Situația incertă a lui Alexandru Ioniță este departe de a se încheia, deși perioada de transferuri este aproape de final. În ultimele săptămâni, mijlocașul declarat rapidist a fost ținta mai multor cluburi din țară. FC Rapid 1923 fiind cel mai aproape de a-l împrumuta. ProSport anunță că Alexandru Ioniță trebuia să se alăture pe 31 ianuarie trupei conduse de Pancu.
Însă pe ultima sută de metri o persoană din conducerea Astrei s-a opus trecerii sale de la CSU Craiova la FC Rapid 1923 sub formă de împrumut. Astralii au putere de decizie întrucât dețin procente de 20 la sută din viitorul transfer al fotbalistului. Din vara lui 2018, atunci când l-au vândut lui CFR Cluj. Alexandru Ioniță este în acest moment împrumutat de CSU Craiova de la CFR Cluj.
FC Rapid 1923 i-a amânat biletele de avion lui Ioniță
Surse din interiorul clubului au declarat pentru ProSport că giurgiuvenii acceptaseră în urmă cu câteva zile mutarea. După ce mama jucătorului a reușit să-l convingă pe patronul Ioan Niculae să-l lase să plece spre binele carierei fiului său, însă situația s-a schimbat radical chiar cu câteva ore înainte ca Ioniță să decoleze spre Antalya, pentru a se alătura noilor săi colegi.
Președintele Ovidiu Burcă a luat atitudine verbală
Ovidiu Burcă, președintele celor de la Rapid, a vorbit despre situația lui Alex Ioniță. ”Toată lumea trebuie să înțeleagă și să accepte că cea mai bună variantă pentru Alex Ioniță este să vină la Rapid. Alex își poate relansa cariera într-un mediu unde este iubit, apreciat și respectat, înconjurat de oameni care îl cunosc foarte bine și care sunt dispuși să îi acorde încredere și timp. Orice fel de alt raționament economic este egal cu 0 atâta timp cât jucătorul este nefericit și lipsit de încredere. Rapid este familia lui” a spus Ovidiu Burcă.
Sursa: prosport.ro





