ProSport scrie despre ultimul transfer făcut de Academia. Echipa antrenată de Constantin Schumacher şi Mihai Iosif a luat un atacant cu cifre excelente. CS Afumaţi s-a despărţit în această săptămână de unul dintre cei mai vechi jucători pe care îi avea în loc. Al doilea ca durată după Alin Zaharia. Clubul ilfovean care se află pe locul 4 în Liga 2 nu va mai conta din 2018 pe atacantul Marian Vlada (30 de ani). Ofertat de Academia Rapid, jucătorul bucureştean crescut de Rapid i-a solicitat Afumaţiului şi antrenorul Vasile Neagu să îl lase să meargă la echipa din Liga 4. Acolo unde sunt legitimaţi şi Daniel Pancu, Daniel Nicolae sau Vasile Maftei. Mirajul Giuleştiului şi al suporterilor rapidişti l-au făcut pe Vlada să lase Liga a 2-a pentru Liga a 4-a, scrie ProSport.
Marian Vlada şi-a dorit să joace pe Giuleşti
”Mă despart de unul dintre jucătorii cu care am făcut performanţă. A fost dorinţa lui expresă. El a făcut junioratul la Rapid şi acum mi-a spus: «Domn’ profesor, am dorinţa maximă să mai joc câţiva ani şi la Rapid (n.r. – Academia)». Şi am acceptat fără niciun fel de problemă. Chiar dacă este un jucător de bază pentru noi. L-am înţeles şi chiar nu am vrut să-l blochez. Mi-a spus că vrea să joace şi el pe Giuleşti. Mă despart cu greu de un om care pentru mine a însemnat mai mult decât un jucător. Vreau să-i mulţumesc pentru tot ceea ce a făcut la această echipă”, a transmis antrenorul Vasile Neagu pentru ProSport Liga2.ro.
Marian Vlada a jucat 5,5 sezoane la Afumaţi! Din liga 4!
După ce şi-a făcut junioratul la Rapid, Marian Vlada a evoluat apoi pentru CS Tunari şi CS Afumaţi. La echipa din Liga 2 jucând în ultimii şase ani. În prima parte a sezonului actual a fost folosit în 18 meciuri, dintre care în 10 ca titular. Şi a marcat două goluri (2-0 cu Olimpia şi 1-1 cu Pandurii). ”Clubul Sportiv Afumaţi anunţa despărţirea de vârful Marian Vlada, căruia îi mulţumeşte pentru toată dăruirea şi devotamentul arătate în perioada în care a îmbrăcat tricoul galben-albastru. Marian Vlada a petrecut cinci sezoane şi jumătate la CS Afumaţi. Promovând cu echipa în Liga a III-a şi în Liga a II-a. În sezonul 2016-2017, primul al afumăţenilor în esalonul secund, Marian Vlada a marcat nu mai puţin de 19 goluri, fiind golgheterul echipei.”
ProSport: ”Şi-a împlinit visul din copilărie”
„Mare fan al echipei Rapid Bucureşti de pe vremea când evolua la juniori, Vlada, care era unul dintre căpitanii lui CS Afumaţi, şi-a împlinit visul din copilărie. Şi a ajuns în această iarnă la o înţelegere cu alb-vişinii. Astfel că din retur va evolua în Liga a IV-a. Marian Vlada şi-a luat „la revedere” de la CS Afumaţi aşa cum ştie el mai bine. Cu un gol marcat în primul amical al iernii, câştigat miercuri cu 2-1 de elevii lui Vasile Neagu în faţa Daciei Unirea Brăila. Clubul Sportiv Afumaţi îi mulţumeşte lui Marian Vlada pentru tot ce a făcut în tricoul galben-albastru şi îi urează succes în tot ce va întreprinde pe viitor!”, a transmis, printr-un comunicat, şi clubul din Afumaţi, citat de ProSport.






Alta ^speranta tanara pe care sa ne bazam viitorul^ cum declara niculae.a saptea.