La trei zile distanţă de înfrângerea cu Erzurumspor, scor 0-2, a apărut informaţia că Marius Șumudică ar fi anunţat pe toată lumea că este gata să plece. Dacă nu câştigă următorul meci. Noua sa echipă, Rizespor, se flă pe locul 14, din 21, cu 26 de puncte. Are două puncte mai mult decât Istanbul Başakşehir. Echipă aflată pe primul loc retrogradabil, 18. Şumudică neagă intenţia de a demisiona. El spune că în ultima discuţie cu preşedintele clubului a fost asigurat că se bucură de toată încrederea conducerii.

Şumudică nu are de gând să demisioneze de la Rizespor

În ultima vreme am vrut să fiu mai discret şi să nu mai apar atât de des, mai ales că au fost şi rezultatele astea. După ultimul meci, imediat, în vestiar, le-am spus jucătorilor că renunţ dacă ei cred că nu se poate mai mult, dar toţi au spus că a fost vorba şi de mult ghinion şi că ne revenim. Aia a fost discuţia. Ulterior am vorbit cu Başkanul, care mi-a spus că nici nu se pune problema, că au încredere totală în mine şi în jucători.”

„Trebuie să nu retrogradăm şi apoi să devenim o echipă importantă în Turcia. De aceea am şi venit aici, nu voi renunţa. Am 14 jucători care termină contractul, dar asta trebuie să ne ajute, fotbaliştii trebuie să demonstreze că vor să rămână la echipă şi să dea 110 la sută dacă e posibil, a declarat Marius Şumudică pentru Digi Sport.

Marius Șumudică: „Am avut 20 de jucători cu COVID şi trei accidentaţi”

După Gaziantep intenţionam să mă odihnesc un pic, până la vară, după 10-15 ani în care nu am avut deloc pauză. Dar oamenii importanţi de aici m-au convins să iau echipa din mers. Se ştie că e dificil mereu să iei o echipă în plin campionat, dar pe mine m-au atras provocările. Când am sosit mi-am dat seama de situaţia delicată de la echipă. De şapte meciuri câştigaseră doar jocul cu Gaziantep, la care m-am implicat şi eu pentru că ştiam adversarul.”

„Am avut o serie nefastă, dar să nu uităm că am pierdut la Fenerbahce dintr-o lovitură liberă inventată şi nouă ni s-a anulat aiurea un gol. Cu Kasimpaşa am fost egalaţi din corner, apoi cu Alania am pierdut în minutul 97 deşi erau arătate 4 minute de prelungire, tot din corner. Ce poţi face tu, antrenor, la astfel de faze fixe, dacă nu se respectă planul?”

„Da, cu Erzurum am evoluat slab, parcă fără motivaţie. Dar asta vine şi pe fondul problemelor foarte mari de sănătate de la club. Doar jucători am avut 20 de cu COVID-19, plus accidentaţii Remy, Boldrin şi Eric Sabo. După meci mi-a crescut tensiunea, d-aia nu am fost la conferinţă şi voiam să mă dau la o parte. Dar toată echipa mi-a cerut să rămân şi băieţii mi-au promis că lucrurile vor arăta altfel în următoarele meciuri, a mai spus Marius Şumudică pentru digisport.ro.

Pe 22 februarie este programat meciul Ankaragucu-Rizespor, unul extrem de important. Gazdele sunt pe locul 20, penultimul, cu 19 puncte.