Cosmin Contra (41 de ani) va fi următorul selecţioner al României, după ce a discutat cu şefii FRF şi a ajuns deja la un acord pentru preluarea naţionalei României. Contractul lui Christoph Daum va fi reziliat în cel mai scurt timp, iar plecarea neamţului va fi anunţată oficial, anunta prosport.ro
Conducătorii fotbalului românesc au negociat întâi cu Dan Petrescu, dar, cum propunerea CFR-ului a fost ca „Bursucul” să antreneze în paralel naţionala şi echipa din Gruia, discuţiile au picat şi, imediat, a fost abordată a doua pistă, Cosmin Contra. „Guriţă” a acceptat imediat oferta federalilor şi va sta pe banca echipei naţionale la ultimele meciuri din preliminarii, cu Kazahstan şi Danemarca, având ca obiectiv calificarea la EURO 2020.
CUM VI SE PARE ALEGEREA CONDUCATORILOR FRF?






mai ataca persoanele, ca mai vinzi tricouri si ce mai vinzi in 2020
ce iti place sa ataci persoana
Daca ati stii cum ii cheama pe jucatorii care au scris istorie la Rapid, ar fi si mai bine!
Dacă n-ai mai fi obraznic ar fi foarte bine!
Ce ne interesează pe noi rapidiștii naționala?
Cine e Nicolae? Ca n-am auzit de el! E un transfer nou?
Sustinem RAPID + PANCU + NICOLAE
„…avand ca obiectiv calificarea la Euro 2020”
Treziti-va !!!!!!!