Daniel Pancu: „Am controlat în totalitate jocul împotriva unei echipe bune”
Daniel Pancu a vorbit la microfonul Digi Sport la doar câteva minute după ce meciul din Regie s-a încheiat. Echipa 1923.ro vă redă mai jos primele reacții, la cald, ale antrenorului vișiniilor.
Ce a declarat Daniel Pancu
„Sunt trist pentru ce s-a întâmplat în urmă, nu pentru ce s-a întâmplat azi. La meciul ăsta am controlat în totalitate jocul cu o echipă bună. Am fi putut să și pierdem, pentru că și ei au avut o ocazie imensă. Dar noi am avut vreo două-trei în a doua repriză. Am arătat ca o echipă, ca jucători care suferă unul pentru altul, care poartă cu mândrie tricoul Rapidului. Ne-au lipsit zece jucători, dar nu s-a simțit asta”, a spus Pancone în primă fază.
„Alami are o problemă care tot recidivează. Nu mă așteptam să avem ghinioanele astea, jucători care să cadă din picioare la antrenamente. E normal când vin fotbaliști care n-au mai evoluat de șapte-opt luni să fie predispuși la astfel de probleme. Drăghiceanu va reintra. Noi avem încă probleme cu interpretarea contraatacurilor. Este foarte frustrant că nu am mai câștigat de ceva timp. Sper ca până miercuri să mai recuperăm din accidentați, va fi un meci important, cu locul 1. Mergem să ne jucăm șansa la Mioveni!”, a mai declarat Daniel Pancu la finalul meciului FC Rapid 1923 – U Cluj 1-1 pentru Digi Sport.