Marius Şumudică, şedinţă de trei ore în Turcia

Ce găsești în articol

  • Motivul discuţiei cu Marius Şumudică

După trei meciuri din Super Liga turcă, Marius Şumudică şi patronul lui Kayserispor, Erol Bedir, au avut o întâlnire care a durat trei ore. Cei doi au discutat pe seama jocului echipei şi al perspectivelor. La final, omul cu banii de la gruparea turcă a admis că ar putea să mai efectueze în curând un transfer. Patronii din Turcia sunt cunoscuţi pentru nerăbdarea avută când vine vorba de rezultate. Însă tehnicianul român, care a scris istorie cu Astra, nu are motive să se teamă. Milliyet anunţă că Erol Bedir l-a invitat pe antrenor la o discuţie faţă în faţă despre echipă. Aceasta a fost una constructivă. În sensul în care patronul a dorit să ştie cum vede Şumi lucrurile şi cum acestea pot fi îmbunătăţite.

Motivul discuţiei cu Marius Şumudică

Până acum, echipa românului a pierdut cu Galata, pentru ca apoi să învingă cu 1-0 pe Goztepe şi să remizeze, 2-2, cu Osmanlispor. ”Am schimbat opinii pe marginea subiectelor despre care am mai discutat. Am avut meciuri de pregătire şi am jucat deja trei meciuri în campionat şi nu a existat nicio schimbare în filosofia sa”, a spus Erol Bedir pentru sursa citată, pentru ca apoi, întrebat de posibile achiziţii, să puncteze: „Am avut o scădere numerică în linia de atac. Dacă vom găsit jucători care să se plieze pe condiţiile noastre economice, atunci vom face un transfer. Nu trebuie să spunem că nu mai transferăm. Încercăm să fim precauţi”.

Sursa: digisport.ro

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!