Partida asta jucată și câștigată de Rapid e una dintre cele mai frumoase amintiri din viața mea când vine vorba de fotbal vișiniu. Pentru că eram acolo, la tribuna a doua, și am savurat la maximum acest succes monumental. Numele adversarului e o enigmă acum. Atunci însă se numea steaua, da. Asta în 2010, când s-a jucat. La o singură zi după ce inima Giuleștiului suferise un preinfarct major prin pierderea prematură a unuia dintre fii săi, Sandu Neagu.
Omagiu pentru regretatul Sandu Neagu
„Tot Giuleștiul plânge, tot Giuleștiul plânge, după tine, Sandule!” răsună tot stadionul de pielea ți se transformă instant. Un idol, un golgheter, pleacă prea devreme dintre noi, deși măcinat de suferință și de vicii. Sfârșitul părea, cumva, inevitabil. Însă pentru noi era de neacceptat ca omul care a jucat toată cariera doar la Rapid și care acum locuia, la propriu, în stadion să își ia rămas bun de la cele lumești pentru încă două-trei decenii.
Alex Ioniță I, cel mai bun meci al său la Rapid
Vestea a picat ca un trăsnet, iar partida asta era ca un omagiu, ce trebuia onorat așa cum se cuvine. După cum știe toată lumea așa s-a întâmplat, cu vârf și îndesat chiar. Alex Ioniță I, cel care acum joacă la FC Rapid 1923 a făcut, probabil, cel mai bun meci al carierei. Însă toată echipa a fost la cel mai înalt nivel. Cu toate că rapidiștii au fost toți de 10, cel mai bun om a fost, culmea, cam Tătărușanu. Pentru că nu 5-1 trebuia să fie scorul final.
Rapid și bucuria unui meci
Mai degrabă ar fi trebuit să se termine 8 sau 9 la 1. A fost bine și așa. Am savurat acea victorie la maximum, chiar dacă la final, în clasament, ea nu a însemnat nimic. Ce contează? Să bați acest adversar care ar fi trebuit radiat din cărțile de istorie începând cu 1990, e mereu o bucurie. Nu mai am ce adăuga. Am scris de atâtea ori despre partida asta. Și o voi face mereu. Pentru că e un punct de referință în istoria Rapidului.
poate ca ionita va avea curiozitatea de a vedea acest meci inca odata si sa-l motiveze pt meciul cu mititeii lui mititelu.