Gigi Becali a vorbit despre prezenţa lui George Copos alături de rapidişti. La un an şi jumătate de la înfiinţarea FCRB, care a surprins pe toată lumea. Inclusiv pe o mulţime dintre rapidişti. Dacă Daniel Niculae, plecat între timp, şi Daniel Pancu, ştiau că fostul lor patron este alături de noua societate, dar mai mult cu sfatul, anunţul făcut azi de primarul Dan Tudorache nu lasă loc de dubii. Copos se va implica! Acţionarul majoritar Victor Angelescu, care deţine 40 la sută din acţiuni, nu a fost la întâlnirea de la Primăria Sectorului 1, în schimb a fost prezent George Copos! „Mulţumesc, George Copos, că vii să te implici să ajuţi Rapidul„, a afirmat Tudorache, prezent la prezidiu alături de Daniel Pancu. Vestea că fostul său inamic ar putea reveni pe baricade l-a bucurat pe Gigi Becali, patronul de fapt al fcsb-ului.
Gigi Becali, despre implicarea lui Copos
„E plăcut, adică, la ora asta, așa, parcă nu mai am… E adevărat că fac asta pentru bani, dar și ca ambiție, ca și concurență, n-am cu cine, că nu e nimeni. Negoiță nu apare deloc, cu Hagi dacă mai glumesc, el se supără. Mi-e frică să zic o glumă, că o ia de bună și se supără. Nu mai am cu cine să mă ciondănesc. Cu Borcea era bine, cu Porumboiu, mai făceam, mai glumeam cu ei. Niculae iar e retras…„, a afirmat Becali la Digi Sport.
Şi Pancu a vorbit despre Copos
„Ştiam, auzisem că o să vină, să ne dea niște cadouri. Dar eu m-am mai întâlnit, alături de Nico, de două ori și la Poiană, și în București. Nu știu cât de aproape poate să fie, dar dacă am avut lipsuri în perioada asta să ştiţi că a fost alături de noi. Rapid, fără finanțare nu ar exista. Locul Rapidului e în prima ligă, luptându-se la campionat în fiecare an, dar fără bani nu se poate rezolva nimic. Primăria ne poate ajuta pe partea de infrastructură şi a Centrului de Copii şi Juniori, dar la echipa mare trebuie finanţare privată. Victor Angelescu nu a fost la întâlnire pentru că e plecat din ţară„, a explicat antrenorul principal al Rapidului, Daniel Pancu, la Digi Sport Matinal.





