Diverse

OPINIE / Surpriza de la FRF şi viitorul Rapidului

FRF a oferit o nouă mostră de imprevizibil. Răzvan Burleanu, exact ca şi acum patru ani, părea să nu aibă vreo şansă. Asta deşi trecuse printr-un mandat. Vasile Avram atunci, de această dată Ionuţ Lupescu. Oameni oricum cu o consistenţă mult mai mare în fotbalul românesc. Răzvan Burleanu e venit de nicăieri, raportat la valorile sportive, şi reuşitele sale nu sunt neapărat debordante în cei patru ani. Chiar şi aşa, l-a bătut net pe Ionuţ Lupescu, cel venit cu surle şi trâmbiţe, încă din turul 1. 168 – 78 la voturi! O diferenţă colosală, normal. Asta în ciuda faptului că Ionuţ Lupescu a avut susţinerea lui Mircea Lucescu şi Liviu Dragnea.

Ce se întâmplă cu Rapid după alegerile de la FRF

Oameni cu greutate în viaţa publică şi sportivă din România. Şi doi oameni care sunt susţinători ai proiectului Academia Rapid. Aşa că nu întâmplător i-am menţionat. Cel puţin aparent, cei doi nu sunt de partea lui Răzvan Burleanu. Vechiul şi noul preşedinte FRF. Cel care, acum câteva zile, explica clar cum va fi invitată csa steaua în liga 3. Practic, alte comentarii sunt momentan de prisos. Concluziile sunt greu de tras. Cel puţin în acest moment. Numai că pe noi acest rezultat ne duce cu gândul şi la ceea ce se va alege de viitorul Rapidului. Nu că ar fi asta cea mai mare problemă, când ne reamintim că noi avem trei entităţi cu acest nume… Suntem însă la fel de curioşi ca şi voi cum vor evolua lucrurile o dată cu rezultatele acestor alegeri.

Spune-ţi părerea!

De aceea, în primul rând, vă invităm să vă spuneţi părerea legată de ceea ce se va întâmpla din acest moment, 18 aprilie 2018, la FRF. Şi care credeţi voi că va fi impactul acestor fapte asupra viitorului Rapidului. Referindu-ne aici ca entitate unică, indivizibilă, nicidecum la vreuna dintre cele trei în mod special.

Foto: ProSport

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.