Echipa feminină de handbal junioare III CS Rapid București a participat, în această perioadă, la turneul de sală de la Plopeni, contând pentru Campionatul Național. Rezultatele fetelor noastre, pregătite de către antrenoarea Adriana Milea, au fost foarte bune. Iată cu ce palmares au terminat rapidistele acest turneu:
- 32-20 (22-10) cu ACS Vulturii București
- 34-29 914-16) cu CSS 6 București
- 21-25 (11-13) cu ACS Unirea Dobroiești
- 21-28 (9-13) cu CSM București
- 19-15 (10-7) cu CSO Pantelimon
CS Rapid a terminat pe 4 după trei victorii
Rapidistele au terminat turneul cu trei victorii, iar în clasamentul general se află pe locul al patrulea, cu un total de 18 puncte. Următorul turneu de sală va avea loc în perioada 19-22 decembrie, după care, în primăvară, se va relua returul campionatului, scrie clubulrapid.ro. Nu doar de la handbal avem însă veşti! Sâmbătă, 2 decembrie 2017, a avut loc ediția a X-a a Cupei Scorpion, desfasurata la Sala Antilopa.
Rezultatele obținute de CS Rapid la karate:
Juniori
Loc I Dinulescu Maria Kata
Loc I Miulescu George Gabriel -76kg
Locul II Iorga Bianaca Alexandra -53kg
Loc III Dinulescu Maria -47kg
Loc III echipe juniori:Miulescu Gabriel,Sohanu Alexandru,Mihalache Mihai.
Cadeti
Loc I Iorga Bianca Alexandra -54kg
Loc II Mihalache Mihai -52kg
Loc III Serbanescu Alexia -54kg
Loc III Niculae Florentina -47kg
Loc III Sohanu Alexandru -57kg
Antrenori
Mihalache Mihaela
Sirbu Iuliana Nadia
CS Rapid îşi revine şi la baschet feminin
Veşti bune vin şi de la baschet! Echipa feminină CS Rapid București, pregătită de antrenorul Dan Militaru, au repurtat o frumoasă victorie! În deplasare, pe terenul celor de la Sepsi SIC II Sfântu Gheorghe. Feroviarele s-au impus pe terenul satelitului campioanei en-titre, cu scorul de 87-69. După acest succes, rapidistele sunt pe locul al treilea în serie cu 11 puncte, linia de clasament fiind alcătuită din patru victorii și trei înfrângeri.
Luptele, altă specialitate marca CS Rapid
Nu în ultimul rând, trei medalii au fost cucerite acolo unde se agaţă harta în cui! Echipa de lupte greco-romane a CS Rapid București, condusă de maestrul Ionel Tase, a participat, în acest week-end, la Cupa ”Cetate Ardud”, desfășurată la Ardud, în județul Satu Mare. Delegația feroviară s-a întors acasă cu un bilanț alcătuit din trei medalii, după cum urmează:
- Ionuț Crăescu argint categoria 50 de kilograme;
- Costin Roșu bronz categoria 66 de kilograme;
- Robert Florea bronz categoria 74 de kilograme.





