Fotbal internațional

SPECIAL | Cei trei magnifici care au scris istorie și în Europa

Rapidiști în Europa! Orice se poate spune despre Daniel Pancu, Daniel Niculae și Cristi Săpunaru, dar că nu sunt rapidiști nu. De data asta, îi vom aborda din alt punct de vedere. Anume după felul în care s-au comportat în campionatele în care au jucat. Fiindcă știm prea bine ce rezultate au jucătorii noștri prezenți în străinătate în ultimii ani. Revenind, cei trei de mai sus, în ordinea expunerii, au strălucit, în vârful carierei, la Beșiktaș Istanbul, AS Monaco și FC Porto. Trei nume pe care toată Europa le cunoaște, fără nici un fel de dubiu.

Daniel Pancu – Beșiktaș Istanbul

Recent, Pancone a început să publice pe contul său de Instagram, numeroase goluri marcate în carieră. Dintre cele mai interesante, cele date pentru Beșiktaș. Cu toate că nu a jucat decât tre ani și jumătate la Istanbul, adică din vara lui 2002 până în decembrie 2005, Pancu a rămas o legendă a „vulturilor”. E și normal, dacă ne gândim că a câștigat un titlu, o Cupă, plus că a jucat peste 100 de meciuri oficiale, dintre care 23 în Europa. Ah, să nu uităm de cele 23 de goluri marcate, per total.

Pancu
Pancu pe vremuri, la Besiktas

Daniel Niculae – AS Monaco

Daniel Niculae nu a evoluat la AS Monaco la nivelul talentului și potențialului sale, doar 17 meciuri în Ligue 1. E adevărat, s-a descurcat mult mai bine la Auxerre și Nancy, dar astea sunt alte discuții. Vrem doar să reliefăm că, pe valoare incontestabilă, a ajuns să joace în prima garnitură a unei echipe care în decurs de mai puțin de 30 ani a jucat patru semifinale de Champions League. Chiar dacă, între timp, a mai trecut și prin liga a doua. Pedigree-ul acestui club nu poate fi contestat de nimeni.

Cristi Săpunaru – FC Porto: Liga Europa!

Ultimul, dar nu cel din urmă, care ne-a făcut mare cinste în Europa a fost Cristi Săpunaru. Dintre cei enumerați mai sus, a jucat cel mai puțin la Rapid și a avut cele mai mici performanțe, dar când vine vorba despre faptul că a jucat la FC Porto, toate celelalte detalii intră un pic în eclipsă. De ce? Păi să spunem doar că, cu Săpunaru titular, „dragonii” au luat Liga Europa în 2011. Știți, suntem siguri, imaginile alea în care, cu trofeul UEFA în mână, Cristi se plimba pe teren și cu o eșarfă rapidistă în jurul mâinii.

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.