OPINIE | Manchester City, bani, Rui Pinto, închisoare și fair play financiar
Despre bani și fotbal, o relație tot mai strânsă. Manchester City afară din cupele europene pentru doi ani. Două sezoane în care una dintre cele mai mari echipe din Europa la acest moment va juca cam degeaba. Premier League e una, dar dacă suspendarea va rămâne în picioare, și probabil că va rămâne, neparticiparea în Champions League va fi un cutremur care va zgudui formația din Anglia din temelii. Desigur, nu este prima echipă de mare calibru care, de-a lungul decadelor, a fost pedepsită astfel. Numai că acum contextul exte diferit.
Concret, totul a început de la Football Leaks. Celebra carte publicată de „Der Spiegel”, în două volume, după peste 70 de milioane de documente primite de la hackerul portughez Rui Pinto, aflat de mai bine de un an în închisoare. El are de înfruntat peste 90 de capete de acuzare… Practic, Manchester City a încălcat grav regulile de fair-play financiar.
Manchester City ar fi mărit bugetul din pix
Aparent, o măsură aberantă a forurilor continentale, însă relativ utilă și întemeiată, dacă ne gândim câte manevre se fac la nivelul fotbalului mondial. Ce au făcut „cetățenii”? Ei bine, conform investigațiilor, se pare că ei și-au umflat contractele de sponsorizare pe care le aveau cu compania aeriană Etihad, în perioada 2012 – 2016.
De ce? Pentru a păcăli UEFA și pentru a putea investi mai mult în transferuri. Evident, Manchester City nu a dus o clipă lipsă de bani în ultimul deceniu, însă modul în care ei au intrat în club a dus la actuala situție. Conform documentelor publicate și explicate de goal.com pe îndelete, în loc de 67,5 milioane de lire sterline, cât apărea în acte, de fapt de la compania aeriană veneau… opt! Diferență, cam mare.
Bani veniți de la altă companie
Bun, restul erau justificați altfel, veneau de la Abu Dhabi United Group, compania personală a lui Sheikh Mansour, patronul lui Manchester City. Bineînțeles, Etihad nu îi e străină, dar astea sunt detalii care nu își au rostul în acest text. Eschiva financiară facută a fost cea care, se pare, va costa scump, poate chiar decisiv, viitorul lui Manchester City.
Decisiv pentru că în prezent, în fotbal este mai ales despre bani. Fiindcă altfel nu s-ar ajunge la salarii aberante de 20, 30 sau 40 de milioane de euro NETTO pe an pentru că dai cu piciorul în minge. Nu, asta nu enormal. Dacă to vorbim despre fair-play financiar. Firește, atât timp cât oamenii vin la stadion și, mai ales, plătesc să vadă la TV meciurile, banii sunt, până la urmă justificați. Noi plătim! Noi decidem.
Investigații din martie 2019, când Pinto a intrat la închisoare
Fair-play-ul financiar, până la urmă, te determină să nu investești mai mult decât îți poți permite conform încasărilor. De aia, ivnestigația care a durat vreun an a găsit-o pe City vinovată. Curios este că ancheta a început în martie 2019, exact luna începând cu care Rui Pinto, creierul din spatele dosarului mamut se află în închisoare.
Evident, fanii fotbalului din lumea întreagă îl doresc pe Rui liber, mai ales că el a spus mereu că nu își dorește altceva decât să redea fotbalul fanilor. Cei care au citit măcar Football Leaks 1, cum este cazul meu, știu la ce mă refer. Atunci de ce se află în închisoare? O întrebare poate legitimă, mai ales că identitatea sa a fost aflată destul de greu. Rui Pinto a avut destulă grijă până… când?
Fața mai puțin cunoscută a lui Rui Pinto, omul din spatele informațiilor
Până și-ar fi dat și el seama că e păcat să nu încerci măcar să valorifici cumva financiar. Asta, conform articolului de aici, scris de josimarfootball.com, s-a întâmplat chiar înainte ca grosul informațiilor să fie făcute publice. Pentru o sumă între jumătate de milion și un milion de euro, unele ar fi fost făcute „uitate”. E normal. Când ai așa ceva la îndemână, tentațiile sunt mari și justificate.
Mai ales că Rui Pinto are, conform aceluiași material din linkul de mai sus, și alte schelete în dulap. Bun, asta era ca o paranteză legată de reținerea sa. În ceea ce privește banii, e clar. De aici vine și problema cu sportivii și mai ales fotbaliștii acuzați de tot felul de evaziuni fiscale.
Champions League este marea miză pentru toți
Când iei zeci de milioane de euro pe ani, nici nu-i poți număra calumea, mai ales dacă nu te-ai prea concentrat pe școală, darămite să-ți reglementezi dările. Deci, cumva totul se leagă. Manchester City s-o fi redresat, dar iată că faptele nu s-au prescris și clubul va suferi. „Să luăm banii de Champions League!”, cam asta auzim pe la noi mereu când vine vorba despre fotbalul românesc.
Greu de crezut că la englezi e diferit. Numai că acolo mizele sunt mai mari, fazele superioare mai importante. E normal să conteze enorm și câștigarea trofeului, însă premiile… atunci, să fim serioși! Pun asta în contextul în care două sezoane fără Champions League pentru City ar putea reprezenta o metamorfoză imensă. Venituri mai mici, expunere mai slabă și, prin urmare, imposibil de susținut anumite cheltuieli.
Rămâne Manchester City fără Pep Guardiola și fără jucătorii-vedetă?
Context în care, normal, nu îl mai poți ține pe Guardiola și o parte dintre jucătorii vedetă. Probabil nu vei mai lua nici trofee, iar penitența în afara Champions League s-ar putea prelungi pe termen nedefinitv. Cumva, pentru Manchester City s-ar putea întoarce zilele dinaintea deceniului de bunăstare materială.
De aici e clar cât de mult contează să ai bani în fotbal și, mai ales, cât de bine îi gestionezi. Situația și, mai ales precedentul, vor fi extrem de interesante. În contextul fotbalului internațional. Cât vor mai costa transferurile, ce salarii se vor mai da. Este de urmărit, de acum încolo. Football Leaks și Rui Pinto au setat o importantă bornă în istoria fotbalului european.
Va urma…
În mod normal investigațiile vor continua, pentru că sunt și alte cluburi implicate. Până la urmă, și scandalurile legat de taxe în care a fost implicat Cristiano Ronaldo, al cărui mare fan Rui Pinto este în mod evident, tot de la Football Leaks s-au tras. Deocamdată Manchester City rămâne înafara Europei și Rui Pinto în închisoare. În rest, mai vedem.
Mircea Dominte
Foto: pixabay.com