Un jucător puțin mediatizat în ultimele decenii, dar pe care rapidiștii mai vechi îl cunosc bine. Eduard Liviu Bartales are o istorie interesantă. Jucător de bandă la Rapid în anii ’70, Bartales a fost titular între 1973 și 1978, cu o pauză de un sezon, între 1976 și 1977, când a jucat împrumut la Chimia Râmnicu Vâlcea. Mare talent ajuns în Giulești la numai 19 ani, după ce a făcut junioratul la Progresul, extrema stângă a pâlpâit destul de repede și la 24 de ani drumul său s-a separat de cel al Rapidului. Din păcate pentru Bartales, el nu a luat-o în sus, ci s-a intersectat cu al unor echipe mediocre de care, probabil, puțini dintre voi au auzit.
Liviu Eduard Bartales, titular cu Anderlecht în 1975
De exemplu, Gloria Reșița, FEPA 74 Bârlad și Chimia Turnu Măgurele. Elocvent… Cu toate astea, născut în 1954, chiar dacă ne-a părăsit la 59 de ani, în 2013, Bartales a lăsat o amprentă puternică asupra istoriei rapidiste. Nu a jucat, din păcate, în finala Cupei României câștigate cu 2-1 în fața Universității Craiova, în 1975, când echipa noastră era în B. Avea să joace însă, după numai câteva luni într-un meci colosal, o victorie 1-0 cu marele Anderlecht Bruxelles. Poate că acolo a fost apogeul său. Pentru fani însă, el a reprezentat mai mult. Mult mai mult!
A făcut pregătirea de vară cu Dinamo, dar suporterii l-au oprit să plece
O poveste fabulaosă este legată de numele lui Bartales. În sensul că Dinamo dorea cu ardoare să-l transfere, numai că totul s-a schimbat radical. De altfel totul se întâmpla în vara lui 1975, înaintea meciului cu Anderlecht. De fapt, mijlocașul chiar făcuse pregătirea cu alb-roșiii. Pe urmă, într-un amical direct, a jucat fabulos. A dat gol… Rapidului! Ei bine, acela a fost unul dintre acele momente din istoria Giuleștiului în care suporterii au întors totul cu 180 de grade. Părțile au fost convinse să renunțe la idee, iar Bartales a rămas la Rapid. Din păcate, nu pentru foarte mult timp…
Liviu Bartales, ultimul italian din fotbalul românesc
Lăsând însă partea sportivă laoparte, intrăm un pic în detaliile numelui și aflăm de aici care este originea acestui nume special. Fiindcă, să fim serioși, Bartales nu este un nume rostit la fiecare colț de stradă. Ei bine, se pare că Edi a fost ultimul fotbalist român cu sânge italian. Pe tatăl său, venit în România, îl chema Nicola Bartelli. Mai venim de acasă… Doar că regimul, evident, a trebuit să îl mai ajusteze și el a devenit… Bartales. Iar Liviu așa s-a născut. Interesant este că oferta de la Dinamo nu a fost singulară. El a mai fost dorit de Politehnica Iași sau… Olympiacos Piraeus! Însă în vârful carierei nu a mai vrut să plece de la Rapid. Iar când a plecat, a fost prea târizu…
21 meciuri a jucat Bartales pentru Rapid în sezonul 1973 – 1974, la finalul căruia echipa a picat în B. Nu a dat vreun gol
