi leagă ceva de acest club, în afară de salariu (hai să nu generalizez, dar cred că 80% din ei n-au nici un sentiment față de echipă). Poate mă înșel, dar așa se vede, ce să facem? Poate nu sunt pregătiți cum trebuie, poate asta le e valoarea, dar nu vezi măcar ambiția de a da peste nas celor ce zic că a fost o promovare nemeritata. Păcat… Cât privește Săpunaru sau Deac…ar fi ceva de vis…și tocmai de aceea nu cred până nu văd…

  6. Anul trecut măcar Rapid a bătut UTA și Mioveni. Ca forță de joc suntem în regres, indiferent de promovare.
    Am intrat în Liga 1 mai mult cu baftă și prin jocul rezultatelor, în plus Liga 2 a scăzut ca valoare. Petrolul, U Cluj, Turris s-au fâsâit, Timișoara a rămas tot desculță, Dunărea e aproape de desființare, la Miercurea Ciuc încă n-au ajuns toți banii de la Nea Viktor.
    Nu știu ce se poate face în două luni, urmează un an greu cu deziluzii multe. Șansele de succes ale lui Iosif sunt sub 10%. Conducerea face bine că-l lasă în funcție, dar trebuie să aibă pregătite două-trei soluții de avarie.

  7. Salutare, rapidiști! Una peste alta, suntem în liga 1, chiar daca cam miraculos, nemeritat ținând cont de jocul contracandidatelor cel puțin din play-off! Părerile sunt împărțite cum de altfel au fost dintotdeauna, logic, nu pot doi oameni să gândească la fel, dar pot să se intersecteze în gândire! Jenant și penibil este cum am tratat aceste ultime două jocuri, la o echipă ca Rapid. Amatorism ieftin. Ne lipsește cu desăvârșire antrenorul și o mulțime de fotbaliști, fiindcă jucători avem! Prea mulți! De ce in Italia, Anglia, Spania, Franța, Germania și nu numai pot juca fotbal chiar daca sunt deja retrogradate sau mari câștigătoare, iar la noi nu? Sper sa nu ne prindă liga 1 nepregătiți, iar după sa avem nevoie urgentă de schimbarea antrenorului, fiindcă din mers va fi greu. Toate gândurile bune și hai Rapid!

Comentariile sunt închise.