SPECIAL | Julian Nagelsmann de la Rapid. A preluat echipa acum 67 ani!

Ce găsești în articol

  • Ion Urechiatu a pierdut un titlu și apoi a retogradat la golaveraj!
  • Julian Nagelsmann, antrenor în Bundesliga la 28 ani!
  • Locul 5 în campionat cu un antrenor de 31 ani

De Julian Nagelsmann știe lumea. Ion Urechiatu însă, este un nume despre care puțini rapidiști au auzit. Poate, mai ales, datorită faptului că acesta a fost un fotbalist care a jucat în Giulești, dar în perioada celui de-al doilea război mondial și puțin după. Cumulat au fost vreo 66 meciuri oficiale înșirate pe durata a aproximativ opt ani calendaristici: fiindcă vorbim despre perioada 1943 – 1951. Numai că fiind acel eveniment istoric, războiul, e greu să se țină orice tip de statistică. Cert este că în sezoanele 1948-1949 și 1950 a fost vicecampion al României cu Rapid. Mai bine spus, de fapt, cu Locomotiva, cum purta numele echipa atunci.

Ion Urechiatu a pierdut un titlu și apoi a retogradat la golaveraj!

Ion Urechiatu nu a avut un nume precum cele ale lui Take Macri, Andrei Rădulescu, Tinel Stănescu, Bazil Marian, Michi Mihăilescu sau Fănică Filotti, greii din acea perioadă, însă moștenirea lăsată de el este destul de importantă. Mai cu seamă că, este inutil să reamintim, nu de alta, dar doare, în 1950 titlul a fost pierdut la golaveraj în fața celor de la Flamura Roșie Arad. Viitoarea UTA. Pe urmă, așa cum îi stă bine Rapidului, a retrogradat imediat, în 1951. Tot la golaveraj! Urechiatu nu era prea „bătrân”, însă cariera sa de fotbalist era cam gata. Așa că în 1953 a devenit antrenor principal. Nu oriunde ci la… Locomotiva!

Julian Nagelsmann, antrenor în Bundesliga la 28 ani!

Avea numai 31 de ani atunci și, chiar și pentru acele vremuri, era extrem de interesant să vezi un antrenor atât de tânăr. Ca vârstă, mai tânăr decât el, la nivel înalt este la ora actuală doar Julian Nagelsmann. Actualmente la RB Leipzig, neamțul a preluat-o pe Hoffenheim, echipă de prima ligă din Germania pe 11 februarie 2016. Când avea… 28 ani! Ați citit bine. Cum o fi să intri și, mai ales, să te impui la această vârstă în vestiarul unei echipe de Bundesliga…? Sigur, întrebările de genul nu sunt subiectul articolului de față. Urechiatu fusese totuși și fotbalist profesionist, ceea ce Nagelsmann n-a apucat.

Locul 5 în campionat cu un antrenor de 31 ani

E drept, rapidistul a rezistat în primă fază la Locomotiva doi ani, 1953-1954, în care feroviarii au bifat un loc 5 și apoi o retrogradare. A doua și ultima din CV-ul lui Take Macri. Sigur, ca mulți rapidiști sadea, cum Ion Urechiatu avea să rămână, acesta a mai fost antrenor în două rânduri în Giulești. În 1962 și 1973. În 2012, la vârsta de 90 de ani, acesta a încetat din viață.

Sursa foto: bulinews.com

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!