Cristian SapunaruFotbal internațional

VIDEO / Cristian Săpunaru este pe val în Turcia! A marcat primul gol şi în campionat

Cristian Săpunaru este om de bază la Kayserispor. Iar în această etapă a marcat primul gol în campionat pentru echipa turcă. Fundașul de 34 de ani a deschis scorul în deplasarea cu Erzurumspor, în minutul 31, apărând la finalizare, după ce a urcat în careu. A primit o pasă de pe partea stângă și a tras printre picioarele unui fundaș advers, mingea trecând pe lângă portar și oprindu-se în poartă. După reușită, s-a iscat un conflict între jucătorii celor două echipe, iar Săpunaru a fost protagonist, împingându-l pe un adversar. Arbitrul a dat patru cartonașe galbene la acea fază, iar unul dintre ele l-a primit și Săpunaru, scrie digisport.ro.

Săpunaru a marcat recent primul gol la Kayseri, dar în Cupă

Este primul gol marcat de Săpunaru în campionat pentru Kayseri și al doilea în toate meciurile oficiale. După ce a mai avut o reușită în Cupă, acum o săptămână. Meciul s-a terminat, în cele din urmă, la egalitate, scor 1-1, iar Kayseri este pe locul 13 din 18 echipe, la 3 puncte de zona retrogradării. Vezi AICI golul marcat de Cristian Săpunaru în meciul Erzurumspor – Kayserispor 1-1. Cu alte cuvinte, fundaşul rapidist a marcat primele sale goluri în Turcia într-un interval de numai câteva zile. Să sperăm că în 2019 urmează şi mai multe reuşite!

Cristian Săpunaru, adus de Marius Șumudică la Kayserispor

Cristi a ajuns la Kayserispor în vara anului 2017, unde a fost adus de Marius Șumudică. Turcii au plătit Astrei 300.000 de euro pentru fundașul care mai este coleg și cu portarul Silviu Lung junior, rezervă în acest meci. Săpunaru mai are contract cu turcii până la finalul acestui sezon. Fundaşul a jucat în 17 meciuri oficiale (16 ca titular) din acest sezon. În stagiunea trecută, fundașul a evoluat în 33 de meciuri oficiale pentru turci. În cariera sa, Săpun a evoluat pentru FC Național, Callatis Mangalia, Rapid, Porto, Real Zaragoza, Elche, Pandurii Târgu Jiu, Astra Giurgiu și Kayserispor.

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.